PAMFLET, CONSTANTIN DOBRESCU: Un personaj măcinat de invidie împotriva tuturor – O. O.

Redactia - aug. 2, 2015

Personal nu sunt “oripilat”, ci amuzat de răutățile debitate de mediocrul meu confrate Octavian Onea, de care nu m-a legat nicicând o prietenie sau afinități profesionale (desi ne-am intersectat în activitatea noastră), deoarece pentru mine personal nu este frecventabil; nu ştiu cum îl percep alții şi nu mă interesează. Practic sunt mâhnit că nu a expus “mânia” lui proletară în VERSURI, cum avea odinioară obiceiul. 

 O.O. nu este frecventabil pentru mine din mai mult puncte de vedere, nu le amintesc – le ştie el mai bine, precum şi cunoscuții şi foştii săi colegi care mai trăiesc -, pentru a nu-l pune într-o lumină proastă, tot zice el că ne leagă o veche prietenie; nu doresc să-i dau motive de “scandal” şi să înceapă, cum are obiceiul, să publice, aiurea, un “roman fluviu” à la C. STERE, despre mine. Dacă o face, voi avea motiv să-l dau în judecată.

Pentru mine, O. O. nu se distinge şi nici nu are rafinamentul aparte care să-l plaseze în peisajul intelectualității locale. În 1893, B. P. Hasdeu (amintit aici că tot a lucrat O. O. vreo treizeci de ani în castelul Magului) scria în “Revista Nouă”: “Îl rog pe d. Vlahuță a mă crede, că eu nici nu-l urăsc, nici nu-l iubesc, dar îl consider; îl consider fără ca pentru aceasta d-sa să aibă trebuință, după cum o face, de a se identifica în sus cu Delavrancea şi în jos cu Dr. Urechia.” Mi-ar fi plăcut să afirm că îl consider pe O. O., adică, după opinia lui Hasdeu, O. O. să fie, măcar, “un cine-va cu care poți să stai de vorbă”.  

Dacă se crede aşa de erudit (cum pretinde) şi se crede buricul pământului în ale Muzei CLIO, mă întreb şi eu ca orice român imparțial de ce nu a făcut un DOCTORAT sau măcar un MASTER după Revoluție?

Înțeleg că până în decembrie ’89 s-a ocupat, după cum zice, de perpetuarea memoriei lui B. P. Hasdeu şi, după cum mi-a şoptit un cormoran, când am fost în Deltă, că a cochetat cu Academia “Ştefan Gheorghiu”. Interesant ar fi de ştiut care a fost tema dizertației de absolvire. Oare una despre amorul dintre Ştefan Gheorghiu şi Maria Aricescu?

Până şi fostul lui coleg şi prietenul meu, Eugen Stănescu, a avut ambiția să se înscrie la DOCTORAT, dar, din nefericire, nu l-a finalizat deoarece s-a îmbolnăvit.

Dacă iubeşte atât de mult MOLDOVA de peste Prut, putea face doctoratul în Istorie sau în orice altceva, la una din Universitățile de acolo.

S-a supărat că am o părere diferită de a lui despre publicațiile din Basarabia. Să fie bucuros că a avut prilejul de a arăta întregii Prahove şi Ploieştiului pe deasupra, că are scrieri şi în reviste din “străinătate”.

 O.O. este tare în a vedea paiul din ochii altora!

Au finalizat doctorate chiar cu succes, în MOLDOVA de peste PRUT, destui ploieşteni serioşi, unii chiar universitari, care se mândresc că au DOCTORATUL obținut în “STRĂINĂTATE”.

Cum se face că toți cei care au fost terfeliți de O. O., denigrându-i de multe ori până la marginea penalului, şi-au văzut de drumul lor şi l-au ignorat cu dispreț, sunt cu adevărat specialişti în Istorie, oameni de ştiință cu o vastă cultură profesională, vorbitori de limbi străine, care au publicat lucrări de referință, care au rămas în bibliografia problemei?! El, O. O., ce lucrări a scris, a publicat, care să-i confere statutul de om de ştiință? Este membru al FUNDAȚIEI OAMENILOR DE ŞTIINȚĂ?

S-o luăm pe rând!

Lia Maria Voicu (fostă Dulgheru), pe care a împroşcat-o cu lături, a finalizat un DOCTORAT serios, apreciat de specialişti. O. O. ce a făcut? El s-a lăsat măcinat de ură şi invidie. Deşi nu o simpatizez nicicum pe Lia Voicu (Dulgheru), pe care O. O. o numeşte în “Informația Prahovei” din 10 – 16 aprilie 2013 “directoarea / infractoare”, totuşi aceasta are mai multă prestanță şi autoritate ştiințifică decât O. O. Aflu că a urmat cursurile generale ca şi mine, la Şcoala Elementară nr. 1. Lia Maria Voicu a coordonat “Anuarul” Muzeului Județean de Istorie şi Arheologie Prahova, a făcut parte din colegiul “Revistei Muzeelor”, a “umplut” curtea Muzeului cu busturi, este adevărat parcă sunt nişte sulițe de-ale lui Vlad Țepeş, ale unor personalități scumpe neamului nostru, a reprezentat Rețeaua Muzeală din România în structuri mondiale ale Arhipeleagului Muzeelor.

