Laptele din Prahova, analizat de Direcția Sanitară Veterinară

Redactia -

Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare (DSV) Prahova au mers și au recoltat probe de lapte de la nouă centre de prelucrare și fabrici din județ şi de la un automat de comercializare, pentru a vedea dacă există sau nu lapte contaminat cu aflatoxină. Reacția a apărut după izbucnirea scandalului la nivel național. Conform directorului DSV Prahova, probele au fost trimise spre analiză la București.

Aflatoxina a ajuns la animale prin consumul de furaje păstrate în condiții improprii de temperatură și umiditate, iar consumul ei este extrem de periculos pentru oameni. Mai expuși îmbolnăvirii sunt copiii şi bătrânii, aceștia consumând lapte în cantităţi mai mari.