Timpul estimat pentru citirea articolului este 560 secunde

„Pe toţi detractorii mei îi asigur că „Moartea dinaintea morţii” nu este  ultima mea carte, că-n mai puţin de o lună de la înmormântarea mea va apărea şi va fi dat gratuit volumul de proză „Mi-e scârbă de mine!”. Da, domnilor, mi-e scârbă de mine că am întors spatele şi am înghiţit toate mizeriile făcute înainte de 89, dar mai ales după, când v-aţi spălat de toate nenorocirile pricinuite multora în mijlocul cărora aţi trăit. Că în numele partidului unic, voi aţi fost hiene, hiene în devenire, hiene care v-aţi desăvârşit lipsa de caracter şi de umanitate, de colportori şi turnători, de nemernici şi bestii lipsite de orice scrupul”(Testament – Mihai Vişoiu)

mihai-visoiu_1CV-ul acestui om, născut în Ploieşti, la 15 februarie 1939, este pe cât de divers pe atât de impresionant. Ca toţi copiii născuţi Bdul Vacilor din Ploieşti – aşa i se spunea cartierului-mahala Malu-Roşu, Mihai Vişoiu visa să iasă cândva din mizeria cartierului. Un model de urmat putea fi Petre Popescu, campion european de box, mândria cartierului şi a ţării. Toată puştimea numai despre el vorbea. Şi Mişu a plecat spre o sală de sport, de unde avea să iasă, în numai câţiva ani, boxer şi handbalist, la… Ştiinţa Galaţi. El plasa însă, cu măiestrie, nu numai pumni, ci şi cuvinte bine ticluite în ceea ce numim „proză scurtă”. A debutat spectaculos, în 1963, la revista Luceafărul, cu  Joc, Pasenţa, Omul care face sfinţi. Lumea cuvintelor tipărite l-a cucerit definitiv. Revistele Gazeta Literară, Tomis, Argeş, Pagini Dunărene, Familia, Cronica, România Literară ş.a. i-au publicat zeci de lucrări literare. A scris, de asemenea,  scenarii de film şi piese de teatru  difuzate la Radio 1 Bucureşti, TVR, dar a colaborat şi cu revista Flacăra, care i-a publicat nuvele, proză scurtă , diverse articole de presă, remarcându-se, mai ales, ca reporter de teren, în agricultură. Facultatea de Ziaristică, făcută la „bătrâneţe”, în anii’70, avea să-i prilejuiască o  lucrare de diplomă notată cu 10, ea fiind propusă spre publicare: Brazda – revistă patronată de Dimitrie Gusti, în perioada 1929-1935. Această lucrare, prezentată la examenul de stat, era prima lucrare de sociologie a presei din România. Ca jurnalist, cu acte în regulă, a activat la Tribuna Ialomiţei, Scânteia şi Adevărul, până la pensionare (2002). După 1990, Mihai Vişoiu apare şi ca autor al unor cărţi: Dragoste mare cât o cruce, Răstignirea ţăranilor –Tragedia agriculturii româneşti şi, bineînţeles, „reprize” din lumea boxului: Mihai Leu în altarul durerii, Spovedania unui învingător – Leonard Dorin Doroftei, Legendele boxului românesc,Culegere de articole dedicate istoriei boxului.

Deşi el este şi rămâne ploieştean, prin tot ceea ce face şi simte, aici având mulţi prieteni printre sportivi, scriitori şi jurnalişti, viaţa l-a exilat în Câmpia Bărăganului, în Slobozia, unde trăieşte şi munceşte de peste 40 de ani. De altfel, pentru ataşamentul lui faţă de această urbe, Mihai Vişoiu a fost onorat, în 2009, cu titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Slobozia. Aici şi-a petrecut copilăria şi tinereţea şi celebrul poet Mircea Dinescu, care avea să-l creioneze, în stilu-i caracteristic pe Mişu Vişoiu: „Cu o biografie de prozator american ( boxer, băiat de gălăgie, scriitor de vagoane, instalator, electrician, îndrumător cultural etc), Mihai Vişoiu dă mereu în clocot, îi molipseşte pe cei ce se apropie de el. Îi place spectacolul, pe care-l duce până la capăt: scenarist, regizor şi actor în acelaşi timp. Şi-a lansat cărţile în penitenciare, pe câmp sau la Mariot. Posedă geniu verbal, recită pe de rost proze întregi, uimind cenacliştii din sudul ţării. Aici, în perimetrul Ialomiţei, el dorea să fie, şi era cunoscut drept ziarist serios şi nu doar un „pârlit de nuvelist”- cum îl tachina marele nostru coleg de scris şi de câmpie, Ştefan Bănulescu. Câte povestiri de Mişu s-au consumat în editura aerului?!