Este ceva! O. O. ce a reprezentat şi unde?

O.O., lipsit de onoare bărbătească a atacat, ca un uliu hoitar, un om când era hărțuit de “organele abilitate” probabil ca urmare a “delațiunilor” unor subalterni, care au crezut că-i vor lua locul. Orice este posibil. Un lucru este cert: Lia Maria Voicu a lăsat ceva în urmă ca şi directoarea de la Muzeul “B. P. Hasdeu”, orice ar spune unii cârcotaşi. Îi recomand lui O. O. lucrarea distinsului om de cultură Gheorghe MARINICĂ despre Muzeul Județean de Istorie şi Arheologie Prahova din 2004, care nu vorbeşte de lipsuri ci din contră vorbeşte de acțiuni de reevaluare şi inventariere conform legislației în vigoare. Până la urmă s-a dovedit că nu erau lipsuri grave cum le “vedea” O. O., la Muzeul de Istorie, în vremea directoratului Liei Voicu, fostă Dulgheru. Apropo, Lia Voicu, din câte ştiu din presă, a fost şi este Rotariană, ceea ce O. O. mai mult ca sigur nu este. Mâine – poimâine o să vedem că va purta şi şorțul masonic. Să poarte că merită! Avem ce citi dacă Lia Voicu, fostă Dulgheru, va fi convinsă să scrie ceea ce ştie şi ştie destule despre fiecare salariat al său în parte, nu mai vorbesc de distinsa doamnă Jenica Tabacu şi câți or mai fi.

Pentru că nu a fost convingător, nici Mircea Cosma nu a răspuns solicitărilor lui O. O. privind aşa-zisele lipsuri. Dacă erau lipsuri, oare Parchetul sau D.N.A. nu se sesizau din oficiu? Ce ar zice O. O. dacă ni se “alătură”, ipotetic, Mircea Cosma la un viitor proces? E o variantă pe care O. O. ar trebui să o ia în calcul. Mircea Cosma ştia prea bine ce fantasme răzbunătoare îl bântuie pe O. O.

Distinsa Jenica Tabacu, personalitate deosebită a Câmpinii, cunoscută şi în lumea ştiințifică din EUROPA, consilier județean, a finalizat şi ea un doctorat în 2006 despre B. P. Hasdeu, lucrare publicată la Editura Saeculum Vizual, colecția Sinteze. Lucrarea a fost foarte apreciată de distinsul profesor Ionel OPRIŞAN (conducătorul tezei) şi alți specialişti în domeniu, ca Dumitru MICU şi Eugen SIMION. Doctoratul a fost luat de Jenica Tabacu cu Magna cum laudae. Am în față lucrarea de doctorat a doamnei Jenica Tabacu. Am avut şansa s-o găsesc cu ocazia târgului de Carte ținut la Ploieşti, cu ocazia Zilelor “Nichita Stănescu”. Observ că are un bogat material depistat şi cercetat la Arhivele Naționale din Bucureşti, arhiva Muzeului din Câmpina şi mai ales o bibliografie impresionantă. Toate astea arată că teza (care nu este despre spiritism cum afirmă O. O. pe undeva) este muncită.

Astfel demersul ştiințific datorat doamnei Jenica Tabacu nu lansează un nou nume în istoriografia românească ci consacră un cercetător autentic.

Este mare lucru să ai referate ştiințifice de la personalități ilustre, precum: I. Oprişan, Dumitru Micu, Stancu Ilin, Mircea Muthu etc! Reputatul hasdeulog, dr. I. Oprişan scria despre doamna Jenica Tabacu că “este o veche (deşi tânără) cercetătoare în domeniul istoriei literaturii române” şi că în calitate de directoare a Muzeului memorial “B. P. Hasdeu” din Câmpina, “domnia sa a întreprins vaste cercetări – în primul rând în tezaurul de manuscrise al Muzeului, la Arhivele Naționale, din Bucureşti, Craiova, Iaşi etc, la Biblioteca Academiei Române, la Biblioteca Națională din Bucureşti şi din alte importante oraşe – spre a descoperi noi documente inedite şi manuscrise hasdeene sau despre neamul Hasdeilor din dorința de a-şi spori mereu cunoştințele domniei sale asupra vieții şi operei marelui savant”. Distinsul istoric al literaturii române, prof. univ. Dumitru Micu, aprecia “luciditatea cercetătoarei” care “se exprimă, pe de o parte, în desăvârşita stăpânire a materialului studiat, pe de alta în desăvârşitul spirit critic cu care îl interpretează”. “Teza de doctorat Viața şi activitatea lui B. P. Hasdeu între 1888 -1907”, concluziona prof. univ. Dumitru Micu, “abilitează un cercetător de speță hasdeică, dotat cu toate calitățile necesare muncii înverşunate în arhive şi biblioteci, condus de o disciplină intelectuală exemplară, de o rigoare ştiințifică mai consecventă decât cea practicată de însuşi B. P. Hasdeu”.  Distinsul prof. univ. Mircea Muthu, de la Facultatea de Litere a Universității Babeş-Bolyai, catedra de Literatură română, etnologie şi teoria literaturii,  aprecia teza de doctorat a Jenicăi Tabacu ca fiind o “lucrare merituoasă, cu caracter restitutiv şi din care istoriografia noastră are de câştigat”. Cunoscutul hasdeulog, dr. Stancu Ilin considera că Jenica Tabacu “este pe deplin calificată pentru a primi titlul de expert în clasarea documentelor din secolul XIX”.

