Miting de solidaritate cu familia Bodnariu la Ploieşti

Mihai Ciobanu -

Comunicat de presă

 

Sâmbătă, 13 februarie 2016, în Ploiești, între orele 11:00-13:00, va avea loc protestul de susținere a drepturilor familiei de a-și crește, educa și instrui copiii și pentru susținerea familiilor Bodnariu, Nan și Rădulescu din Norvegia.

Manifestația a fost aprobată de Primăria Municipiului Ploiești și va avea loc în parcarea  dintre Palatul Administrativ din Ploiești și Palatul Culturii. Locuitorii orașului Ploiești se alătură valului de proteste din întreaga lume în vederea susținerii reîntregirii familiilor Bodnariu, Nan și Rădulescu, întrucât motivele care au stat la baza răpirii copiilor din sânul familiilor nu sunt legitime și constituie un abuz al instituțieiBarnevernet din Norvegia.

Familia este celula de bază a societății și aceasta trebuie protejată în fața abuzurilor și nedreptăților, respectând dreptul părinților de a-și educa copiii, ca și protecția copiilor împotriva abuzurilor.

Mitingul este organizat cu sprijinul Bisericilor Creștine Evanghelice și Ortodoxe, precum și a altor organizații nonguvernamentale.