Un alt mare maestru al condeiului, regretatul Fănuş Neagu, s-a simţit şi el atras de acest călător sub steaua norocoasă a Dunării, prin miresmele Bărăganului şi aurul speranţei. Mihai Vişoiu, ca şi alţi exaltaţi ai libertăţii, continuă să fie mereu la fel de bogat în iluzii, neîmplinit în disperări, cules de patimile ce ţin de măreţia omului furat de ideea că lupta este idealul care ne smulge din uitarea pământului. Mişu al nostru  a fost şi rămâne un slujitor al pământului : El este, poate, singurul ziarist care mai face agricultură. Pentru ceilalţi, ţara s-a mutat în cluburi de noapte, cazinouri, pe stadioane sau în Parlament.

Mihai ştie, probabil, ce înseamnă să fii răstignit pe crucea uitării, a dispreţului ciocoiesc şi a foamei, spune Cornel Radu Constantinescu.

Ei bine, acum, în plină iarnă, fostul mahalagiu de cartier Malu-Roşu al Ploieştilor a fugit de viscolul din Bărăgan spre Ploieşti, unde a dat de un ger năpraznic. Dar căldura cu care l-au primit prietenii şi cunoscuţii lui, nu puţini, l-a făcut să se simtă cu adevărat acasă. A adus cu el un sac plin cu cărţi: ultimul său volum, Moartea dinaintea morţii (ce titlu sumbru!), pe care a ţinut să-l lanseze aici, în mijlocul alor săi. „Bună ziua şi sărut-mâna tuturor!”, au fost primele lui cuvinte. „Pentru că am scos aceată carte pe banii mei, am avut  dreptul să scriu ce vreau şi să-i bag în mă-sa pe toţi cei care i-am cunoscut, de la râme până la câini turbaţi, căci animale n-au fost niciodată (…). Moartea dinaintea morţii e precară, nemernică, plină de neprevăzut şi falsitatea ei n-o crezi, deşi o simţi ca fetele de pe centură (…). Moartea dinaintea morţii, care îţi ia viaţa fără să bată în fereastră sau la uşă, lăsându-te rece (…), are atâta treabă încât lasă lucrurile neterminate şi pe noi s-o aşteptăm într-o gară fără mersul trenurilor, ele fiind de mult anulate (…). Nu ştiu dacă această introducere din prima pagină a cărţii, mirosind a lumânări de proastă calitate, ieftine, poate fi interesantă. Ştiu doar că sunt atât de morbid, încât de jur-împrejurul meu, cu fiecare clipă, răsar şi se tot înmulţesc cruci (…). Îmi fac semnul crucii ca să ies din lanul de cruci şi să încep povestea care să ţină locul jurnalului vieţii mele, neţinut (…). Această carte este scrisă mai mult pentru mine, pentru sufletul meu, ea este ca o spovedanie. O spovedanie a unui învins, care a gustat înfrângerile nu oricum, ci până la ultimul dumicat, dacă strachina a fost plină”.

Din strachina asta plină, încerc să iau totuşi câţiva dumicaţi. Când Mişu nu împlinise patru ani, pe lume a mai venit un frate, Paul-Marian. Îmbolnăvindu-se, surprinzător, de tuse măgărească, el a murit, vinovat de asta fiind considerat Mişu, care a supt din biberonul nou-născutului, în disperare mama numindu-l criminal!

