Începe Loteria Vizelor. Cum te înscrii

Redactia -

Începe Loteria Vizelor. Cum te înscrii

Înregistrarea electronică în Programul Diversity Visa al Statelor Unite va începe marți 3 octombrie 2017 la orele 19:00 (ora României). Va rămâne disponibilă numai până marți 7 noiembrie 2017 la orele 19:00 (ora României). Pentru a participa în programul din acest an, vă rugăm să accesați pagina de internet a Departamentului de Stat www.dvlottery.state.gov în cursul perioadei de înregistrare. Acolo veți găsi formularul de participare (E-DV) și informațiile complete pentru a trimite cererea dvs. de înregistrare.

Nu se percepe nicio taxă! Cum mă înscriu?

Departamentul de Stat acceptă cereri de înregistrare NUMAI pe pagina de internet E-DV. Îi încurajăm cu tărie pe cei care doresc să participe să își completeze și să își trimită singuri cererile de înscriere. Participanții pot alege ca altcineva să trimită cererea în numele lor, dar ar trebui să fie precauți dacă persoana care se oferă să îi ajute încearcă să le ceară o taxă. Rețineți: formularul online este simplu și NU SE PERCEPE NICIO TAXĂ pentru a participa. Fie că o persoană trimite o cerere de participare direct, fie că un avocat, un prieten, sau o rudă îi oferă asistență, numai o singură cerere de participare poate fi trimisă în numele fiecărei persoane.

Este important să îmi tipăresc pagina de confirmare generată online?

Este foarte important ca participanții la program să își tipărească pagina de confirmare generată online și să o păstreze până la data de 30 septembrie 2019. Dacă cererea a fost selecționată, doar cu numărul unic de confirmare se poate verifica dacă o cerere de participare a fost selecționată și se pot obține informații despre solicitarea de viză și despre programarea la interviu. Participanții nu trebuie să permită altor persoane să le rețină pagina de confirmare, ci să și-o păstreze ei înșiși astfel încât să poată verifica independent situația cererii lor de participare. Vă atragem atenția asupra unei noi cerințe de a trimite o fotografie recentă, din ultimele șase luni, în care nu purtați ochelari. Cererile de participare însoțite de fotografii care au mai fost trimise în programe anterioare vor fi descalificate.

Cum voi ști că am fost selecționat?

Începând cu data de 1 mai 2018, participanții la programul DV-2019 vor putea folosi numărul lor de confirmare pentru a verifica online pe Entrant Status Check la adresa de internet www.dvlottery.state.gov dacă cererea lor a fost selecționată. Pe pagina Entrant Status Check participanții selecționați vor fi informați despre modalitatea de a solicita vize de imigrare DV pentru ei și membrii de familie eligibili. Departamentul de Stat nu folosește poșta electronică (e-mail) pentru a îi înștiința pe participanți că au fost selecționați pentru programul Diversity Visa. Informația este disponibilă NUMAI pe Entrant Status Check.

Câștigători: 50.000 de participanți vor fi selecționați aleatoriu iar, începând cu 1 mai 2018, participanții vor putea folosi numerele unice de confirmare, pentru a verifica dacă au câștigat, pe pagina de internet Entrant Status Check (Verificarea Statutului Înregistrării) la www.dvlottery.state.gov. Însă, nu toți cei selecționați vor solicita o viză sau se vor califica pentru obținerea ei, așadar numărul de selecționați va fi mai mare. De aceea trebuie să păstrați numărul dvs. de confirmare până în ultima zi a programului DV-2019, adică 30 septembrie 2019.