Nici în meciul de duminică, 1 aprilie 2012, Astra Ploieşti nu a reuşit să „păcălească” ghinionul din meciurile oficiale desfăşurate în 2012, numai un succes, acasă, în dauna „lanternei roşii”, CS Mioveni, nemulţumindu-l deloc pe patronul Ioan Niculae, până acum. Instalându-i pe preşedintele executiv Dinu Gheorghe, prezent într-o lojă a arenei, din Mediaş, alături de Petrică Buduru şi Mario Branco, şi pe antrenorul Mircea Rednic, Niculae a sperat într-o altă victorie, de data aceasta în meciul contra echipei Gaz Metan, care venea după o înfrângere, nemeritată, în semifinalele Cupei României, cu Dinamo, de pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare. Fără Juliano Spadacio, suspendat pentru două etape, după cartonaşul roşu primit în prelungirile confruntării de pe teren propriu, cu FCM Târgu Mureş, Ovidiu Mihalache şi Laionel Ramalho Silva, accidentaţi, Diego „Gaucho” Goldim (reziliere de contract), Rui Miguel Melo Rodrigues şi Marius Tigoianu, trimişi să se antreneze cu Vasile Cosarek, la Astra III, Rednic a mizat mai mult pe favoriţii patronului, readucându-i în prim-plan pe un alt oltean, Alexandru Ologu, dar şi pe Daniel Vădrariu. Jucând ceva mai dezinvolt, „dracii” nu au reuşit totuşi să marcheze, iar cum nici ardelenii nu au făcut-o, deşi ambele combatante au avut câteva oportunităţi mari de gol, partida s-a încheiat cu o remiză albă, tot mai obişnuită în disputele dintre cele două grupări. Cehul Radek Oprsal (foto, în negru, sărind la cap în careul gazdelor; www.prosport.ro), revenit între titulari şi înlocuindu-l pe brazilianul Ricardo dos Santos do Nascimento, lăsat pe banca de rezerve, şi Alexandru Stan, şi el intrând acum în primul „11”, din dorinţa lui Ioan Niculae ca, la Astra, să evolueze cât mai mulţi tineri jucători români, au irosit trei ocazii de gol. Dar şi  medieşenii Cosmin Frăsinescu, Dan Roman, Victor Medeiros „Vitinho”, vărul bine cunoscutului Eric de Oliverira, şi Thaer Bawab i-au imitat, pe rând. După acest rezultat, ambele formaţii au emoţii în continuare, în privinţa menţinerii în primul eşalon.

GAZ METAN: Pleşca 6.5 – M. Ciucă 6.5, Fl. Lazăr 6, Frăsinescu 6.5, Buzean 6.5 – Breeveld 5.5 (79 – C. Gheorghe) – Tahar 5 (26 – Al. Munteanu 6), Cr. Todea (cpt) 6, C. Petre 6.5 – Vitinho 6.5 (62 – Bawab 6), D. Roman 6.5. Antrenor: Cristian Pustai.

ASTRA: S. Lung jr. 7 – Bărboianu 6, V. Găman 5.5, Oprsal 6, Junior Morais 6 – Seto (cpt) 6.5, B. Pătraşcu 6 – William de Amorim 6 (75 – Vădrariu 5), Băjenaru 6 (57 – Ologu 5,5), Al. Stan 5.5 (80 – Fl. Pătraşcu) – Fatai 6. Antrenor: Mircea Rednic.

Au arbitrat: Sebastian Colţescu 7.5 (Craiova) – Florin Păunescu 7 (Râmnicu Vâlcea) şi Nicolae Megheşan 7 (Târnăveni).

Observator de joc: Romeo Paşcu (Braşov).

Cartonaşe galbene: Fatai (34), C. Petre (55), B. Pătraşcu (57), Frăsinescu (73), Fl. Lazăr (77).

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Riscul amenințărilor mutării Petrolului în alt oraș. Atunci și acum…

Cândva, aflată sub pulpana FSLI Petrom, SC FC Petrolul – cum se numea pe-atunci – a fo

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline