Invincibilitate în deplasare păstrată cu mult noroc de Petrolul, la Piatra Neamț

Dragos Trestioreanu -

Invincibilitate în deplasare păstrată cu mult noroc de Petrolul, la Piatra Neamț

Ultimul meci al etapei a XXVIII-a a campionatului Ligii I era să se termine cu o surpriză, gazdele de la Ceahlăul – aflate sub linia retrogradatelor, cu șase runde înaintea finalului de sezon și cu puține șanse de a mai reuși salvarea – au reușit să conducă o echipă de pe podium, Petrolul Ploiești, cu scorul de 1-0, din debutul reprize secunde și până aproape de ultimul fluier al arbitrului George Rădulescu, un cavaler al fluierului în zi foarte slabă, el anulând două goluri, mai degrabă valabile. Grație unui autogol, al fundașului dreapta sârb Miloș Markovic, oaspeții au reușit să egaleze și să-și păstreze astfel invincibilitatea în deplasare, în campionat, apropiindu-se de un an calendaristic fără eșec pe terenurile adversarelor din primul eșalon. Interesant a fost că, dacă nu ar fi fost ghinionul lui Markovic, formația acestuia îi putea oferi un debut cu succes noului antrenor, tot sârb, Vanja Radinovic, un tip charismatic. Ceahlăul nu se mai impusese acasă tocmai din etapa a VI-a a actualei ediții, atunci când a trecut, cu 2-0, de Concordia Chiajna, pe 29 august 2014! Restul de patru victorii, bifate până în prezent, au fost consemnate în deplasare!

Pe un stadion puțin populat de iubitorii de fotbal locali – fanii Petrolului procedând ca la Mediaș, în etapa trecută, având drept „purtător de cuvânt” exclusiv… un banner, prin care i-a criticat pe favoriți: „JUCĂTORI CU MINTEA TULBURATĂ/PE ISTORIA PETROLULUI SUNTEȚI O PATĂ!” – ploieștenii, cu un căpitan nou, spaniolul Pablo de Lucas, și cu tricouri albastre și șorturi galbene, renunțând la echipamentul negru, de deplasare, au început mai în forță jocul, încercând să demonstreze că sunt acuzați pe nedrept de către suporterii lor. Posesorul de banderolă din acest meci, din trupa găzarilor, a trimis o pasă de maestru, dar vedeta Mohamed Tchite, care a dezamăgit iar, și-a bătut joc de o oportunitate bună de a marca, în debutul întâlnirii, șutând slab, în cross, de pe dreapta, pe lângă poartă. Apoi, Jean Sony Alcenat a combinat inteligent cu Toto Tamuz, dar internaționalul haitian a tras moale, cu latul piciorului stâng, de la 17 metri, din poziție centrală, șutul fiind pradă ușoară pentru portarul advers, Bojan Jovic. În sfârșit, ultima ocazie cu adevărat exploatabilă a avut-o Tamuz, al cărui „cap”, de la 8 metri, ușor lateral stânga, a trimis balonul pe lângă buturile nemțenilor, la o centrare perfectă a unui coechipier. Treziți la viață după ratările petroliștilor, nemțenii au pus, ulterior, stăpânire pe joc și erau gata-gata să profite de nesiguranța înlocuitorului Peterson dos Santos Pecanha, rezerva Alberto Cobrea. La o respingere pe spate a acestuia din urmă, la un corner, atunci când a boxat greșit, Dimitris Sialmas a marcat, dar centralul a apreciat că l-a faultat pe Andrei Peteleu, lângă bara dreaptă. Greu de sesizat vreo infracțiune la acea fază! Cobrea s-a scos însă chiar înainte de a se merge la vestiare, pentru pauză, salvând miraculos cu piciorul stâng, la șutul de la 7 metri al vârfului de atac grec!

Pauza nu a fost deloc un sfetnic bun pentru găzari, imediat la reluare Andrei Peteleu faultându-l pe același Sialmas, în colțul drept al careului mare. Un fost petrolist, care s-a înscris în masa credală la insolventa CFR Cluj, după ce a bifat doar un meci de Cupa Ligii, mijlocașul de creație Daniel Stana, revenit la Ceahlăul, a expediat mingea peste un zid format din trei jucători mai înalți ai Petrolului, Tamuz-Satli-Pastorini, goal-keeper-ul Cobrea a văzut mingea târziu și a luat gol la colțul scurt. Era minutul 47, bucurie mare în tabăra localnicilor, dar și speranța colectivului tehnic al oaspeților că totuși invincibilitatea din deplasare nu avea să se sfârșească tocmai la o partidă cu o grupare aflată în mare suferință, și în ea în insolvență. Petroliștii și-au revenit mai greu după dușul rece al lui Stana, replicând mai serios prin Laurențiu Marinescu, al cărui voleu, cu stângul, de la 17 metri, de pe centru, a fost salvat inspirat de Jovic. Apoi, au avut și noroc, ba chiar de două ori. Mai întâi, play-maker-ul nemțenilor s-a auto-accidentat și a trebuit să fie înlocuit cu ex-jucătorul defunctei AFC Fortuna Poiana Câmpina, Alexandru Aldea, stelistul împrumutat la Ceahlăul, iar apoi – în antepenultimul minut de prelungiri, când Alcenat a centrat în careul mare, nou-intratul Patrick N’Koyi a preluat în stil mare, cu pieptul, și a tras, din întoarcere, cu dreptul, de la 10 metri, din unghi de 45 de grade, pe lângă un apărător al „galben-negrilor”, Jovic a avut un reflex de zile mari, însă balonul i-a sărit în piept lui Markovic, presat de Tchite, iar de acolo – în poartă. Astfel, abia în minutul 90+2, Petrolul și-a salvat statutul de echipă invincibilă pe terenuri străine, încă de pe data de 11 mai 2014. Mai mult, era să și câștige meciul, golul valabil al lui Victor Astafei fiind anulat parcă în compensație pentru nevalidarea celui al lui Sialmas, din prima repriză. În minutul 90+4, Satli a pătruns în suprafața de pedeapsă, parelel cu linia de fund, a trecut de același Markovic, care a căzut, a făcut-o și de nou-intratul Luiz Wellyson, căzut și el pe gazon, iar cu un ultim efort a pasat către jucătorul care poartă cască, șutul violent al acestuia trimițând obiectul de joc în colțul lung, de la 7 metri. Arbitrul a reacționat abia când l-a văzut pe Astafei aflat în situație iminentă de a marca, fluierând târziu un presupus fault în atac al algerianului cu pașaport francez asupra brazilianului! Până la urmă totuși, 1-1 (0-0) a fost un rezultat echitabil, același „scor” fiind consemnat, de altfel, și în privința reușitelor anulate aiurea!

