Lucian Onea, procurorul şef al DNA Ploieşti, reacţie după acuzaţiile lui Vlad Cosma

Redactia -

Lucian Onea, procurorul şef al DNA Ploieşti, reacţie după acuzaţiile lui Vlad Cosma

Lucian Onea, procurorul şef al DNA Ploieşti, a susţinut o conferinţă de presă în care a venit cu o serie de precizări după ce fostul deputat Vlad Cosma a făcut publice o serie de înregistrări care îl vizează atât pe el, cât şi pe Mircea Negulescu. Acesta a declarat că angajații instituției pe care o conduce nu au falsificat niciodată probe și nu au făcut niciodată înțelegeri cu inculpații. 

Lucian Onea: „Am fost avertizaţi de persoane din anturajul familiei Cosma că vor urma atacuri în presă, dar noi nu am cedat presiunilor şi nici nu vom ceda. Tot ceea ce s-a prezentat la televizor este o variantă personală făcută de Vlad Cosma care speră ca până la următorul termen să influenţeze organele judiciare. Indiferent de intimidări sau de şantaj nu o să cedăm presiunilor, nici eu şi nici colegii mei.Nu au existat niciodată metode ilegale de investigare și nici înțelegeri ilicite sau neloiale cu inculpații. Vreau să fie foarte clar: întotdeauna s-a respectat legea. Este de datoria noastră de procurori să stabilim adevărul. Nu vă puneți întrebarea de ce discuțiile judiciare sunt duse în afara cadrului procesual în spațiul public? Pentru că pot fi făcute tot felul de alegații care nu pot fi verificate. „