Lăsată fără bani într-o sală de jocuri din Ploieşti

Redactia -

Lăsată fără bani într-o sală de jocuri din Ploieşti

Poliția Locală Ploiești a acționat, în perioada 20 – 23 noiembrie 2017, pentru menținerea unui climat de liniște și ordine publică pe raza municipiului, fiind aplicate în total 130 sancțiuni contravenționale pentru abateri de la normele de conviețuire socială. Valoarea totală a amenzilor a însumat 29.220 lei.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au desfășurat acțiuni permanente pentru depistarea conducătorilor auto ce nu respectă prevederile art. 111 și 142 din O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la circulația pe drumurile publice, care reglementează oprirea și staționarea interzisă, dar și accesul pe interzis. Astfel, străzile vizate au fost: I.L. Caragiale, Bobâlna, Cuza Vodă, Republicii, Mărășești, 1 Decembrie 1918, Paris, C.D. Gherea, Gh. Doja, Decebal, Iuliu Maniu, Gabi Dobre, Democrației, Gh. Grigore Cantacuzino, Ivan Miciurin, Emile Zola, George Coșbuc, Vasile Milea, Democrației, Vasile Lupu și Bdul Independenței.

Faptele contravenționale depistate în timpul activităților de patrulare de polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au constat în tulburarea ordinii și liniștii publice, abandonul deșeurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate, consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public – pe străzile: Măgurii, Constantin Brezeanu, Mihai Bravu, Carpenului, Cameliei, Libertății și zona Garii de Sud, fumatul în spațiile publice interzise prin lege, deținerea de acte de identitate expirate, circulația cu atelaje hipo pe alte trasee decât cele aprobate de municipalitate și apelarea la mila publică.

În ziua de miercuri, 22.11.2017, în jurul orei 12.35, în timp ce executa serviciul de patrulare pe strada Malu Roșu, un echipaj din cadrul Poliției Locale Ploiești a fost sesizat de o persoană de sex feminin despre faptul că i s-a sustras o sumă de bani, în timp ce se afla în sala de jocuri din apropierea magazinului “Profi”. În urma detaliilor oferite de partea vătămată, polițiștii locali l-au identificat pe numitul P.D., de 43 ani, cu domiciliul în Ploiești, care avea asupra lui suma de 600 lei, reclamată de femeia în cauză.

Individul a fost predat lucrătorilor Secției nr. 2 de Poliție, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Comercial au verificat un număr de 13 agenți economici, în vederea obținerii avizului pentru stabilirea programului de funcționare, dând curs și sesizărilor cu privire la disconfortul produs locatarilor de funcționarea unor societăți comerciale. De asemenea, au desfășurat acțiuni de control în zonele adiacente Halelor Centrale, Piețelor Malu Roșu și Nord, pentru prevenirea şi combaterea comerţului stradal neautorizat.

Serviciul Disciplină în Construcții a întreprins verificări cu privire la stadiul lucrărilor de remediere a defecțiunilor la conductele de gaze, a reparațiilor la rețeaua electrică, a legalității în cazul lucrărilor de construire a unor clădiri, de amplasare construcții provozorii din lemn sau de rezervare a unor locuri de parcare pe domeniul public.

Biroul Protecția Mediului a monitorizat Cartierele Vest, Cina și Sud în vederea depistării persoanelor care abandonează deșeurile menajere pe domeniul public, în alte locuri decât cele special amenajate. Totodată, polițiștii locali au dat curs sesizărilor referitoare la deținerea unui număr mare de câini îm apartamente, depozitarea de moloz rezultat din construcții pe domeniul public, prezența gunoaielor în jurul platformelor gospodărești.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul evidenței persoanelor au desfășurat controale în cazul unui număr de 20 asociații de proprietari, verificând actualizarea cărților de imobil și a tabelelor de informare a locatarilor. Totodată, au identificat deținătorii cărților de imobil în cazul a 12 asociații de proprietari, în vederea planificării viitoarelor controale.

Biroul Relații cu Publicul, Comunicare, Managementul Calității