CEAHLĂUL: Jovic 7 – M. Markovic 5.5, Ichim 6, Buden 6.5, Kneif 6 – Vl. Achim (cpt) 6.5 – Ștefănescu 7 (81 – Ad. Gheorghiu), Stana 8 (55 – Aldea 6), Chitoșcă 7 – Sialmas 6.5 (90 – Wellyson), Balint 6. Antrenor: Vanja Radinovic.

PETROLUL: Cobrea 6.5 – Alcenat 7, I. Filip 6, Ipșa 6.5, Peteleu 6.5 – Pablo de Lucas (cpt) 7 – Tchite 5.5, L. Marinescu 7 (67 – Nepomuceno 6), Satli 7, Pastorini 7 (81 – N’Koyi) – Tamuz 6 (67 – Astafei 6.5). Antrenor: Mircea Rednic.

Au arbitrat: George Rădulescu 5 (București) – Marius Nicoară 7 (Drobeta-Turnu Severin) și Alexandru Vodă 7 (Alba Iulia).

Arbitru de rezervă: Dan Grigore Botescu (București).

Observatori: Mircea Călin (București), pentru joc, și Ionel Popa (Pașcani), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: Buden (71), Astafei (73), Balint (90+4).

Cât a ținut-o „benzina”, Ceahlăul nu a arătat a echipă la retrogradare, noul tehnician părând că-i pe placul jucătorilor săi, Stana traversând terenul, pe lățime, să dea mâna cu Radinovic, după deschiderea scorului! Sârbul a ordonat des schimbarea locurilor mijlocașilor săi, tinerii făcând mare risipă de energie. I-a condus pe toți elegant și i-a aplaudat în destule rânduri. În schimb, omologul lui de pe banca Petrolului a fost mereu nemulțumit, pe timpul jocului, făcând des, nervos, naveta dintre spațiul tehnic și bancă, acolo unde se mai sfătuia cu secundul Valentin Sinescu. Pe Rednic l-a nemulțumit și arbitrajul, pe bună dreptate, după ultimul fluier, Sinescu și directorul sportiv Dan Dorobeț reproșându-i, de altfel, arbitrului anularea nejustificată a golului lui Astafei.

Constatare paradoxală, uruguayanul Rodrigo Pastorini, devenit titular inamovibil în mandatul „Puriului”, se pare că și-a greșit postul, venit ca atacant la Petrolul sud-americanul dovedește calități excelente de… fundaș central, fiind suveran în jocul pe sus din propriul careu, el respingând cu capul toate baloanele centrate la fazele fixe mai periculoase ale nemțenilor. Cum și Ioan Filip a fost retras în defensivă, de la mijlocul terenului, dacă s-ar încerca așa ceva și cu Pastorini? Mai ales că are contract și din vară încolo.

După meci, la televiziunea Look TV, Laurențiu Marinescu (foto, în dreapta, atacându-l pe Cătălin Ștefănescu, sub privirile lui Kristian Ipșa și, în plan depărtat, Miloș Markovic; www.digisport.ro) a declarat că “ne-am dorit foarte mult să câștigăm. Am început bine, dar nu am reușit să marcăm. În a doua repriză, ei au marcat repede, iar asta ne-a afectat jocul. Dar am reușit să egalăm. Am înscris un gol valabil în prelungiri, nu era fault acolo, meritam victoria. Antrenorul decide cine poartă banderola de căpitan. Nu știu de ce nu am purtat-o eu acum. E greu să joci la o echipă care e în insolvență. Sperăm să se clarifice tot, ca să știm ce avem de făcut. Când suntem pe teren, nu ne gândim la bani, dăm totul ca să câștigăm. Fotbalul se joacă și din plăcere. Mai am contract un an, îmi doresc să stau la Petrolul, dar vedem ce va fi. Vrem să rămânem pe podium. Asta ne-a mai rămas”.

În urma punctului obținut la Piatra Neamț, echipa ploieșteană se află la o lungime, pe locul 3, în fața celei clasate imediat sub podium, CS Universitatea Craiova, singura care-i mai poate periclita, pe final de sezon, această poziție. Joi, 30 aprilie, de la ora 21.30, în direct pe „Look TV” și „DigiSport”, Petrolul va combate, pe arena Ilie Oană, în companiei Astrei Giurgiu, trupă aflată într-o criză prelungită pe planul victoriilor. De urmărit însă dacă galeria „lupilor” va reveni la sentimente mai bune, cu prilejul unui fost derbi local, sau va continua – prin absență – protestul contra conducerii și a jucătorilor.