Cât ar vorbi O. O. despre cărțile Jenicăi Tabacu, nu are autoritatea morală şi ştiințifică. O. O. nu reprezintă un nume de referință în bibliografia problemei. Nu l-am găsit consemnat cu nicio lucrare atât la biografia generală a tezei şi nici la scrieri despre B. P. Hasdeu.

  Despre meritele Jenicăi Tabacu, avocatul Constantin Pănoiu care a reprezentat în instanță interesele Primăriei Câmpina pentru păstrarea în proprietate a Castelului “Julia Hasdeu” când alții îl revendicau, spunea: “succesul nu ar fi fost posibil fără implicarea atât a Jenicăi Tabacu, cea care a făcut cercetări asupra moştenirii lăsate de Hasdeu, cât şi a Biroului Juridic din cadrul primăriei”. Numai pentru acest lucru binemerită de la Comunitate şi ar trebui să fie declarată Cetățean de Onoare al Câmpinii!

La vârsta lui, O. O. ar trebui să fie mai înțelept, să se gândească şi la “viața de apoi”, să plimbe cățeii dacă are, sau nepoții, şi să-şi vadă de bolile care-l supără cu siguranță la anii săi, unele căpătate în tinerețe, ca orice om. Păcat că îmbătrâneşte urât!

Multă lume şi, în special, ziarişti serioşi au sesizat că O. O. “acuză” după ureche, fără probe concrete. Nici nu prea mai avea cum să afle probe, părăsise rețeaua muzeală de ceva timp. Şi totuşi, nu de puține ori, în special femeile, dar nu numai, au fost țintele unor grave acuzații, chiar cu conotații sexuale, vulgare!

Ca amănunt, mă suna şi îmi cerea să cumpăr ziarele locale unde le “executa” pe fostele sale colege. De exemplu: “Oglinda” (26 septembrie 2006), “Valea Prahovei” din 21 martie 2011, “Cațavencu” (30 august – 5 septembrie 2006), “Informația Prahovei” (10 – 16 aprilie 2013) etc.

Pe O. O. l-a “citit” cel mai bine distinsul ziarist Minel Ghiţă MATEUCĂ,  cel care-l “tăvălea” ori de câte ori avea prilejul, în ziarul “Altphel”. Acum O. O. este bucuros că a scăpat de incomodul ziarist. Minel Ghiţă MATEUCĂ s-a pensionat şi s-a mutat la țară.

Mă întreb şi îl întreb pe O. O. dacă are referințe serioase la cărțile sale ştiințifice, atâtea câte a publicat. De câte ori a apărut câte un text semnat de O. O. în vreo revistă (de exemplu, “Dacia literară” – Iaşi), nu am ezitat să-l menționez cu aprecierile de rigoare.

Retoric îl întreb: are vreo recenzie semnată de Rachmistriuc Daniel, secretarul Parlamentului (Knesetului) israelian, la vreo lucrare de-a lui?

 O.O. va avea prilejul – îl voi invita personal – să-l cunoască pe Rachmistriuc Daniel în toamnă, când va veni la PLOIEŞTI cu rosturi de reprezentare pe lângă CASA REGALĂ.

Acelaşi Rachmistriuc Daniel semnează în revista “Gazeta Cărților”, editată de Biblioteca “Nicolae Iorga” prin strădania omului de cultură şi de presă Bogdan STOICESCU, o amplă recenzie la lucrarea: “Istoricul Monarhiei Constituționale din România (1866-1947)”, scrisă de mine împreună cu colega mea, distinsa profesoară Carmen Băjenaru, director adjunct la Colegiul Național “I. L. Caragiale”. La această lucrare, o recenzie a făcut-o şi prof. univ. Ion Şt. BAICU în revista “CRONICA VECHE”, de la Iaşi.

Îl întreb pe O. O. dacă are vreo recenzie semnată de scriitorul Lucian Avramescu, fiu al Prahovei? Eu am la lucrarea “Monografia comunei SÂNGERU”. Lucian AVRAMESCU scria în “Jurnalul Național” din 11 martie 2014, că prin această monografie “satul meu îşi recuperează eternitatea”.

Nu vreau să fiu răutăcios, ci obiectiv. O. O. are şi el o recenzie la lucrarea “Comentarii şi contribuții la dicționar(ul) istoric al Județului Prahova”, publicată în 2006, la editura PYGMALION, recenzie semnată de mine şi publicată în volumul meu de publicistică istorică “MEMORIA DOCUMENTELOR”, apărut în 2011, la editura ELAPIS.

Mă întreb când a fost cinstit O. O., când în “Informația Prahovei” a început serialul său despre “Istorici şi Istoriografia Prahoveană”, parcă, cu subsemnatul, sau acum, când mă contestă?

Dacă este aşa de valoros şi cunoscut în breasla istoricilor, la câte emisiuni de televiziune a fost invitat O. O.?

De fapt, la recomandarea mea, O. O. a participat la emisiunea “Generația de aur”, moderată de distinsul ziarist Marian PUŞCAŞ. Acesta poate depune mărturie.

