Mesaj de condoleanţe al preşedintelui Klaus Iohannis după moartea lui Mircea-Ionescu Quintus

Redactia -

Mesaj de condoleanţe al preşedintelui Klaus Iohannis după moartea lui Mircea-Ionescu Quintus

Președintele României, Klaus Iohannis, a primit cu profundă durere și tristețe vestea morții domnului Mircea Ionescu-Quintus, Președinte de onoare al Partidului Național Liberal.

„Ne-am despărțit astăzi de un adevărat senior al politicii românești, domnul Mircea Ionescu-Quintus. În ciuda secolului zbuciumat pe care l-a traversat, a rămas mereu fidel crezului liberal, cu care s-a identificat și pe care l-a servit fără încetare. Domnului Quintus îi datorăm multe lucruri bune din viața noastră publică, dar mai ales contribuția la revigorarea unei doctrine democratice în anii ’90 și la dezvoltarea unei culturi a dialogului, civismului și integrității actului politic. Așa a fost domnul Quintus și așa ne vom aduce aminte de Domnia sa: un om de stat demn și responsabil, senin, cu spirit moderat și profund devotat țării sale. Călătoria seculară a domnului Quintus se încheie aici, însă moștenirea sa politică va rămâne pentru noi o profesiune de credință. Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată în mesajul Președintelui Klaus Iohannis.

Totodată, Președintele României a transmis familiei Ionescu-Quintus o scrisoare de condoleanțe.