Ne pleacă, unul după altul, ultimii campioni ai fotbalului ploieștean și învingători ai Liverpoolului. Acum, Bibi Dincuță!

Dragos Trestioreanu - mart. 29, 2018

Mișu Ionescu, Gică Pahonțu, Gică Florea, Mocky Mocanu, Petrică Dragomir, Costică Moldoveanu, Sandu Badea și Constantin Cernăianu. Șapte campioni naționali – ultimii din istoria Petrolului, Ploieștiului și a Prahovei – și învingători în același an cu titlul, 1966, ai campioanei campioanei mondiale de-atunci, Liverpool FC, din Anglia, împreună cu antrenorul principal al lor, ne-au părăsit. Nu în această cronologie, ci a posturilor, așa cum este în fotbal.

Din 28 martie 2018, încă unul a plecat dintre noi, la vârsta de 70 de ani. I-am iubit pe toți cei trecuți dincolo, îi iubesc și pe puținii rămași în viață, dar pentru Bibi Dincuță am avut mereu ceva special. Octavian Dincuță, așa cum era trecut în buletin, a fost un bucureștean get-beget, dintr-un cartier renumit pe acolo, Dămăroaia, dacă nu mă înșel. Ei bine, s-a întâmplat cu el exact invers de ce se întâmplă de regulă, adică ploieștenii tineri, dar nu numai, mergând în capitala țării și rămânând de tot. Invers, rar. Și totuși, transferat de foarte tânăr la Petrolul, Bibi – Doamne, cât îmi va lipsi acest diminutiv! – a devenit… PLOIEȘTEAN! Nu s-a mai întors acasă, la București. Aici a jucat fotbal, aici s-a însurat, aici l-a avut pe Răzvan, fiul devenit arbitru de fotbal și futsal, aici a antrenat. Tot aici a devenit celebru, tot de aici a mers la echipa națională, tot aici a avut parte de bune, dar și de rele pe care chiar nu le merita. Unul fiind acel accident dintr-o gaură de lift de la BIG, în care norocul lui a fost că a picat cu un cărucior de textile, iar urmările, deși grave, nu i-au fost fatale.

Dintre amintirile frumoase, de pe vremea când era bine cunoscut ca fiind „bomberul” Petrolului, având un șut ca din tun, am ales, poate chiar reales, nu mai țin minte exact, o fază care m-a marcat pe viață. Era un meci cu Steagul Roșu Brașov, pe vechiul „Petrolul”, așa se numea pe-atunci, iar cu o victorie, Bibi Dincuță și coechiperii lui treceau pe locul 1, în ierarhia Diviziei A. Dar meciul mergea spre o remiză albă. Spre final însă, Petrolul a beneficiat de o lovitură liberă – nota bene! – indirectă, de la vreo 30 de metri, ușor lateral stânga, la poarta în spatele căreia, pe vremea mea, noaptea, pe-un ecran uriaș, rulau filme. Cine a trăit timpurile acelea știe foarte bine despre ce spun. Arbitrul ridică brațul, pentru a atenționa jucătorii că era o lovitură liberă din care nu se putea marca direct. Adică, fără ca mingea să fie atinsă de către vreun adversar, în drumul ei spre gol. Însă, Dincuță a mizat atunci fantastic pe elementul surpriză și a șutat violent spre buturi, Sterică Adamache – Dumnezeu să-l odihnească și pe fostul internațional de la Guadalajara! – a avut un gest reflex, încercând să se opună, sfârșind prin a vedea balonul, atins cu plamele, ducându-se pe sub el în fundul plasei! Și s-a terminat 1-0, iar Petrolul a devenit lider! Poate că nu a fost cel mai frumos gol al FOTBALISTULUI Dincuță, dar cu siguranță cel pe care nu l-am uitat de aproape 50 de ani! Și nici nu-l voi uita vreodată. Cum nu o să-l uit nici pe unul dintre favoriții mei! Adio, dragă BIBI, te regret și eu, și toți suporterii, ca și generații întregi de copii și juniori ai Petrolului, cărora le-ai fost mentor și dascăl iubit! Dumnezeu să te aibă la dreapta Sa, OCTAVIAN DINCUȚĂ!

Foto: www.fcpetrolul.ro