Legea conversiei creditelor în franci elveţieni – neconstituţională

Redactia -

Legea conversiei creditelor în franci elveţieni – neconstituţională

Proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni este neconstituţional. Decizia a fost luată de către CCR şi comunicată de către Valer Dorneanu, preşedintele Curţii. 

„Legea este neconstituțională cel puțin din două motive. Primul este încălcarea gravă a principiului bicameralismului, în sensul că de la propunerea legislativă care a început la Senat și până la actul adoptat de camera decizională există o diferență substanțială. Or, potrivit practicii noastre constante, atunci când se schimbă soluțiile substanțiale, se consideră că s-a încălcat principiul bicameralismului”, a declarat Valer Dorneanu.