Ioan Niculae spune una şi face alta

Redactia -

După ce, miercuri, 2 noiembrie, declarase la Radio GSP că nu se pune problema ca Selymes Tibor (foto; www.gsp.ro), antrenorul demis după primele două etape ale  ediţiei 2011-2012 a campionatului Ligii I de fotbal din postul de antrenor principal al Astrei, să revină la echipă, ulterior punerii sale pe liber şi de la FCM Târgu Mureş, patronul clubului cu sediul la Giurgiu şi arena în cartierul de vest al Ploieştiului, Ioan Niculae (foto; www.ziare.com), a dovedit că una a spus şi, de fapt, alta avea de gând să facă. Astfel, s-a anunţat deja, pe siteul oficial, al echipei din „9 Mai”, că Selymes nu numai că s-a întors printre „draci”, dar a şi semnat un contract pe doi ani, conducând antrenamentul de joi, 3 noiembrie, cu 48 de ore înainte de derbiul local, cu Petrolul!  De data aceasta însă, Tibi nu va mai veni însoţit de către foştii săi colaboratori, Cezar Zamfir şi Gabriel Manu, secunzi urmând a-i fi Valentin Sinescu – cel despre care Ioan Niculae declarase că va fi „principal” până la iarnă şi, chiar şi mai departe, dacă ar fi confirmat – şi Silviu Lung sr. În postul de preparator fizic a fost menţinut prahoveanul Gheorghe Carmel Bărbulescu, prezent în staff-ul cu care Marius Şumudică a venit la Astra. În schimb, unui alt antrenor secund, din mandatul lui Şumi, Gabriel Vochin, i-a fost reziliat contractul cu Astra.

Tibor_Selymes_la_Astra_dupa_amicalul_cu_Rapid_februarie_2011Ex-tehnicianul mureşenilor, vreme de câteva etape, va fi lipsit, la derbiul Ploieştiului, de serviciile fotbaliştilor accidentaţi de mai mult timp, Cătălin Grigore şi Florin Pătraşcu, sau mai de curând, Alexandru Măţel, dar şi de cele ale lui Osvaldo Miranda, fără drept de joc din cauza acumulării a patru cartonaşe galbene. Măţel, fotbalist de echipă naţională, a fost trimis în Germania, la un cunoscut ortoped, Thomas Pfeifer, la care mai apelase şi Grigore, după fractura de ligamente încrucişate. Clubul Astra a suportat toate cheltuielile legate de artroscopia efectuată acolo şi va plăti, ca şi în cazul celorlalţi doi, recuperarea din străinătate. În ceea ce priveşte echipa a doua a Astrei, satelitul de la Giurgiu, acolo au fost trimişi, pentru etapa din week-end, portarul George Gavrilaş şi jucătorii de câmp Salif Nogo, Radek Oprsal, Constantin Budescu şi Raymond Lukacs.

În concluzie, managementul clubului din „9 Mai” devine tot mai ciudat, ppe zi ce trece, de neînţeles fiind şi demiterea lui Selymes Tibor după numai două etape din actualul campionat, de neexplicat fiind atât negarea lui Niculae în privinţa numiriilui, cât şi instalarea consemnată după numai 24 de ore. Cu siguranţă, aşa nu se pot obţine performanţele la care se visează la Astra. Dar e treaba fiecăruia, care doarme cum îşi aşterne. O scuză ar putea să fie, la o adică, un presupus refuz al antrenorului portughez Antonio de Oliveira Conceicao de a prelua echipa lui Nicuale în plin tur de campionat, fiindcă de lusitan se auzise că ar fi fost prima opţiune de tehnician, după demiterea lui Marius Şumudică.