Mitingurile disperării

Dragos Trestioreanu - nov. 3, 2015

Marți seară, românii au ieșit în stradă. Cu miile, cu zeciile de mii. În București și în destule orașe din țară. Tragedia de la clubul bucureștean Colectiv a înmărmurit o Românie întreagă. Care, apoi, s-a trezit brusc. Este prea mare durerea, iar trei zile de doliu prea puține pentru dramele familiilor ce-și plâng acum copiii decedați în chinuri groaznice. Iar asta numai din cauza indiferenței blamabile a unora care cred mereu că nimic nu li se poate întâmpla dacă se ghidează, perpetuu, după principiul neaoș „lasă, măi, că merge și așa”. Deși la doar 60 de kilometri de capitala României, locul unde s-a declanșat – din cauza unui, repet, condamnabil dezinteres față de siguranța cetățeanului – incendiul care ne-a ars, de fapt, pe toți, Ploieștiul s-a exteriorizat la el acasă. A făcut-o în tăcere, nu numai din compasiune față de victimele al căror număr crește de la o zi la alta, ci și, mai ales, din durerea imensă în fața unei nenorociri. Una pe care cei care s-au aflat înăuntrul clubului, de fapt în subsolul acestuia, nu aveau cum s-o prevadă. Semeni ai lor care ar fi trebuit s-o prevină nu au făcut-o, din cauza deselor aplecări înaintea altarului Măriei Sale Banul. În „Colectiv”, dar și în zilele ce-au urmat tragediei ne-am despărțit de tineri – frumoși și plini de viață – și din Prahova. Dar nu numai de ei, ci și de toți ceilalți. Reacția României se explică, acum, prin cuțitul ajuns până la os. Din aproape toate punctele de vedere!

Lunea viitoare, un alt miting, cu o importanță mică în raport cu drama din București, ploieștenii vor ieși iar  în stradă. Atunci, pentru a semnala autorităților locale că unul dintre simbolurile orașului, echipa de fotbal Petrolul, a ajuns poate la cel mai de jos nivel din istoria sa în primul eșalon. Sigur, au mai existat retrogradări de-a lungul unei istorii aproape de un secol, dar niciodată nu s-a căzut atât de repede de pe val, aproape chiar de creasta acestuia. Suporterii Petrolului nu sunt oameni răbdători. Și nici naivi. Ușor de înșelat. Iubesc cu patimă și vor să fie, în schimb, respectați. Dăruiesc, dar vor și să primească. Nu le poți oferi, ieri, o mare performanță, raiul pentru ei, iar azi, un „vagon” plin de jenă pentru ceea ce se întâmplă sub ochii lor – un iad. Fanii vor să tragă un semnal de alarmă. Poate că ar fi fost mai bine s-o fi făcut-o încă de iarna trecută. Odată cu anunțul intrării clubului găzarilor în procesul de insolvență. În fine, asta-i altă poveste. Acum, într-adevăr, și la Petrolul, cuțitul a ajuns până la os. Hățurile au fost scăpate, carul s-a poticnit în gard, iar cine ar trebui să-l scoată de-acolo și să-l repună pe drumul cel drept nu lasă deloc impresia că ar fi în stare și nici că ar ști, de fapt, cum s-o și facă.

De ce e așa, ci nu altfel? Poate tocmai că așa ceva vor să întrebe și petroliștii. Cei care vor fi, la începutul săptămânii viitoare, la Palatul Culturii, vecin cu sediul autorităților locale și județene. Sigur, SC FC Petrolul este o entitate privată. Însă, nu-i mai puțin adevărat și că simbolul fusese recuperat de către municipalitate, care apoi l-a înstrăinat unei alte societăți private. Când ai încredere în cineva și-i dai cheile casei pe mână, tot îți iei măcar o minimă măsură de siguranță. Dacă nu s-a luat, atunci trebuie întrebat obligatoriu de ce s-a întâmplat așa, și nu altfel. Și trebuie primit un răspuns fără ocolișuri. Nu poți lăsa un simbol ca Petrolul pe mâna orișicui, iar ulterior, în caz de nereușite, să bagi capul în nisip, precum struțul. Există lucruri care te urmăresc, indiferent cine – și de ce – nu și-a luat, atunci când trebuia, măsuri de preacuție.