Le-a picat greu caltaboşul: închisoare cu executare pentru doi foşti miniştri

Redactia -

Cei doi foşti miniştri ai Agriculturii, Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu executare în Dosarul „Caltaboşul”. Decizia instanţei este definitivă. În Dosarul „Caltaboşul”, Ioan Avram Mureşan a fost judecat pentru complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată, iar Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, pentru trafic de influenţă.