„Măria-Sa Arbitrul” a „stricat” aiurea un meci de fotbal de la Blejoi!

Dragos Trestioreanu -

„Măria-Sa Arbitrul” a „stricat” aiurea un meci de fotbal de la Blejoi!

Soare, cer senin, puțin vânt, o bază sportivă cochetă, două echipe la poluri opuse ale ierarhiei Ligii A Prahova, una – pe locul 3, CS Blejoi; alta, pe poziția a XI-a, CS Cornu, două formații susținute financiar de primăriile locale, public prea puțin din păcate, să fi fost în jur de 40-50 de iubitori ai fotbalului în tribună – iată tabloul de sâmbătă, 4 aprilie 2015, dinainte de orele prânzului, al unei confruntări fotbalistice de județ. Gazdele, domiciliate într-una dintre cele mai bogate comune din județul Prahova, cu o conducere profesionistă, cu un edil-șef, Adrian Dumitru, aplecat nu numai asupra problemelor extrasportive ale localnicilor, ci și asupra părții de divertisment, să zic așa, ale acestora, au o trupă care nu întâmplător se află pe podium. Ba chiar, are resurse, încă neexploatate total, pentru a ataca locurile (și) de mai sus. Oaspeții, și ei dintr-o comună prosperă, sunt în plină fază de reconstrucție, dar s-au înscris, clar, pe o direcție bună. Deci, erau toate condițiile pentru a se asista la un spectacol frumos, în care protagoniștii să fie jucătorii. Din nefericire, nu s-a întâmplat astfel, deoarece – după o jumătate de oră de joc – în „prim-plan” a apărut centralul meciului, ploieșteanul Alin Gheorghe, un cavaler al fluierului de Liga a III-a. Nu l-am mai văzut oficiind până acum, dar auzisem numai cuvinte de apreciere despre el, însă primul impact i-a fost net defavorabil. Bref, în minutul 31, atacantul Blejoiului, Mircea Ivan, a scăpat singur spre buturile junelui căpitan al Cornului, Gabriel Datcu, având balonul sub control, a fost ajuns, în careul mare, de un apărător advers, care l-a trântit în iarbă. UNICA decizie de luat atunci era lovitură de la „11 metri” și cartonaș roșu pentru fundaș. Incredibil, Alin Gheorghe a făcut semn că jocul putea continua, iar după protestele – justificate – ale celui faultat, i-a arătat acestuia… „galben”! A fost momentul care a stricat 90% din partidă, tot ce a urmat fiind sub tensiunea tratării incorecte a unei faze limpezi ca apa de izvor.

Nervi întinși la maximum pe gazon, poate și mai mari dincolo de spațiul de joc, oficialii de la CS Blejoi dând „în clocot” pe bună dreptate, iar observatorul duelului, ploieșteanul Viorel Badea, s-a înroșit instantaneu la față, jenat de (in)decizia celui pe care a venit să-l monitorizeze. Interesant ce va fi notat Badea în raportul său cu privire la cele întâmplate în acel moment. Mai ales că un mai des client al Comisiei de Discplină a AJF Prahova, antrenorul secund al Blejoiului, Emil Coșieru, un tehnician temperamental, care nu înghite niciodată injustiția și reacționează coleric, de data aceasta absolut justificat, a fost trimis de pe bancă, în urma protestelor. Însă, ar trebui să existe clemență atunci când vinovatul real – cel care a provocat, în fapt, explozia reacțiilor nervoase – se afla pe teren. În rest, s-a văzut diferența de valoare dintre cele două combatante, numai din citirea efectivelor, de altfel, era clar că CS Blejoi avea un plus evident încă de la… vestiare.

