Ionut Iftimoaie, Vasile Şeicaru şi Gabriel Croitoru – cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni

Știri

Redactia

În prima zi după alegerile locale, mai exact astăzi, 11 iunie 2012, primarul reales pentru al treilea mandat la Primăria oraşului Buşteni, Emanoil Savin a înmânat titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Buşteni” câtorva personalităţi marcante ale vieţii culturale şi sportive româneşti, şi anume Gabriel Croitoru, Vasile Şeicaru şi Ionuţ Iftimoaie. La ceremonia de înmânare, ce a avut loc la Centrul Cultural „Aurel Stroe”, au mai fost prezenţi, alături de reprezentanţi ai Consiliului local Buşteni, şi marele campion Lucian Bute, dar şi îndrăgitul actor Romică Ţociu. Oaspeţii au fost întâmpinaţi în mod tradiţional cu pâine şi sare de către primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin, iar Lucian Bute le-a înmânat câte o diplomă, un trofeu şi placheta oraşului. 
Din anul 2004 şi până în prezent, administraţia locală a oferit această distincţie la aproximativ 30 de personalităţi cu merite deosebite pe plan local, naţional sau internaţional, printre care se numără şi Nicolae Voiculeţ, Leonard Doroftei, Ionel Ganea Ilie, Lucian Bute şi Adrian Diaconu, Angela Gheorghiu, Tudor Chirilă, Ilie Năstase ş.a. Tot astăzi a fost inaugurată subredacţia Buşteni a postului de radio Bucureşti FM, situată în incinta Centrului Cultural „Aurel Stroe”. Graţie unui parteneriat încheiat între Societatea Română de Radiodifuziune – Radio România Regional şi Consiliul local Buşteni, evenimentele care se vor desfăşura atât la Buşteni, cât şi pe întreaga Vale a Prahovei, vor fi promovate la nivel naţional.

Citeste mai departe

Statistici T5
Inline
Inline