Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari efectuează acte de urmărire penală față de inculpatul colonel doctor Mocanu Iancu, șef secție Chirurgie Cardiovasculară II la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei „Vasile Cândea”, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită. Din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale rezultată următoarea stare de fapt:
La data de 5 iulie 2013, în calitate de medic militar, având gradul militar de colonel și funcția de șef al Secției Chirurgie Cardiovasculară II la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei „Vasile Cândea”, inculpatul Mocanu Iancu a pretins unui denunțător suma de 2.000 euro, pentru a îndeplini un act referitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv internarea și investigarea medicală în scopul efectuării intervenției chirurgicale asupra unui pacient (aflat în relație de afinitate cu denunțătorul) diagnosticat cu o gravă afecțiune cardiacă, la unitatea spitalicească menționată. La data de 23 septembrie 2013, inculpatul Mocanu Iancu a primit suma de 2.000 de euro, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatului Mocanu Iancu i s-au adus la cunoștință acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 din Codul procedură penală, iar, la data de 24 septembrie 2013, s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat la Tribunalul Militar Teritorial București cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri procesuale preventive, activitate care nu poate în nici o situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE DNA


M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Uimitoarea numire post-retragerea în spate a fostului antrenor principal al Petrolului

Am fost la Popești-Leordeni, sâmbăta trecută, acolo unde Petrolul a câștigat greu, pe final de

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline