Nou locțiitor al comandantului Centrului Montan de Jandarmi Sinaia

Redactia -

Inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonelul Mircea Olaru, a prezentat cadrelor unităţii – în cadru festiv, pentru a sărbătorii totodată şi Ziua Femeii, oferindu-le doamnelor flori şi aprecieri-, numirea în funcţia de locţiitor al comandantului începând cu data de 01.03.2013, a locotenent-colonelului Valentin Mirea, care a îndeplinit toate cerinţele cerute de postul respectiv.

Cu acest prilej, inspectorul general al Jandarmeriei Române a apreciat activitatea cadrelor unităţii, profesionalismul cu care se desfăşoară cursurile de pregătire în schi şi alpinism, şi a precizat dorinţa de a stabili noi direcţii de acţiune privind pregătirea personalului Jandarmeriei.

Locotenent-colonelul Valentin Mirea (40 ani) este originar din Buzău, absolvent în anul 1995 al Academiei de Poliţie – arma jandarmi, ultimul post deţinut a fost de profesor la Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române, a participat în anul 2011 la misiunea de menţinere a păcii în Afganistan, cu studii în management, îşi propune ca în noua funcţie pe care o îndeplineşte să aducă îmbunătăţiri procesului de pregătire al cursanţilor, realizarea unor cursuri noi de formare şi pregătire, atractive pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne şi al altor structuri similare din străinătate.