Meteorologii au prelungit până miercuri avertizarea de vreme rea

Redactia -

Meteorologii au prelungit, astăzi, cu două zile avertizarea emisă în 14 octombrie, şi menţionează că fenomenele referitoare la intensificări de vânt, ploi torenţiale, precum şi temperaturi scăzute vor fi valabile până miercuri dimineaţă.

Potrivit Administraţie Naţionale de Meteorologie (ANM), în perioada 17 octombrie, ora 12:00 – 19 octombrie, ora 9:00, la nivelul întregii ţări se vor semnala temperaturi extrem de scăzute, sub normele climatologice ale perioadei, cu până la 8 grade Celsius.

De asemenea, în regiunile sud-estice vor exista cantităţi de apă semnificative, ce pot depăşi izolat 40 l/mp, precum şi intensificări ale vântului, cu viteze mai mari în zona litoralului unde vor fi de peste 70 – 75 km/h.

La munte vor predomina ninsorile, iar în estul Transilvaniei, în Moldova şi în zona deluroasă a Munteniei şi a Olteniei vor fi şi precipitaţii mixte.