SUBSEMNATUL am fost invitat de două ori la emisiunea “OAMENI DE VALOARE”, de la postul TV “PRAHOVA”, moderată de distinsul profesor DAN CULICOVSCHI, de două ori, la emisiunea “GENERAȚIA DE AUR”, o dată, împreună cu fostul primar al Ploieştiului, ing. Victor Şt. SĂVULESCU şi a doua oară,  împreună cu prof. NELU STAN, mai cunoscut ca O. O. şi personalitate de seamă a culturii ploieştene.

Am fost invitat la emisiunea academică “Seniorii petrolului românesc”, de la Televiziunea Regională “VALEA PRAHOVEI”, moderată de distinsul prof. univ. dr. LIVIU DUMITRAŞCU, de la U. P. G. Ploieşti, nu mai vorbesc de emisiuni la postul desființat “Alpha TV” şi la “WYLY TV”. Era să uit şi emisiunea “Omul cu cartea”, moderată de cunoscutul om de televiziune şi ziarist de excepție ION CRISTOIU, la TVR, unde am dezbătut împreună cu colegul şi prietenul meu, prof. Ion C. Petrescu cartea noastră, publicată la editura PREMIER, despre Căderea Constantinopolului, cu o consistentă prefață semnată de venerabilul academician Ştefan Ştefănescu. În luna mai 1999 a donat, în numele Fundației pentru Istoria Prahovei, Liceului Teoretic “Grigore Tocilescu” din Mizil, bustul istoricului, realizat în bronz adunat de subsemnatul cu elevii de la Liceul “I. L. Caragiale”. Bustul a fost realizat de sculptorul ploieştean ARTHUR HOFFMAN. La această manifestare au participat şi oaspeți francezi.

Am fost invitat la Seminarul Internațional organizat de S. C. CONPET la Cazinoul din Sinaia, dedicat aniversării Centenarului transportului țițeiului prin conductă, unde am prezentat o comunicare.

În noiembrie 1999, prefectul de Prahova din acea perioadă, domnul ROMEO HANGANU, mi-a înmânat o diplomă de onoare la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliție Prahova, în prezența generalului C. CHIRILĂ, şeful Inspectoratului General de Poliție, dr. GH. BUZATU, inspectorului şcolar general în Ministerul Învățământului DORU DUMITRESCU, prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu, generalului de jandarmi S.Stângaciu etc. Este de ajuns?

Apropo, la câte congrese INTERNAȚIONALE a participat O. O.?

SUBSEMNATUL am participat la Congresul Internațional al Arhivelor de la SEVILLA în 2000, la al doilea Congres Internațional de Studii Româneşti organizat de Societatea Americană de Studii Româneşti în colaborare cu Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi, în 1993. Apropo, împreună cu prof. univ. dr. I. Scurtu am fost singurii din ARHIVE care am participat la acest Congres, mărturie fiind programul Congresului! Amintesc şi al treilea Congres Internațional de Studii Româneşti, din 1997, desfăşurat la Cluj-Napoca, unde am susținut o comunicare. Pentru a ne menține totuşi în nota de obiectivitate, trebuie să amintesc că din “Revista Nouă” am reținut că O. O. a participat la edițiile din ani 2013 – 2014, desfăşurate la Buzău şi Oradea, ale Congresului Internațional de Dacologie organizat de Fundația Dacia Revival Internațional cu sediul la New York (deci nu o instituție ACADEMICĂ sau Universitară).

În decursul activității mele profesionale am coordonat, în calitate de REDACTOR RESPONSABIL, două publicații ştiințifice bine primite de istorici, şi anume: “Anuarul” Fundației pentru Istoria PRAHOVEI şi “ARHIVELE PRAHOVEI”, la care O. O. împreună cu soția sa au publicat alături de specialişti din lume chiar. Amintesc câțiva: GLENN E. TORREY, Jean NOUZILLE, Jean NOËL GRANDHOMME (profesor universitar la Strasbourg, cu care sunt şi acum în corespondență), NORMAN SIMMS, CLAUDE FAGNEN (directorul Arhivelor departamentale din FINISTERE, cu care, deasemenea, sunt în corespondență), distinsele doamne MARIE-JOSÉ BÉNEJAM – BONTEMS, profesor la Universitatea din Nisa, SUZANNE GELY de la Universitatea PAUL VALERY din Montpellier (pe care le-am cunoscut ca şi pe prof. CAROL IANCU, cu ocazia unui stagiu în 1995, la MARBONNE). Pe distinsul istoric Jean NOËL GRANDHOMME l-am cunoscut la primul colocviu româno-francez de istorie de la Cluj-Napoca, din vara lui 1996, la care am participat cu o comunicare în calitate de secretar – la acea vreme -, al Societății “Amicii Franței – General Berthelot”. Colocviul a fost condus de prof. Andrei Marga; a participat şi prof. univ. Ion Bulei, regretatul prof. univ. Mihai Timofte de la Iaşi. Apoi l-am reîntâlnit pe Jean NOËL GRANDHOMME la recepția de la Ambasada Franței, din octombrie 1996, dată în onoarea aniversării a 80 de ani de la venirea în țară a Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Berthelot. Jean NOËL GRANDHOMME a făcut un doctorat privind activitatea şi personalitatea marelui prieten al românilor, generalul H. M. Berthelot. În timp ce eu mergeam spre VEST, O. O. se îndrepta spre EST, peste PRUT. Marin Mocanu, director al Arhivelor Naționale, fost coleg de facultate cu prof. univ. I. Scurtu, dramaturg (ceva mai mare ca O. O.) cu piese jucate chiar la Naționalul bucureştean, aprecia în cartea sa – una din multele cărți publicate- “Arhivele şi Societatea”, că publicațiile “Anuarul” şi “Arhivele Prahovei”, al căror redactor responsabil eram meu, sunt publicații aparte în peisajul arhivistic românesc; un cuvânt asemănător într-un text al său din “Dosarele istoriei” a avut şi I. Scurtu. O. O. ce a coordonat? A, da, “Poarta Sărutului”.