Când a ajuns la grădiniţă, scăpat de eticheta de criminal (aflase între timp ce şi cum), doamna educatoare i-a spus că e brânză bună în burduf de câine, deoarece, deşi recita, ca un actor, poezii despre soldaţii căzuţi pe front, nu era cuminte. Eram dat dracu’; cine a văzut copil cuminte născut pe Malu-Roşu, bulevardul vacilor?, cum era cunoscută mahalaua acelor vremuri. Vremuri de război, despre care Mişu îşi aminteşte: „Era Vinerea Mare a Paştelui din ’44. O dimineaţă frumoasă, fără niciun fulg de nor. Spre prânz,după ce la biserică părintele terminase cu spoveditu’ şi împărtăşitu’, sirenele au început să spargă cerul cu urletele lor(…). Curând, cerul Ploieştiului a fost brăzdat de sute de bombardiere, flancate de avioane de vânătoare, din care au început să curgă ouăle. Pământul se cutremura, fiecare încercând să ajungă la adăposturile aflate în fiecare cartier. Eu am fugit spre adăpostul aflat la răscrucea străzilor Partizani cu Dobrogei şi Neagoe Vodă, unde se aflau cârciumile „La trei sarmale” şi „Calul bălan”. Adăpostul ăsta era făcut pentru vreo trei sute de suflete. În vinerea aceea, bombardamentul m-a prins la grădiniţă. Fugind speriat spre adăpost, m-am împiedicat şi am căzut de vreo două ori, julindu-mă la genunchi; curgea sângele gârlă. De durere, dar mai mult de frică, oprit sub un nuc uriaş, am început să îngân, plângând, o rugăciune. Nu era Tatăl Nostru, ziceam întruna doar <<Doamne, iartă-l pe Mişu!>>. Şi m-a iertat, deoarece pe adăpostul ăla au căzut 4-5 bombe. Au murit peste170 de oameni, dintre care au putut fi recunoscuţi doar doi gemeni, găsiţi îmbrăţişaţi, şi o femeie, Petruţa lui Gore văduvu’.”

Mihai Vişoiu ne mai relatează şi numeroase alte momente inedite, precum trecerea soldaţilor ruşi prin Ploieşti. În drumul lor spre Berlin, aceştia făceau curăţenie prin casele românilor, luând cu ei pendule şi ceasuri-deşteptătoare la gât, dar şi găinile, raţele, porcii şi vitele, după ce le împuşcau. După numai un an, în  urma lor aveau să se nască copii blonzi semănând cu învingătorii.

Pentru Şobolanu sau Pizdercea – cum i se spunea lui Mişu în cartier, adevărata şcoală nu a fost cea cu bănci şi catedră, aulă şi amfiteatre, ci  Şcoala Vieţii – adevărată universitate, unde te ungi cu toate alifiile… Aici s-a calificat Mişu, înainte de a deveni jurnalist şi scriitor, în meserii „delicate”: instalator la desfundatul canalelor şi wc-urilor, merceolog, boxer-bătăuş, ceferist cu… târnăcopul la montarea traverselor CF, îndrumător cultural etc.

Acum, după ce au trecut  peste el atâţia ani, cu bune şi rele ( pe 15 februarie face 73, La Mulţi Ani, Omule!, Mişu Vişoiu a rămas acelaşi: un bărbat puternic, elegant şi spiritual, mereu pus pe glume: „Hai, bă, să bem un păhărel în cinstea Guvernului!”.

Jean Popescu

 

 


M-am săturat până peste cap de manelişti!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 196 secunde Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor celebri din ţara asta. Acuma, depinde de g

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Timpul estimat pentru citirea articolului este 143 secunde Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „înainte”  era mai bine, am un mesaj:  D

Uite Vagner, nu (mai) e Vagner!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 218 secunde FC Petrolul Facebook Official a oferit informația conform căreia clubul găzarilor s-a despărțit amiabil de fotbalistul Alexandru Vagner,

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Timpul estimat pentru citirea articolului este 267 secunde Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurarea unui regim sălbatic de exploatare econ

Inline
Inline