Dar, centralul nu s-a „mulțumit” doar cu atât, ci a întins nervii și peste cota maximă, eliminându-l, pentru două avertismente, în repriza secundă, pe mijlocașul stânga al gazdelor, Vlăduț Badea, în urma unei faze mai degrabă confuză pentru spectatori. E drept că și asistenta de la așa-zisa tușă unu, Mădălina Crăciun, l-a tot „bătut la cap”cu una-alta, obligându-l să fragmenteze mult jocul și să ia decizii drastice, fără un suport regulamentar clar pentru cei din jurul terenului. Dacă, în prima parte a jocului, celălalt asistent, Eduard Neagu, fiul experimentatului Ionuț Neagu, nu intrase în acest „joc” ciudat al colegilor de brigadă, s-a simțit nevoit la reluare să ridice steagul, în cel puțin o fază, în compensație, oprind, printre altele, un contraatac al oaspeților pentru un ofsaid inexistent, recunoscut sportiv și de un conducător al Blejoiului. Iată cum un meci care nu punea probleme a fost făcut aproape varză, cum se zice în jargonul fotbalistic, de trei arbitri tineri, de la care se aștepta să fi oferit certitudinea că școala urmașilor regretatului dr. Emil Vlaiculescu se află (tot) pe mâini bune. Nu-i cazul, cel puțin dacă ne limităm doar la prestația „trioului de spaimă” Gheorghe-Crăciun-Neagu jr.!

În 10 jucători pe gazon din minutul 51, Blejoiul a forțat însă și mai mult, iar Ivan și-a trecut astfel în cont încă o „dublă”, după cea din meciul de Cupa României, de la Sinaia, din această săptămână. Au fost două faze trase parcă la indigo – cu fundașul stânga Ștefan Stanca pe post de servant și cu numărul 10 din formația gazdelor în postură de „killer” cu sânge rece. În minutul 60, cel din urmă a reluat cu capul, de la 8 metri, balonul recepționat din centrarea de manual a coechipierului său, iar apoi a șutat în cross (77), din marginea careului mic, tot din centrarea lui Stanca, pe lângă Datcu, vinovat puțin doar la prima reușită. Mircea Ivan a marcat și de pe stânga, și de pe dreapta, dovedind instincte de atacant de gura porții. La 2-0, partida se jucase, de altfel CS Cornu neavând nicio ocazie de gol în mitanul secund! În primul, intrat pe teren în minutul 30, Alin Valică irosise, la 0-0, o oportunitate mare de a deschide scorul, după un dribling inteligent, urmat de un șut cu ochii închiși, direct în portarul Adrian Gheorghe, care a boxat mingea, salvându-și echipa de la un gol ca și făcut, contrar cursului jocului. De altfel, jucătorii de la Cornu l-au transformat pe antrenorul lor, tânărul Mihai Dinu, într-un veritabil „vulcan”, evoluția lor mai modestă obligându-l pe cel din urmă să-i certe non-stop. Mai ponderat, omologul Răzvan Vlad a trecut cu greu peste momentele stranii ale lui Alin Gheorghe, mai ales, căutând totuși să-și înfrâneze nervii, pentru a nu le transfera jucătorilor lui starea de tensiune a sa.

Dincolo de arbitrajul precar, am remarcat câțiva jucători tineri, care ar merita să fie urmăriți, din tabăra oaspeților. Minus eroarea de la primul gol și o anume lipsă de curaj, Gabriel Datcu a avut intervenții inspirate și a demonstrat o anume maturitate superioară vârstei sale actuale (20 de ani), fundașul central dreapta Dragoș Sintulescu (născut în 1993) mai mare puțin, deci, decât… căpitanul său, a arătat că înălțimea mai mare poate face casă bună cu fotbalul, rapidul David Paven ar fi reușit poate mult mai mult dacă nu ar fi fost prins în „menghina” Valentin  Iordache-Ionuț Filip, iar Valică – prima rezervă utilizată de Dinu – are calități ce i-ar fi putut permite să schimbe, poate, soarta jocului, la un moment dat. În tabăra Blejoiului, au ieșit în evidență goal-keeper-ul Adi Gheorghe, tandemul de fundași centrali mai sus-menționat, cu ani buni de fotbal la eșaloane superioare, apoi Stanca, Florin Prodan, un play-maker mai… durduliu, dar cu un foarte bun control al balonului și o viziune clară de joc, sacrificatul Cristian Vasile, la momentul eliminării lui Florin Badea, fostul păuleștean rămânând un „bombardier”de temut, și – peste toți – Mircea Ivan, care pare a-și fi reconsiderat statutul de fostă mare speranță… nu numai a lui Daniel Chiriță, ex-mentorul lui. CS Blejoi este una dintre echipele grele ale Ligii A, iar derbiurile sale, de la finele lunii, cu CS Păulești, și debutul celei următoare, cu Petrolistul Boldești, merită să se dispute cu „casă închisă”, pe propriul teren. Tot așa cum, vizitei la Cornu a liderului detașat al ierarhiei eșalonului județean de elită trebuie să i se acorde atenția cuvenită, din partea nu numai a localnicilor, ci și a cât mai multor fani ai Ligii A Prahova.