În decursul activității mele profesionale şi după aceea am publicat mai multe cărți, unele în colaborare şi bine primite de specialişti, din care amintesc ALEATORIU: “Istoricul Societății ASTRA ROMÂNĂ” (recenzată de regretatul prof. Paul D. POPESCU, prof. Alexandru GAIȚĂ de la Buzău, Nicoleta Andrei în revista PENTRU PATRIE nr. 10 (642) din octombrie 2001), “Monografia Comunei Măgurele”, “Istoricul Fabricii de Ciment “Portland” din Azuga (1896 – 1948)”, “Societatea literar-ştiințifică “Tinerimea Română” (1877 – 1948)” (o recenzie bună i-a făcut, în revista “Atitudini” nr. 7(76) 2013, fosta colegă a lui O. O., Elisabeta Savu, şefa Muzeului Ceasului “Nicolae Simache”, preotul stavrofor Radu Botiş în revistele sale online “Slava creştină” şi “Glas comun”), ultima, “Petrol, politică şi cultură la Ploieşti” (dacă nu mă înşeală memoria, pe O. O. l-am zărit în Amfiteatrul Colegiului “I. L. Caragiale” la lansare, alături de ceea ce reprezintă elita culturală. Cartea a avut referințe semnate de prof. univ. Ion Bălu, prozatorul Serghie Bucur etc.

Regretatul prof. Paul D. POPESCU, mai cunoscut decât O. O., spunea: “Dobrescu Constantin se înscrie ca cel mai important editor de istorie locală din PRAHOVA”, iar prof. Gheorghe BOROVINĂ, fost inspector general al Învățământului din Prahova aprecia că “prin întreaga sa activitate profesională şi ştiințifică, Constantin Dobrescu ridică prestigiul ARHIVELOR prahovene”; scria aceasta în anul 2000. Acelaşi Gheorghe BOROVINĂ spunea textual în 2000: “Constantin Dobrescu este cunoscut în rândul unor largi medii socio-profesionale, fiind totodată apreciat pentru competența profesională şi calitățile sale morale, dintre care nu lipseşte în primul rând altruismul”. Pentru O. O. sunt un caracter dificil, cu care se lucrează greu. Ştiu de unde vine această apreciere. Tot Gheorghe BOROVINĂ – poate cel mai competent în problemă – relevă faptul că am predat istoria la diverse licee şi şcoli din Ploieşti: Colegiul Național “I. L. Caragiale”, Colegiul “ Al. I. Cuza”, Colegiul Tehnic “Lazăr Edeleanu”, şcolile generale nr. 14, nr. 6, din Ploieşti. O. O. unde a predat? La învățământul politico-ideologic de partid, ca propagandist? Sau când prezenta comunicări gen “Istoria patriei oglindită în opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu”? Tot Gheorghe BOROVINĂ arată că am fost colaborator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului condus de distinsul prof. univ. RADU CIUCEANU şi totodată că am publicat câteva studii în revista Institutului, “ARHIVELE TOTALITARISMULUI”. Tot Gheorghe BOROVINĂ arată că subsemnatul împreună cu prof. univ. dr. I. SCURTU, prof. CARMEN BĂJENARU şi prof. univ. M. RETEGAN sunt membri fondatori al FORUMULUI EUROPEAN PENTRU ISTORIE ŞI CULTURĂ. Deasemenea, am fost membru în Senatul Universității particulare “Mihai Viteazul” şi director general administrativ al acesteia până s-a dizolvat, după cum menționează regretatul PAUL D.  POPESCU.

Volume de documente,  în colaborare: “Viața culturală a Municipiului Ploieşti şi   Județul Prahova” – prefațată de prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu, “Viața cotidiană ploieşteană în documente de presă (1899 – 1930)”, “Viața politică a Județului Prahova 1918 – 1938”, “Nicolae Iorga şi Prahova 1899 – 1948”. Despre volumul “Nicolae Iorga şi Prahova”, “Jurnalul Național” publica pe 26 iulie 1999 că “reprezintă o incontestabilă sursă de inspirație şi investigație pentru categorii de cercetători exegeți ai personalității lui Nicolae Iorga”, iar prof. Paul D. Popescu aprecia, în 1998, că “ este o carte de referință”.

