Momentul celui dintâi adevăr al fanilor Petrolului: debutul oficial pe „Ilie Oană” în Liga a IV-a, cu AS Tufeni

Dragos Trestioreanu -

Momentul celui dintâi adevăr al fanilor Petrolului: debutul oficial pe „Ilie Oană” în Liga a IV-a, cu AS Tufeni

Astăzi, 27 august 2016, de la ora 19.00, arbitrul ploieștean Laurențiu Piciu va fluiera începutul primului meci de pe teren propriu din campionatul Ligii A Prahova al Petrolului ’52 (foto; Facebook). Alt eșalon, alte vremuri, dar aceeași arenă, „Ilie Oană”, templul fotbalului ploieștean, și mai ales aceeași echipă de suflet a iubitorilor locali ai sportului rege – Petrolul. Până azi, la prânz, se achiziționaseră circa 700 de abonamente și aproximativ 1.500 de bilete pentru partida dintre trupa lui Octavian Grigore, Nicolae Constantin și Gheorghe Liliac și cea a lui Costin Plăvache și Robert Stoica, AS Tufeni-Băicoi. Cifre absolut fabuloase pentru o formație din a patra ligă și – nota bene – pentru una nou-înființată. Pentru a nu se înregistra o discontinuitate în istoria Petrolului, tradiția a fost preluată de echipa aparținând fostelor glorii și a Uniunii Suporterilor Petroliști. Iar după un debut de drum ceva mai abrupt, situația începe să se reglementeze, deja apărând patru sponsori, ce vor avea numele inscripționate pe tricourile petroliștilor, începând de la duelul de azi cu Tufeniul. Și sunt speranțe – dar și semnale – că acesta-i doar începutul în privința sponsorizărilor.

Partidei din etapa a doua a întrecerilor Ligii A Prahova, cu AS Tufeni, echipă din cartierul băicoian Tufeni, i se acordă toată atenția și este tratată cu maximă seriozitate de către tehnicienii și echipierii Petrolului ’52. Din minutul 1, s-ar putea să fie văzuți pe gazonul arenei Ilie Oană următorii fotbaliști ai ploieștenilor: Marinică – R. Catană, Micu, Al. Crăciun, Velisar – Cl. Tudor (cpt) – I. Dumitrescu, Vl. Butufei, Ad. Vintilă, Dr. Gheorghe – D. Nae. Evident, acest prim „11”, ca și ceilalți echipieri care vor intra pe parcurs – la al patrulea eșalon sunt permise câte patru înlocuiri -, vor avea un singur țel: victoria! După remiza de la Păulești, cu campioana en-titre a județului, CS, scor: 1-1, se țintește prima victorie. Una care să-i facă fericiți pe suporteri. Se estimează o prezență în jur de 4-5.000 de iubitori ai fotbalului pe „Ilie Oană”, cifră care să sporească de la meci la meci, de-acum înainte. Bine cunoscută în toată țara drept echipa cu cei mai frumoși și originali suporteri, Petrolul va avea parte, azi, de un spectacol deosebit al galeriei, ceva nemaiîntâlnit la acest nivel fotbalistic. Motiv pentru care s-a și insistat ca jocul să aibă loc și în nocturnă. Deci, cota de atractivitate va fi maximă!

Antrenată de câmpineanul Costin Plăvache, un fost jucător al Petrolului de altădată, și de Robert Stoica, AS Tufeni a debutat perfect în campionat, adjudecându-și la un scor de forfait, 3-0, partida de debut, de pe teren propriu, cu Unirea Cocorăștii Colț. Mai de curând promovată în Liga A Prahova și urmată din această vară de concitadina mult mai cunoscută, Petrolul, Tufeniul este o nucă tare, care nu va fi spartă ușor. Interesant este că echipamentul băicoienilor la meciurile de acasă este… galben-albastru, doar în deplasare jucând în alb și roșu. Așa cum se va întâmpla acum, la Ploiești. De subliniat că, în vreme ce abia din prezent Ploieștiul are o nouă grupare la acest nivel competițional, Băicoiul are chiar două, fiind singurul care se poate lăuda cu așa ceva. Condusă de un împătimit al fotbalului local, președintele Gheorghe „Geani” Chiotoroiu, ajutat de vicepreședintele Dan Enescu și de organizatorul de competiții Gheorghe Șerban, AS Tufeni este prima divizionară „D” care va juca un meci oficial pe „Ilie Oană”. Și tot prima care o va face și la lumina reflectoarelor.

Centralul Piciu îi va avea drept colegi de brigadă pe asistenții Emil Mateescu, un concitadin al său, și Mădălina Crăciun (Negoiești), cea din urmă prima femeie arbitru care va oficia pe arena Ilie Oană. Comisia de observatori din cadrul AJF Prahova l-a delegat pe buștenarul ex-cavaler al fluierului Ciprian Geambazu să fie cu ochii pe orgnizatorii meciului dintre Petrolul ’52 și AS Tufeni-Băicoi. Reamintesc că din aceeași stațiune montană este și cel care a facilitat disputarea acestei confruntări pe cel mai mare stadion din Ploiești, edilul șef al Bușteniului, Emanoil Savin. Cel care a scos din propriul buzunar 6.000 de lei, pentru ca fanii Petrolului să-și vadă favoriții la ei acasă! Să vedem când o va face și un ploieștean cu bani!

P.S. Cei care vor să vizioneze meciul dintre Petrolul ’52 și AS Tufeni, nemaiputând ajunge la stadion, din diverse motive, o pot face pe un canal de Youtube al jurnalistului Cristian Chircă, linkul transmisiei în direct urmând a fi postat pe pagina de Facebook a acestuia sau pe siteul www.sportonlineph.ro. Comentariul live va fi asigurat de Dan Marinache, producător la Pro TV și, totodată, petrolist de când se știe, în tandem cu autorul acestor rânduri. Vizionare plăcută!