CS BLEJOI: Ad. Gheorghe 7 – Sterie 6.5 (54 – Buhuși 6.5), V. Iordache 7, I. Filip (cpt) 7, Șt. Stanca 8 – Ad. Ioniță 6.5 – Fl. Badea 6.5 (79 – Cl. Stoica), Fl. Prodan 7 (84 – Cr. Anghel), Vl. Badea 6 – M. Ivan 8.5, Cr. Vasile 7 (52 – Ir. Dumitru 6.5). Antrenor: Răzvan Vlad.

CS CORNU: Datcu (cpt) 6.5 – N. Iacob 6, Sintulescu 6.5, Mustafa 6, Fl. Stoica 5.5 (30 – Valică 6.5) – Pârvan 6, Dinicu 6 – V. Gheorghe 5.5, Cr. Gavrilă 5.5 (63 – Susai 5.5), Șt. Olariu 5.5 (81 – T. Munteanu) – Paven 6.5. Antrenor: Mihai Dinu.

Au arbitrat: Alin Gheorghe 4 (Ploiești) – Mădălina Crăciun 6 (Negoiești) și Eduard Neagu 6 (Poienarii Apostoli).

Observator: Viorel Badea (Ploiești).

Cartonașe galbene: M. Ivan (31), Vl. Badea (36 și 51), Valică (68).

Cartonaș roșu: Vl. Badea (51).

În minutul 30, tehnicianul oaspeților a optat pentru o înlocuire care a schimbat ciudat, la prima vedere, alcătuirea echipei sale. Astfel, a fost scos fundașul stânga Florin Stoica, Alin Valică a intrat pe locul mijlocașului dreapta Valentin Gheorghe, care a trecut pe partea opusă, din ofensivă în… defensivă! La final, Mihai Dinu a explicat că Stoica terminase… benzina și a fost obligat să-l retragă repede de pe teren, dar din cauza absenței mai multor jucători din lot, unul suspendat, alții accidentați sau cu obligații profesionale – CS Cornu a avut doar cinci rezerve, nu șapte cât permite regulamentul, fostul portar divizionar „B” Marius Anghelache, jucătorul de câmp Bogdan Diaconu și cei nominalizați mai sus în caseta tehnică -, a trebuit să recurgă la o improvizație. În schimb, Răzvan Vlad a trimis pe gazon, în repriza a doua, doi fotbaliști experimentați, Irinel Dumitru și Alexandru Buhuși, ultimul ex-echipier al Petrolului, CSMS Iași, ASA Târgu Mureș și defunctei AFC Fortuna Poiana Câmpina, ambii nefiind însă pe deplin refăcuți după accidentări. O altă nouă achiziție a gazdelor, fostul internațional de juniori George Șerban, goal-keeper al formațiilor Kaproni Petrolistul Boldești, o alta dispărută din peisajul fotbalistic local, Viitorul Constanța și… Fortuna – a rămas pe bancă, fiind preferat mai vârstnicul Adi Gheorghe. În afara terenului continuă să se afle Theo Bojoagă, mijlocașul la închidere acuzând, și el, probleme medicale. De la meci a lipsit și președintele Comitetului Director al CS Blejoi, Gheorghe Traian Biziniche, plecat în străinătate, nu și unul dintre predecesorii săi la această funcție, preotul Dan Toderașcu, de la biserica din Ploieștiori, acum membru al CD, cel care a venit în grabă la arenă – îmbrăcat în sutană, direct de la slujbă! -, împreună cu cei doi fii ai săi.

Foto: Paul MÂINEA