Incinerator de cadavre şi resturi animale, la Ploieşti

Redactia -

Incinerator de cadavre şi resturi animale, la Ploieşti

Primăria Ploieşti a publicat pe pagina de internet a instituţiei, la rubrica „Achiziţii” un anunţ public prin care este adusă la cunoştinţa celor interesaţi de acest subiect intenţia de amplasare, în zona de est a municipiului a unui incinerator de cadavre şi resturi animale. Potrivit documentului, incineratorul ar urma să fie amplasat în zona Centurii de Est, pe un teren în suprafaţă de 5.000 mp, în parcela A170, tarla 12.

În anunţ se mai precizează că toţi cei care au propuneri şi reclamaţii legate de această intenţie pot studia întreaga documentaţie la sediul APM Prahova, de luni până vineri, între orele 9.00 – 15.00.

incinerator_1

incinerator_2