ŞOCANT! Un băiat de 5 ani din Boldeşti-Scăeni, violat de concubinul mamei sale. (UPDATE)

Redactia -

ŞOCANT! Un băiat de 5 ani din Boldeşti-Scăeni, violat de concubinul mamei sale. (UPDATE)

C O M U N I C A T

Prin încheierea pronunţată de Secţia Penală a Tribunalului Prahova la data de 13.03.2012 a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi In baza art. 1491 C.p.p. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului V.I.P., născut în anul 1984, fără antecedente penale şi fără ocupaţie, stagiu militar satisfăcut, pentru o perioada de 29 de zile începând cu data de 13.03.2012 până la data de 10.04.2012 inclusiv, fiind respinsă cererea acestuia de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, ca neîntemeiată. Inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă calificată, fapta prevăzută de art. 197 al. 1, al. 2 lit. b, al. 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal. constând în aceea că, în perioada ianuarie-martie 2012, în repetate rânduri, a constrâns un minor, în vârsta de 5 ani si 11 luni, să întreţină raporturi sexuale anale si orale. Organele de urmărire penală au reţinut că inculpatul este concubinul mamei minorului, locuind împreună în oraşul Boldeşti Scăieni, aceasta susţinând că V.I.P. ar fi tatăl copilului, fără a figura ca atare în actele de stare civilă. Împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Prahova, inculpatul a declarat recurs, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Ploieşti spre competentă soluţionare.

 Biroul de Informare şi Relaţii Publice
din cadrul Tribunalului Prahova

 

Update: Iată şi comunicatul Poliţiei:

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, a fost arestat preventiv, fiind suspectat de săvârşirea infracţiunii de viol, asupra fiului său vitreg în vârstă de 5 ani.În ziua de 12.03.2012, Poliţia oraşului Boldeşti Scăeni a fost sesizată de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului despre faptul că un minor în vârstă de 5 ani a fost victima unei agresiuni sexuale, faptă care ar fi fost săvârşită de concubinul mamei sale.
O echipă operativă a demarat cercetările, iar în urma unei constatări medico-legale a rezultat că minorul prezintă leziuni pe corp care ar fi putut fi provocate cu un corp dur.
Din primele cercetări, a rezultat că în ziua de 15.01.2012, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu minorul, l-ar fi supus pe acesta la perversiuni sexuale.
O rudă venită în vizită în ziua de 4.03.2012 a remarcat leziunile existente pe corpul minorului şi a sesizat telefonic Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Reprezentanţii acestei instituţii l-au preluat pe minor şi l-au internat într-un centru de specialitate.
Suspectul, în vârstă de 26 de ani a fost reţinut ieri pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanţei de judecată care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol.