Timpul estimat pentru citirea articolului este 359 secunde

În aceeași zi cu meciul Petrolului ’52 împotriva Avântului Măneciu, de pe arena Ilie Oană, dar având startul cu șapte ore mai devreme, la Cornu, echipa locală, CS, a primit vizita formației de pe locul al doilea al ierarhiei la zi a Ligii A Prahova, CS Blejoi. Condiția sine qua non ca ploieștenii să devină cu trei etape înainte de final, matematic, campioni ai județului și, implicit, calificați la barajul de promovare în al treilea eșalon național era ca trupa antrenată de Răzvan Vlad și Emil Coșieru să nu se impună în dauna celei pregătită de Mihai Dinu. Evident, coroborat cu succesul în dauna grupării lui Dorinel Beznea, cel care l-a avut alături pe Adrian Teodorescu, un bine cunoscut om de fotbal chiar și la nivel național. Cu avans de 9 puncte, înaintea ultimelor trei runde, petroliștii aveau avantajul rezultatelor directe.

1La Cornu, la ora disputei cu Blejoiul, fotbalului i-a făcut mare concurență un… campionat național de dans sportiv al practicanților în vârstă sub 18 ani, parcarea sălii de sport din imediata vecinătate a arenei – copie după cea de la Izvorani – și străzile adiacente au fost pline de autoturisme și autobuze venite din toată țara! Astfel încât, la meci dacă au fost vreo 50 de iubitori ai sportului rege! Parcă, încet-încet, fotbalul își pierde pasionații de altădată. Și e păcat!

2În tur, conducerea echipei gazdă a acceptat inversarea locurilor de disputare a confruntărilor cu Petrolul ’52, dovedind înțelegere deplină față de intenția de-atunci a ploieștenilor de a se sărbători, pe „Ilie Oană”, în nocturnă, împlinirea a 50 de ani de la fabuloasa victorie a găzarilor în dauna campioanei campioanei mondiale din 1966, Liverpool FC. Ei bine, CS Cornu, deși a pierdut acel joc, a oferit „galben-albaștrilor” cea mai consistentă replică dintre toate trupele care au combătut la Ploiești. Însă, în partea a doua a sezonului, a pierdut mai mulți fotbaliști – ultimul fiind ex-antrenorul secund și, totodată, jucător important, Ionuț Pârvan, cel care a ales, recent, un serviciu în Anglia – și echipa lor nu a mai avut, firesc, aceeași forță. Însă, odată cu revenirea din Palestina, înainte de partida cu Petrolul ’52, a tânărului și dedicatului tehnician Mihai Dinu, s-a văzut mai multă motivație, iar orientarea către tineri a lui se poate să dea roade în sezonul următor. Cu Robert Janos Cortan, Alexandru Oprea, Alexandru Jinga, Marius Daniel Simion ori Ruben Gheorghe, dar și cu alții, dacă nu cumva și cu un june… palestinian, nu ar fi deloc exclus ca, în ediția 2017-2018 a campionatului Ligii A Prahova, CS Cornu să prezinte altă față față de partea a doua a acestui sezon.

3Sâmbătă, Cortan – un fundaș puternic, dar nu foarte înalt – a impresionat prin dăruire totală și ambiție nemăsurată, chiar dacă a fost „tamponat” serios, în trei rânduri, de adversarii de la Blejoi. Totuși, strângând din dinți, cum se zice, a rămas până la final pe gazon! În banda stângă, cât l-a ținut „benzina”, adică primele 45 de minute, a plăcut și Oprea, un fost produs al defunctului centru de copii și juniori al SC FC Petrolul, coleg de generație cu adversarii Cosmin Lambru și Eugen Rudaru, alți doi tineri fotbaliști interesanți. Dacă, în cel dintâi mitan, mai vârstnicul George Andrei Băcioiu nu ar fi dat dovadă de un inexplicabil egoism și i-ar fi pasat coechipierului mai tânăr, demarcat într-o poziție numai bună de a fructifica acțiunea, Alexandru Oprea ar fi putut marca! Ideile lui Dinu sunt interesante, inițiativa privind înființarea unei academii de fotbal la Cornu, după modelul celei de la fosta „EuroAfrica”, unde a mai activat, fiind absolut lăudabilă. Sigur, va fi nevoie de suportul unor sponsori, ca și de al comunității locale, dar dacă tot se bate moneda, de ceva vreme, pe creșterea și promovarea copiilor și juniorilor ar trebui să existe un interes clar în acest sens.

