Misiunea „1 Mai”. 500 de poliţişti au făcut ca Ziua Muncii să treacă fără incidente

Redactia -

Misiunea „1 Mai”. 500 de poliţişti au făcut ca Ziua Muncii să treacă fără incidente

Poliţiştii prahoveni au acţionat în perioada minivacanţei de 1 Mai pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar fi putut afecta ordinea şi liniştea publică. Pentru ca sejurul de „1 Mai” să fie petrecut fără evenimente neplăcute, întreg efectivul de poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova a desfăşurat activităţi specifice în vederea asigurării unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. 
Peste 500 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, din cadrul Serviciului Arme, explozivi, substanţe periculoase, au fost angrenaţi zilnic în activităţile organizate cu acest prilej.  Măsurile luate au vizat asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în special în zonele unde era estimată prezenţa numeroasă a cetăţenilor, în parcuri şi alte zone de agrement Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat comiterea a 118 infracţiuni, totodată fiind aplicate 2.827 de sancţiuni contravenţionale.
 Prezenţa activă a agenţilor de poliţie rutieră a fost asigurată la orele de vârf, pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei în zonele aglomerate şi pe principalele căi de comunicaţie spre staţiunile turistice montane. Aproximativ 15 aparate radar au acţionat zilnic în această perioadă pe principalele artere rutiere din judeţul nostru. În aceste condiţii, deşi au existat momente în care principalele artere rutiere au fost mai aglomerate, totuşi nu s-au înregistrat blocaje ale traficului. În această perioadă au fost înregistrate 7 accidente rutiere grave, din păcate bilanţul acestora incluzând şi două persoane decedate.
Agenţii de poliţie rutieră au acţionat la fiecare intersecţie din staţiunile montane şi în zona trecerilor pentru pietoni, unde, de regulă, apar probleme în ceea ce priveşte fluenţa circulaţiei.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 2.314 sancţiuni contravenţionale ce au vizat abateri de la legislaţia rutieră, ca măsuri complementare fiind reţinute 74 de permise de conducere şi 22 certificate de înmatriculare auto.