Accidentul mortal din Băicoi se pare că a fost produs de un om de afaceri din localitate

Redactia -

Accidentul mortal din Băicoi se pare că a fost produs de un om de afaceri din localitate

Astăzi, 24 septembrie, la Băicoi, a avut loc un accident mortal de maşină. În jurul orei 14.20, un autoturism a lovit un bătrân în vârstă de 75 de ani, aflat pe bicicletă. Surse din localitate ne-au informat că accidentul s-ar fi petrecut pe trecerea de pietoni, fapt însă neconfirmat de poliţie. Daniel Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova ne-a dat câteva detalii reieşite din primele ceretări, anume că accidentul s-ar fi petrecut nu pe, ci în apropierea unei treceri de pietoni, la intersecţia străzilor Republicii cu Traian, iar biciclistul a fost lovit cu partea laterală a maşinii. Accidentatul a fost transportat la spitalul din oraş chiar de către şoferul maşinii, unde a decedat în scurt timp. Reprezentantul poliţiei nu ne-a putut confirma deocamdată dacă la volan s-ar fi aflat, aşa cum se ştie în oraş, Cristian Bîrnău, cunsocut om de afaceri din Băicoi ce se ocupă cu creşterea animalelor. Vom reveni cu detalii.