4În ceea ce privește replica echipei vizitatoare, cea care a ținut-o în priză tot turul pe Petrolul ’52, alternând la șefia Ligii A cu trupa găzarilor, returul nu a mai fost la înălțimea primei jumătăți de campionat. Iar partidele din deplasare au dat bătăi de cap. Parcă, CS Blejoi s-ar fi sufocat din cauza „fuleului” impus de trupa lui Octavian Grigore și Gheorghe Liliac. Și la Cornu, deși au avut superioritate la posesie, Ionuț Filip și coechipierii săi nu au mai dominat cu autoritatea  arătată în partidele din tur. Au avut câteva ocazii de gol, nu prea multe și nu foarte mari, doar două fiind mai de reținut, rezolvate însă de portarul gazdelor, Ruben Gheorghe, prin intervenții in-extremis. Însă, nu-i mai puțin adevărat, în ultimul minut de prelungiri al jocului, Blejoiul putea pierde meciul, dacă asistentul de la tușa 1, urlățeanul Cristian Gabi Lefter, nu s-ar fi grăbit să ridice fanionul la un contraatac al cornenilor, de trei contra unu, neașteptând să vadă la cine va ajunge mingea. Destul de ușor vizibil, cel puțin doi dintre localnici erau în poziție regulamentară, ținuți în joc de către fundașul dreapta al oaspeților, Claudiu Stoica! Însă, gazdele mai avuseseră și alte prilejuri de a marca, goal-keeper-ul oaspeților, Adrian „Gioni” Gheorghe, dovedindu-și atunci din plin experiența.

5Partida de la Cornu a avut parte și de un moment mai tensionat, după un clinci între Băcioiu și blejoianul Marius Anghel, care a condus la o explozie de… adrenalină a unor jucători din ambele tabere, incidentul a fost aplanat prin intervenția energică a celor doi antrenori, Răzvan Vlad și Mihai Dinu, iar centralul Mădălin Dicu a împărțit câte două cartonașe de fiecare echipă, ulterior calmării spiritelor.

Amuzant a fost că, în urma deselor degajări ale balonului peste gardul împrejmuitor al spațiului de joc, pentru a nu fi prea mulți timpi morți rezerva de portar al echipei CS Cornu, fostul arbitru Valentin Marinică, și-a testat, aproape la foc continuu, calitățile în ceea ce privește trimiterea puternică și rapidă a mingilor pe teren, norocul fiind că gazdele au avut destule la dispoziție! Gazde care, ca și la meciul din retur cu Petrolul ’52, au organizat din nou perfect partida din week-end. Semn că nu a fost atunci ceva special!

Cum duelul dintre Cornu și Blejoi s-a terminat cu scorul de 0-0, iar Petrolul ’52 s-a impus cu 7-0 în fața Măneciului, rezultatul final a fost cel corect. Pentru… lider, normal! Altfel, după ultimul fluier, un om de fotbal a făcut o afirmație absolut veridică: „Nu numai scorul a fost 0-0, ci și meciul a fost la fel”. Cu siguranță că a fost înțeles, nu-i așa?

Foto: Paul MÂINEA

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 196 secunde Florin Salam este un artist care apare î

Nesimţirea la putere

Timpul estimat pentru citirea articolului este 149 secunde Nesimţirea e la putere în România. Ne-

Gazonul cu ciuperci – norocul… Viitorului! Sau, poate, și al Petrolului?

Timpul estimat pentru citirea articolului este 212 secunde Astăzi, 4 iulie 2017, arena Ilie Oană,

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Timpul estimat pentru citirea articolului este 267 secunde Imediat după ocuparea județului Prahova

Inline
Inline