Mircea Rednic părăseşte Ploieştiul, pentru a ajunge, în sfârşit, la Standard Liege!

Redactia -

Siteul cotidianul ProSport a titrat, vineri seară, după meciul câştigat de Petrolul, la Braşov, în dauna echipei locale, Fotbal Club, cu scorul de 1-0 (0-0), duel din cadrul etapei a XIII-a a campionatului Ligii I, că antrenorul principal al „galben-albaştrilor”, Mircea Rednic (foto, în stânga, alături de portarul Mircea Bornescu, la conferinţa de presă de joi, 25 octombrie 2012: www.fcpetrolul.ro), l-a anunţat pe preşedintele consiliului de administraţie, Florian Walter, că intenţionează să-şi rezilieze contractul cu clubul găzarilor! Se înaintează drept motiv al părăsirii Petrolului apariţia unei oferte ferme de ultimă oră, de la Standard Liege, echipă la care Rednic a jucat şi în oraşul căreia are şi domiciliul, alături de soţia lui şi cele două fete ale lor. Se spune astfel că Standard este pe poziţia a opta în prima ligă din Belgia, iar conducerea „roş-albilor” l-a demis pe Ron Jans, ales în vară în dauna „Puriului” şi îl va numi acum în loc pe român. Surse apropiate de club au confirmat această eventualitate, respingând ideea unui zvon fals. Faptul a fost întărit vineri seară, târziu, la „gsptv”, de însuşi Florian Walter, care a anunţat că tehnicianul i-a spus, în ziua meciului cu Braşovul, că va pleca! Walter a zis că „Rednic m-a anunţat azi (n.r. – vineri) că demisionează, când i-au spus cei de la Standard că poate semna mâine (sâmbătă) cu ei. Aveam un antrenor bun, ne lasă acum la finalul ăsta de tur, dar pentru el să ajungă acolo e foarte bine, ca şi pentru România, de altfel. Nu cerem despăgubiri, nu fac eu d-astea. Să-i stric eu drumul când ajunge la o echipă mare, n-am cum să-l încurc. Să-l ţin obligat?  Nu am nimic să-i reproşez, echipa e în obiectiv. Nu cred că punem antrenor până la meciul de Cupă. Andone nu va veni niciodată aici! Mâine (n.r. – sâmbătă) vom decide şi vedem ce va fi”. Varianta cu sosirea lui Ioan Andone la Petrolul fusese înaintată de către presa centrală, el fiind liber de contract după ce s-a despărţit, recent, de campioana en-titre, CFR Cluj.

Deja, au fost avansate şi primele nume de posibili viitori antrenori ai Petrolului, precum românul Dorinel Munteanu, italianul Cristiano Bergodi şi portughezul Augusto Iancio. Însă, tot „ProSport” scrie că nu numai aceşti tehnicieni ar fi luaţi în calcul, mai existând şi alte contacte, din scurt, Florian Walter fiind luat cam prin surprindere de decizia lui Mircea Rednic, cel despre care se spune că era ca şi demis dacă se pierdea meciul de la Constanţa, cu Viitorul! În lumina acestui anunţ neprevăzut, se explică şi câteva dintre declaraţiile lui Rednic mai tăioase, din ultimele zile, la adresa şefilor săi! Rămâne de văzut dacă el va mai conduce de pe bancă echipa şi la partida de marţi, 30 octombrie, din optimile Cupei României, tot de la Braşov.