New Balance şi Cellini deschid magazine în AFI Palace Ploieşti

Redactia -

New Balance şi Cellini deschid magazine în AFI Palace Ploieşti

AFI Palace Ploiești, unul dintre cele mai moderne centre comerciale din județul Prahova, anunță cei mai noi chiriași care vor deschide magazine până la finalul anului 2016, Cellini și New Balance.

Cele două branduri vor fi aduse în premieră în județul Prahova, iar deschiderea va avea loc în luna decembrie. Suprafața închiriată va fi de peste 200 de metri pătrați, iar investiția va avea o valoare totală de aproximativ 280.000 de euro.

„2016 este un an foarte important pentru noi, în care ne-am continuat strategia de dezvoltare a centrului comercial, diversificând mixul de magazine cu opțiuni de shopping și timp liber adaptate nevoilor și așteptărilor consumatorilor noștri. Cellini și New Balance completează seria magazinelor pe care le-am adus în premieră anul acesta în județul Prahova, după Pimkie, Tally Weijl și Starbucks.”, a declarat Oana Vîjială, General Manager AFI Palace Ploiești.