La toată această activitate ştiințifică se mai adaugă şi sutele de articole de publicistică istorică, din perioada 1973 şi până în prezent, scrise singur sau în colaborare, risipite în reviste de prestigiu ca: “Revista română” (redactor şef Liviu PAPUC), “Cronica  Veche” (redactor şef N. Turtureanu) unde am publicat articole despre BASARABIA, şi mai nou în ultimul număr am publicat cu colega mea, distinsa doamnă Carmen Băjenaru, un medalion despre Stelian Popescu. E-adevărat, nu l-a cunoscut pe Magul de la Câmpina, dar a fost apropiat de Conul Iancu. Menționez acest lucru ca să vadă O. O. că nu mi-am ieşit din mână în privința publicisticii istorice. Am publicat şi în alte reviste de înaltă ținută cultural-ştiințifică, precum: “Oglinda literară” (Focşani), “Vatra Veche”, “Constelații diamantine” (Craiova), revistele online “Slava Creştină”, “Glas Comun” conduse de distinsul preot stavrofor RADU BOTIŞ din ULMENII MARAMUREŞULUI, revistele “Atitudini”, “Gazeta Cărților” unde în colegiul de redacție figurez ca membru, cum am fost în perioada de început şi la revista “Axioma”. Nu mai vorbesc de articolele ştiințifice publicate în “Anuarul” Institutului de Istorie “A. D. Xenopol” din Iaşi. Prin acest anuar nu l-am văzut publicat pe O. O. Nu pot omite revista Alianței Franceze “Arc en Ciel”, unde am publicat articole în limba franceză despre relațiile româno – franceze. Adaug aici şi revista Muzeelor şi Monumentelor unde am publicat ceva articole. În afară de regretatul Ion Jercan nu am prea văzut muzeografi prahoveni să fi publicat în revistă. Aici îl includ şi pe O. O. 

 Din câte ştiu, O. O. a publicat două lucrări ştiințifice; nu mă refer aici la piesa de teatru şi la calitățile lui de artist plastic (desen în peniță).

În ziarul “Ploeştii” din 8 aprilie 1998, consemnam vernisarea unei expoziții de desene în peniță la Palatul Culturii şi lansarea cărții “Şi totuşi când s-a născut B. P. Hasdeu?” Ce am constatat atunci este faptul că, la această lansare, nu au participat şi colegi de-ai lui O. O., din rețeaua muzeală, fapt sesizat şi de regretatul prof. Nicu BOARU, directorul Bibliotecii “N. Iorga” şi cetătean de onoare post-mortem al Ploieştiului.

Oare O. O. este cetățean de onoare al PLOIEŞTIULUI?

O.O. nu mai poate de grija urmaşilor răzeşilor care au ținut sus steagul limbii strămoşeşti în timpul ocupației malefice țariste şi apoi bolşevice. Cei mai mulți au sfârşit prin Gulag, în Siberia, prin zonele aride ale Turkmenistanului sau aiurea, în imensitatea teritoriului rusesc pe unde au fost deportați, iar cei care au supraviețuit au acceptat RUSIFICAREA, fiind buni vorbitori de rusă. Exemplul elocvent: Piața GORBACIOV din PLOIEŞTI, unde “frățiorii” noştri vorbesc ruseşte între ei pentru a nu fi înțeleşi de cine nu trebuie.

În discuțiile avute cu distinsul prof. univ. dr. Ion AGRIGOROAIE, conducătorul meu la DOCTORAT, atât la Iaşi cât şi la Ploieşti, cu ocazia sesiunilor de comunicări organizate de ARHIVE,  în mai multe ediții, la care şi O. O. şi doamna Doina Țurlea participau, şi care era născut la CHIŞINĂU, distinsul universitar afirma despre “frații” noştri de peste PRUT că aveau carențe în pregătirea şi cultura națională. Ştia ce vorbea, avea foarte mulți doctoranzi din BASARABIA, care nu se ridicau nici la nivelul unor absolvenți de liceu de la Iaşi; mulți au abandonat studiile doctorale. Cred că prof. univ. Ion Agrigoroaie este o Autoritate ştiințifică şi morală în comparație cu O. O. Apropo, distinsul prof. univ. I. Agrigoroaie a fost decorat de preşedintele Moldovei în 2010, cu Ordinul “Glorie Muncii”? Oare O. O. cu ce Ordine a fost decorat?

Cam aceeaşi părere despre “frații” noştri basarabeni o avea şi distinsul istoric Gh. I. Florescu cu legături, cu rosturi trainice cu BASARABIA, unde mergea des – o perioadă – la Chişinău, cu rosturi ştiințifice şi academice. Frățiorii noştri, de peste Prut, care vorbeau rusa ca pe a doua limbă maternă, aveau alte “calități”.

Distinsul istoric Gh. I. Florescu este totuşi o Autoritate ştiințifică în comparație cu O. O. A predat la universități de prestigiu din S. U. A. Amintesc aici doar una, cea din Rochester, de lângă New York. Oare unde a predat O. O.? În cadrul unor schimburi profesionale a fost repartizat la o filială din țară un “frate” basarabean, urmaş al răzeşilor lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care răspundea la numele de Oleg, nu Gheorghe, Ion, Vasile, Marin, Constantin etc. Ca urmare a intrigilor sale (era specialist în domeniu), colegii mei, neaoşi urmaşi ai lui Mihai Viteazul, ajunseseră să se încaiere.

