Mircea Rednic se pune bine cu suporterii Petrolului

Redactia -

Antrenorul principal al Petrolului, Mircea Rednic 8foto; www.evzilei.ro), i-a lăudat, la „Fanatik Show”, pe „DigiSport1”, pe suporterii echipei pe care o pregăteşte, declarând că „nu am întâlnit la Dinamo sau la Rapid atmosferă ca la Ploieşti. Este aşa, ca un magnetism, ceva special. Simţi plăcerea de a antrena”! În schimb, Rednic a spus că nu o va antrena niciodată pe gruparea din Bulevardul Ghencea, dar se gândeşte dacă va reveni, odată, la cea de pe Şoseaua Ştefan cel Mare: „Nu mă văd niciodată la Steaua. Nu vreau eu, e Gigi acolo… La Dinamo? A plecat Borcea? Dacă a plecat, atunci mă pot gândi să revin acolo”!

La aceeaşi emisiune, „Puriul” a vorbit despre cum a ajuns la echipa ploieşteană şi ce obiective are: „Pentru Petrolul, realism înseamnă un loc între primele patru, dar pentru mine realist ar fi să cucerim Cupa României. Ar fi un eşec să terminăm în afara cupelor europene. Asta este, risc, dar poate de aceea am şi fost ales. Nu se pune problema să luăm titlul anul acesta. Poate la anul. De ce am acceptat un contract doar pe un an? Aşa am făcut şi ca jucător, pentru că, în cel următor, cer o mărire de salariu! Am venit la Petrolul pe bani mai puţini decât îmi oferea George Copos, ca să revin la Rapid. Dacă vom realiza obiectivul pe care ni l-am propus, cupele europene, continuăm. Dacă ratez unul dintre cele două obiective, plec, fără niciun fel de probleme”. Păi, e clar, nu-i aşa?