Lot ca pentru… insolvență, la primul antrenament de după vacanță al Petrolului

Dragos Trestioreanu -

Lot ca pentru… insolvență, la primul antrenament de după vacanță al Petrolului

După ce vineri dimineață, pe 12 iunie 2015, au fost la Institutul Național de Medicină Sportivă, din București, jucătorii Petrolului ajunși la Ploiești de joi seară, când au fost invitați la o cină de… luare de contact cu noul antrenor principal, Selymes Tibor, și actualul manager sportiv, Mihai Joița, au avut parte, după-amiaza, pe arena Ilie Oană, de primul antrenament (foto; www.fcpetrolul.ro) – așa-zis de dezmorțire – în vederea sezonului 2015-2016. În tribuna I, spre deosebire de ultimii trei ani, au fost prezenți nici măcar 100 de fani, lipsind cei din galerie, care obișnuiau să cânte, să aprinde torțe colorate și să dea drumul la fumigene. Totuși, fotbaliștii au fost întâmpinați cu aplauze la apariția lor pe teren, aplauze ce se s-au repetat ori de câte ori treceau prin dreptul tribunei I. La dispoziția antrenorului secund Valentin Sinescu, a celui de portari, Cătălin Grigore, și a noului preparator fizic, profesorul Ionel Tămășan, venit de la retrogradata Oțelul Galați și trecut și pe la FC Argeș Pitești, s-au aflat următorii echipieri: Peterson dos Santos Pecanha, Alberto Cobrea, Mirel Bolboașă, Iuliu Oprea (portari); Marian Dean Beţa, Marian Ionuț Marin, Roberto Alecsandru, Jeremy Faugh-Porret (fundași); Laurenţiu Marinescu, Alexandru Chiriţă, Cheikh Alan Diarra, Ismail Ahmed Kadîr Hassan (mijlocași); Patrick N’Koyi-Kiabu, George Mareş şi Alexis Sainrimat-Moreira (atacanți). Prezenți la fața locului, fundașul lateral Andrei Peteleu (răcit, a stat doar pe bancă, alături de noul medic al echipei, dr. Romeo Popescu, fost la Rapid) ) și Toto Tamuz (accidentat) nu au intrat în programul de antrenament, alături de coechipierii lor. În afara lui Selymes și a lui Joița, plecați la București pentru negocieri cu jucători susceptibili de a fi transferați, au mai absentat și Harlem-Eddy Gnohere și Sanaa Altama, care vor ajunge în week-end sau la începutul săptămânii viitoare la Ploiești, Kristian Ipșa, Mourad Satli și Jean-Alain Andre Fanchone, ultimii doi nemotivat, iar primul justificându-și lipsa prin transmiterea unor certificate medicale. Evident, nu s-a mai prezentat nici ultimul jucător care și-a reziliat joi, de comun acord, contractul cu clubul găzarilor, uruguayanul Rodrigo Pastorini, despre el auzindu-se că ar fi luat-o pe calea aleasă, în iarnă, de către fostul său coechipier compatriot Juan Angel Albin și va evolua astfel la o formație din prima ligă a Mexicului. Chiar dacă a fost ovaționat și i s-a scandat numele, nici Pecanha nu va mai face parte din efectivul Petrolului în viitorul sezon, el venind la stadion doar pentru că angajamentul îi expiră la finele lunii. Moment după care poate opta pentru una dintre ofertele primite de la FC Steaua SA, Dinamo, ASA Târgu Mureș sau – mai nou – Viitorul Constanța. Totodată, după cum se știe deja, Jean Sony Alcenat și Rok Kronaveter, deveniți liberi de contract, au semnat cu FC Steaua SA, respectiv Dinamo, primul fiind și prezentat oficial și parcurgând primele ședințe de pregătire la noua sa grupare, în cantonamentul de la Săcele, acolo unde se zice că ar fi impresionat deja staff-ul tehnic actual.

Pentru a-i mai liniști pe fanii de pe arenă, ca și pe cei care nu se aflau acolo, dar așteptau cu maximă curiozitate să afle care va fi lotul favoriților în ediția viitoare, Sinescu a declarat că, până la plecarea în cantonamentul din Austria, pe 21 iunie, vor veni mai mulți fotbaliști, cu care există tratative, numărul acestora spunându-se că ar fi chiar de… 10! Deocamdată, noutățile care au luat deja contact cu suporterii au fost fundașul stânga francez Faugh-Porret, ultima oară la FC Botoșani, mijlocașii Diarra și Hassan, primul antrenându-se de vreo lună și jumătate cu trupa „lupilor”, după ce Rapidul și FC Botoșani au renunțat la a-l achiziționa în sezonul trecut, și Sainrimat-Moreira, un fost junior al campioanei Franței, Paris St.Germain, împrumutat la Brest, acolo de unde a fost luat de Petrolul și semnat pe o perioadă de trei ani. El are dublă cetățenie, franceză și portugheză, fiind vârf de atac. După cum a declarat principalul colaborator al lui Selymes Tibor, antrenamentele din week-end se vor desfășura la baza sportivă de la Crângu lui Bot, iar săptămâna viitoare se va apela și la terenurile de la cea a Conpetului, de la Strejnic. Cu speranța că, pe data de 19 iunie, va avea la dispoziție cel puțin 90% din efectivul cu care se va aborda viitorul sezon, staff-ul tehnic a cerut, pentru acea zi, un meci-test, pe care team-managerul Cristian Vlad l-a antamat la Blejoi, în compania echipei locale, CS, ocupanta locului al doilea din ierarhia finală a campionatului Ligii A Prahova, antrenată de Răzvan Vlad și Emil Coșieru. Se intenționează ca amicalul să debuteze, pe arena locală, care dispune și de o instalație de nocturnă pentru antrenamente, la ora 18.00 sau – în caz de temperatură ridicată – cu un ceas mai târziu.