Dacă O. O. va citi declarațiile refugiaților reprezentanți ai statului, funcționari, profesori etc, din Basarabia, date organelor de Poliție şi Jandarmerie în vara – toamna anului 1940, aflate în Arhiva Ministerului de Interne sau Preşedinția Consiliului de Miniştri, care se află la DANIC, va rămâne cu adevărat “oripilat” când va afla de ce erau în stare unii urmaşi ai “răzeşilor” basarabeni împotriva fraților lor din Armata Regală, ca să fie pe placul tovarăşilor sovietici.

Dacă tot vorbim de frații basarabeni, urmaşii răzeşilor lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi O. O., care afirmă că se pricepe la toate, implicit la ARHIVE, trebuie să ştie că aşa cum legionarii erau considerați un fel de Coloana a cincea hitleristă în ROMÂNIA, aşa şi unii basarabeni erau percepuți de Siguranță ca un fel de Coloana a cincea sovietică. Să nu uităm că după instaurarea bolşevismului în țară, basarabenii, chiar dacă nu aveau studii de specialitate, erau numiți profesori de limba RUSĂ. Am avut şi eu un astfel de “profesor” de rusă la Şcoala Elementară nr. 1 Ploieşti.

Foarte mulți basarabeni erau şefi de serviciu “Cadre-Învățământ”, care colaborau mână în mână cu “organele abilitate” şi chiar cu rezidenții sovietici de la Ambasada sovietică. Mulți basarabeni şi români au înfundat puşcăriile sau şi-au adus contribuția la realizarea proiectului eşuat, pornit de Dej (CANALUL), datorită delațiunilor unor compatrioți de-ai lor; unii basarabeni cinstiți au fost preluați de ruşi şi duşi în “Arhipeleagul Gulag”. O. O. ar face bine să cerceteze arhivele fostei SECURITĂȚI, aflate la C. N. S. A. S. (apropo, se obține uşor un PERMIS DE ACCES la cercetare). O să fie “oripilat” de ce lucruri murdare va găsi acolo. Eu ştiu că am inventariat şi o parte din arhiva Securității, mai ales din perioada Dejistă.

Mă opresc aici. Nu înainte de a-i atrage atenția lui O. O. că, dacă nu se potoleşte, voi căuta ca împreună cu cele două foste colege ale sale, dacă acestea vor, să-l chemăm în instanță. Personal, sunt hotărât. Celor trei adversari, poate, se alătură şi strănepotul lui Mihai Viteazul; s-ar putea ca O. O. să nu facă față. Sper să aibă înțelepciunea să se oprească. A mai fost avertizat de alții. Nu m-am considerat nicicând un Zamolxe al Istoriei prahovene contemporane; îi las lui O. O. această onoare. Dacă eu sunt la înălțimea vârfului ierbii, O. O. este la rasul ei. Bine că nu are încă monument, că era păcat să cadă de la înălțimea soclului, se putea accidenta şi era o mare pierdere pentru istoriografia locală.

Oi fi eu mic (Klein şi nu “Klain” cum scrie O. O.) la stat, dar sunt mare la sfat; dar şi O. O. este mic la suflet; s-ar putea să constate că-i stau în gât. Apelez la o prestigioasă şi cunoscută gazetă online cu mare pătrundere în opinia publică pentru ca O. O. să fie “cunoscut” de toată lumea, de la Marea Neagră până în Antarctica, poate le va fi simpatic eschimoşilor de acolo şi îl vor “ruga” să-i înnobileze cu “vastele” sale cunoştințe culturale despre B. P. Hasdeu, fie vorba între noi, îl “surclasează” chiar şi pe I. OPRIŞAN. Un alt motiv pentru care fac apel la o gazetă online este că vreau ca textul acesta să apară integral, nu în episoade.

Nu văd de ce aş purta o polemică pe probleme de arhivă cum doreşte O. O. Am atins problema şi arhivistic în privința BASARABIEI. În primul rând eu sunt istoric înainte de a fi fost arhivist, greşeală pe care o fac mulți dintr-o prejudecată ciudată; ei cred că cei care au lucrat în Arhive sunt nişte indivizi care nu cunosc istorie. Această prejudecată este valabilă poate pentru cei care termină FACULTATEA de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliție “Al. I. Cuza” din Băneasa.

Arhivele, aceste “grânare ale istoriei”, au fost pentru mine, ca şi pentru alții, izvorul pentru lucrările mele ştiințifice.

În privința Unirii Basarabiei cu România, pe care majoritatea o doreşte, dar nu o văd posibilă acum, degeaba vrea un segment al basarabenilor (generația tânără) dacă autoritățile de la ei şi de la noi nu vor. Este o luptă între Est şi Vest. Problema Unirii este de fapt o problemă de propagandă. Basarabia ne va trage în jos, în zona gri. Pentru noi e pericol de moarte creşterea numărului de etnici ruşi.  Frica de ruşi este încă mare. Dacă nu se implică şi Uniunea Europeană sau chiar N. A. T. O., nu se face nimic. Rusia este imprevizibilă; nu este bine să fie subestimată.

Ca urmare a activității mele profesionale am îmbogățit patrimoniul arhivistic local cu sute de metri liniari, preluând în depozitele instituției arhive şcolare, agricole, administrative, economice. Am salvat de la distrugere arhive de la fostele societăți lichidate ca “Prola”, S. C. “Conserve” din Vălenii de Munte, S. C. “Avicola” din Băicoi etc, pentru ca foştii salariați să-şi poată procura actele necesare pensionării iar cercetătorii să aibe “materie primă” pentru studiile lor. Eu am acționat în direcția mea iar O. O. zice că a îmbogățit zestrea documentară a Muzeului “B. P. Hasdeu”. Eu nu am cum să aflu dacă este aşa.

