Nod rutier la Gherghița, pentru acces pe autostrada București-Ploiești

Redactia -

În aproximativ 18 luni, în zona localității Gherghița ar trebui să fie gata un nod de acces pe autostrada București-Ploiești. Autoritățile locale și cele județene s-au întâlnit astăzi la Gherghița pentru a discuta pe această temă. Deși trebuia să fie de față și ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Șova, acesta nu a mai sosit.

Cei prezenți și-au exprimat dorința de realizare a unui nod rutier în zona Gherghița, dat fiind faptul că singura cale de acces la autostradă, din DN1, este prin localitatea Bărcănești. Soluția propusă constă în construirea unui pasaj peste autostradă, de pe DJ 100B, prin realizarea de bretele de acces și sensuri giratorii.