Timpul estimat pentru citirea articolului este 473 secunde

Apariția unei cărți, indiferent ce subiect abordează este un lucru bun, bine-venit, iar dacă se ocupă de istoria orașului tău natal este cu atât mai mult, un eveniment editorial.

De la început, țin să-i felicit pe autori și în special pe distinsa mea colegă din facultate, Emilia Lucian, care este și vioara întâia. De asemenea, precizez că am citit cartea cu mare atenție, nu pe diagonală, deoarece demersul științific al domnului Redi mi-a suscitat interesul. Îmi era deja cunoscut că domnul Nicolae Petrescu-Redi este harnic mai ales în branșa poeziei, epigramelor și aforismelor. Menționez aici că dețin cam tot ce a publicat domnia sa în domeniul poeziei, cărțile fiindu-mi dăruite cu autograf de autorul însuși.

Ca orice român imparțial și ploieștean nativ, adică născut la Ploiești, după cum ne clasifică prof. univ. Ion Șt. Baicu, nu prin altă parte, cum spun neprietenii mei că ar fi citit sau văzut, mă întreb care este contribuția domnului Redi la această lucrare…

Mare personalitate în ale cercetării științifice trebuie să fie N.P.-Redi, dacă și-a depus producția științifică aflată în manuscris la Biblioteca Județeană „N. Iorga”, oare şi pe cea publicată o va depune? Lucrul pe care-l afirm reiese din „capitolul” bibliografie generală pp. 205-209. Întreb și eu, ca orice român imparțial, de ce nu a depus o serie de lucrări(cum a procedat și regretatul ing. Carol Nicolae Debie) realizate pe documente de arhivă și la Arhivele Naționale Prahova, prum prevede și regulamentul de cercetare la sala de studiu?

Poate că era dator instituției de care vorbesc, având în vedere că a fost „găzduit” în câteva numere ale „Anuarului Fundației pentru Istoria Prahovei”, al cărui redactor responsabil am fost.

De asemenea, a participat la sesiunea de comunicări „Din hrisoave adunate”, organizată de Arhive, ani la rând.

Îl întreb pe N.P.-Redi când și-a depus manuscrisele la Biblioteca Județeană Prahova „N. Iorga”? Pe vremea directoratului regretatului Nicu Boaru? Așa a procedat și în veci regretatul prof. emerit Paul D. Popescu, cel care avea obiceiul ca periodic să-și verifice „comoara” depusă la biblioteca menționată. Astfel, a avut surpriza neplăcută să constate că o serie de lucruri în manuscrise (și avea destule manuscrise, slavă Domnului, căci era prolific!) nu se mai găseau. Când i s-a cerut socoteală, Nicu Boaru, care nu era prea dus la biserică, l-a cam repezit…

Cârcotaș de felul meu, constat că la bibliografie autorii sunt deficitari. Au omis multe lucrări, probabil că acestea nu meritau să fie amintite, să nu umbrească prestigiul științific al distinsului poet epigramist. (Dacă este ofensat, îl rog să mă dea în judecată!)

Autorilor le reproșez faptul că nu sunt imparțiali, ci, mai degrabă, subiectivi. La bibliografie citează numai lucrările unor membri ai Societății „Mileniul III”, iar între timp au apărut destule lucrări circumscrise subiectului abordat.

Dacă din Argument suntem anunțați că „unele perioade de istorie locală au fost sărăcite de informații”(p.8), pe anumiți ani din varii motive: războaie, calamități naturale, ocupații militare, proastele condiții de depozitare până să ajungă în depozitele Arhivelor Naționale, indolenței celor în drept cu studii precare (aceștia nu știau la vremea respectivă că distinșii autori vor dori să cerceteze aceste arhive, în special cea a primăriei). Îi informez cam tardiv ce-i drept, dar mă mir cum  de nu a făcut-o la vremea respectivă regretata arhivistă Dumitrică Florica, custodele de la sala de studii – că de fostul director nu mă mir la cât de distrat era! – că informații din belșug se găsesc în fonduri de arhivă aflate la Arhivele Centrale de la București (Arhiva Ministerului de Interne, Ministerului Instrucțiunii Publice, Ministerului Industriei și Comerțului etc.), sau la Biblioteca Academeie Române, sau la Biblioteca Centrală Universitară. Dar, pentru asta, trebuie să faci un efort important, mai ales financiar și de timp pe altarul cercetării științifice.

Păcat că atunci când aceștia vorbesc de Luca Elefterescu nu amintesc de realizările lui ca prefect din punct de vedere petrolier, de faptul că el și-a vândut frumoasa casă înainte de a se muta la București englezului Masterson, britanicul cu interese în lumea petrolului și cunoscut mai ales pentru activitatea sa ca ofițer de informații britanic. Păcat că specialiștii de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova nu au pus o placă memorială pe clădirea Muzeului Ceasului, pentru a restabili adevărul istoric.

