Laurenţiu Marinescu şi coechipierii lui vor deschide seria meciurilor din optimile Cupei României

Redactia -

Federaţia Română de Fotbal, organizatoarea Cupei României, a dat publicităţii pe siteul său, marţi, 9 octombrie, programul meciurilor din optimile ediţiei 2012-2013, cu date de disputare, ore, stadioane şi posturile de televiziune care vor prelua în direct toate întâlnirile. Lui Laurenţiu Marinescu (foto; www.gsp.ro) şi colegilor săi de echipă, care vor fi oaspeţii formaţiei FC Braşov, le va reveni onoarea de a deschide seria partidelor din această fază a competiţiei, care se va desfăşura în intervalul 30 octombrie – 1 noiembrie.

Iată care este ţintarul complet: FC Braşov-Petrolul Ploieşti – marţi, 30 octombrie, ora 18.45, stadion „Tineretului”, „DigiSport1”; Rapid Bucureşti-Delta Tulcea (Liga a II-a, Seria I) – marţi, 30 octombrie, 21.30, stadion „Valentin Stănescu-Giuleşti”, „DigiSport1”; Ceahlăul Piatra Neamţ-Gaz Metan Mediaş – miercuri, 31 octombrie, 18.30, stadion „Ceahlăul”, „ProTV”; CFR Cluj-FC Botoşani (Liga a II-a, Seria I) – miercuri, 31 octombrie, 18.45, stadion „Dr. Constantin Rădulescu”, „DigiSport1”; Concordia Chiajna-Steaua Bucureşti – miercuri, 31 octombrie, 21.30, stadion „Concordia”, „DigiSport1”; Astra Giurgiu-FC Severin – joi, 1 noiembrie, 18.30, stadion „Marin Anastasovici”, „ProTV”; Oţelul Galaţi-CF Brăila (Liga a II-a, Seria I) – joi, 1 noiembrie, 18.45, stadion „Oţelul”, „DigiSport1”; Pandurii Târgu Jiu-Dinamo Bucureşti – joi, 1 noiembrie, 21.30, stadion „Municipal”, „DigiSport1”.

Meciurile se vor disputa într-o singură manşă, primele echipe menţionate mai sus urmând a fi gazde ale acestora. Cum toate confruntările au fost preluate de televiziuni, pentru a fi transmise „live”, cele trei performere calificate în optimi, din Seria I a Ligii a I-a, Delta Tulcea, CF Brăila şi FC Botoşani, vor evolua în deplasare, deşi numele primelor două au fost extrase primele din urnă, la tragerea la sorţi. Însă niciuna nu deţine o arenă cu instalaţie de nocturnă, condiţie sine qua non pentru posturile TV, pierzând astfel statutul de gazde!