Interesant mi s-a părut medalionul privindu-l pe liberalul N. Radovici, dar autorii nu amintesc rolul acestuiaîn constituirea primului club liberal în lumea satelor și anume la Bordeni. Le reproșăm – subsemnatul dimpreună cu prof. Traian D. Lazăr, care avem în lucru monografia Comunei Scorțeni – în primul rând această omisiune.

Pe undeva prin carte distinșii autori ne inculcă ideea că Biblioteca Județeană Prhova „N. Iorga” funcționa încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cred că prof. D. Munteanu-Râmnic se întoarce în mormânt pentru o asemenea gafă…

Sper să nu se supere autorii, căci mă întristez și eu.

În titlul cărții lor interesante dau ca perioadă 1878-1900, dar, de fapt, continuă „povestirea” până aproape de 1914.

Păcat că autorii nu știu că noi suntem un popor francofon. Parcă suna mai bine „La belle Epoque”. Aici autorii ar fi trebuit să apeleze la erudiția lui Dorin Stănescu, doctor în privința belei epoci…

Subsemnatul am publicat de nouă ani încoace în revista „Atitudini”, condusă cu pricepere și har de poetul confrate al lui N.P.-Redi, numeroase articole – în colaborare cu șefa autorilor cărții, la Societatea de Științe Istorice, distinsa Carmen Băjenaru – despre istoria Ploieștiului, despre personalități politice, economice, culturale etc., care puteau fi folosite. Nu mai vorbesc de volumul „Memoria documentelor”, apărut la Editura Elapis, în anul 2011.

Faptul că autorii sunt selectivi în această privință dovedește că sunt subiectivi, ca să nu spun ostili… Păcat, căci lucrările mele s-au bucurat de referințe bune din partea istoricilor consacrați.

Am tot spus că nu voi mai face prezentări de carte, dar nu m-a lăsat inima să trec cu vederea demersul științific al fostei mele colege de facultate – prima vioară în cazul acestei cărți – și al domnului N.P.-Redi.

Faptul că distinsa și harnica mea colegă Emilia Luchian este vioara I în realizarea acestei cărți reiese din plin din stilul agreabil, alert, cu care este scrisă.

Înainte de a te apuca să redactezi o lucrare și, mai ales, să o publici – aici mă adresez lui N.P.-Redi – pe care l-am mai „scărmănat” în legătură cu fabuloasa istorie a grecilor prahoveni (fabuloasă istoria grecilor nu lucrarea dlui Redi!) – trebuie să te gândești ce părți alese pui pe tavă unui eventual recenzent. Dacă era scrisă doar de distinsa mea colegă Emilia Luchian, nu mă sinchiseam.

Să vezi că N.P.-Redi cere un drept la replică să vadă tot poporul cât este el de erudit dar persecutat pe târăm științific de subsemnatul!

Deși autorii îmi oferă un exemplar (de fapt doar Emilia Luchian semnează dedicația „cu respectul cuvenit unui istoric de marcă al Ploieștiului”) și eu cu același respect întorc câteva săgeți critice, deși, dacă mai căutam găseam, cu un singur scop: ca, la o eventuală ediție a doua, revăzută și adăugită, să țină cont de cele arătate și să realizeze o lucrare care să fie nominalizată la un premiu al Fundației „Magazin Istoric” și, de ce nu?, chiar la un premiu al Academiei Române (dacă dl. N.P.-Redi nu este de acord cu această afirmație, îl rog să mă dea îăn judecată sau să solicite drept la replică, aici este imbatabil).

Mi-ar fi plăcut să văd pe tarabele librarilor și chiar la târgurile de carte o ediție nouă, revăzută și adăugită privind grecii prahoveni.

Ca fiu al comunei Pucheni ar fi putut să redacteze și să publice monografia comunei natale, a cărei istorie este fabuloasă, dar nici acum nu este prea târziu. Paote chiar o are în lucru…

Cu toate că există una publicată în 2002 pe cheltuiala ing. Ion Dogaru.

m-ar fi interesat o astfel de monografie, căci am în proiect, împreună cu alți istorici, o Istorie a Județului Prahova.

  1. Iorga, din învățătura căruia așa-zisele spirite europeniste nu se mai adapă, spunea că istoricul este dator să ia poziție față de aspecte care privesc istoria și să vorbească.

Tot acest învățat al nemului nostru spunea undeva că din cauza prezentării unor adevăruri care deranjează și-a făcut numeroși inamici.

Adevărul istoric este mult mai impotant decât prietenia unora.

Eu nu am fost prieten cu Nicolae Petrescu-Redi, așa că nu am ce regreta…

 

 

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 196 secunde Florin Salam este un artist care apare î

Nesimţirea la putere

Timpul estimat pentru citirea articolului este 149 secunde Nesimţirea e la putere în România. Ne-

De ce dacă i se zice FC Petrolul va fi tot timpul… (și) Petrolul ’52!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 194 secunde Absolut inexplicabil, în opinie personal

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Timpul estimat pentru citirea articolului este 267 secunde Imediat după ocuparea județului Prahova

Inline
Inline