Distinsul istoric Petre Țurlea, cadru universitar de excepție, o autoritate ştiințifică şi morală, nu suferă comparație cu O. O. Mâine, poimâine îl vedem membru corespondent al Academiei Române. Lasă să fie că MERITĂ! A fost şi un bun politician, onest şi dedicat binelui public. A ținut sus steagul ROMÂNISMULUI în SECUIME. Cred că O. O. îl cunoaşte. Petre Țurlea, cât a ucenicit la Muzeul memorial “N. Iorga” din Vălenii de Munte”, atât de pasionat a fost de opera şi personalitatea savantului încât, pe lângă cărțile pe care i le-a dedicat, a publicat şi câteva volume de corespondență, singur sau în colaborare cu Ec. Vaum. Asta înseamnă valorificarea operei celui pe care aveai sarcina să-l popularizezi. Îmi aduc aminte că prin anii ’75, când efectuam controale pe la şcolile din zona Câmpinii şi discutam cu profesorii de istorie, am dat de un profesor de la Şcoala din Țintea, care vorbea cu entuziasm de bogăția de materiale de la Muzeul B. P. Hasdeu, dar era contrariat că elevii cu care a vizitat muzeul nu au putut cumpăra un pliant despre acest fabulos muzeu.

Distinsul istoric literar Stancu Ilin, alintat de cei apropiați drept “Moş Virgulă”, desi nu a lucrat la Muzeul Hasdeu de la Câmpina, totuşi, în anul 2006, a publicat la Editura “Floarea Darurilor” un volum de Corespondență (scrisori trimise de Magul de la Câmpina nu numai familiei, dar şi unor mari personalități ale culturii naționale). Vezi că şi eu CITESC? Din anul 1990, de când la editura MINERVA a apărut monografia lui I. Oprişan despre B. P. Hasdeu, nu a mai apărut o monografie completă. Dacă tot a clamat O. O.  că a popularizat imaginea lui B. P. Hasdeu, putea să publice el o monografie.

Dacă O. O. nu a fost interesat de a valorifica corespondența lui B. P. Hasdeu, putea să realizeze măcar un volum de documente despre dragostea tovărăşească dintre Ştefan Gheorghiu şi Maria Aricescu. Ar fi rezultat un volum de corespondență de excepție, ca cel publicat în 1969 de Horia Oprescu, referitor la Şt. O. Iosif, Dimitrie Anghel şi Natalia Negru, N. Iorga etc. Pentru a nu fi subiectiv, amintesc că O. O. a publicat – nu lucrări de referință de sine stătătoare şi de referință despre B. P. Hasdeu, poate le are în lucru, cine ştie când vor apare, dacă mai are timpul răbdare cu el, căci are o anumită vârstă – ci texte pe care le-a risipit pe unde a putut, ca de exemplu în “Revista Nouă” nr. 4(83) 2014 etc.

Dacă ar fi lăsat posterității un corpus de documente privind pe B. P. Hasdeu, O. O. ar fi rămas în istorie, ar fi fost o figură de lexicon.

O.O. poate ia legătura cu M. R., poate îi furnizează ceva “muniție” despre mine, dacă îşi mai aduce aminte. Am auzit din mai multe surse că M. R. nu prea mai recunoaşte persoane. Caz concret, la lansarea cărții lui, când pe o distinsă personalitate o întreba cine este, deşi se tot “lovea” de el când participa la şedințele Cercului de Istorie de la liceul de pe bulevard, sau îi tăia “microfonul la sesiunile de comunicări fiindcă i se părea că se lungea cu expunerea, ca să arate el ce forțos era. O fi vreun semn? Multe din realizările mele profesionale sau o parte erau puse de unii în cârca lui M. R.; el, ca orice moldovean ce se plictiseşte repede de muncă (când îşi lua la subsoară “Istoria Ploieştiului” – 30% istorie şi 70% politică P. C. R. – şi pleca la tovarăşa Huian, iar după revoluție la primarul Săvulescu), nu finaliza ceea ce începea (de exemplu, arhiva unei foste Judecătorii; am plecat eu la pensie în 2005 şi această arhivă nu era inventariată integral deşi el începuse demult inventarierea ei).

Pe M. R. îl interesa să cultive relațiile cu politrucii, culturnicii din fruntea P. C. R. a județului, a Securității şi a Miliției. Singurul care l-a “citit” a fost Traian Ştefănescu.

Înainte de a mă ridica de la firul ierbii că după părerea lui o merit, O. O., în serialul “Istorici şi Istoriografia Prahoveană”, publicat în “Informația Prahovei” nr. 3948 – 3952 septembrie – octombrie 2012 afirmă că am urcat în ierarhia profesională – cursus honorum – de la simplu arhivist până la director. De fapt acest serial completează, în privința mea, ceea ce a omis intenționat Ion Şt. Baicu în lucrarea sa, “Istorici prahoveni”.

Pentru O. O. volumele de documente publicate de subsemnatul în colaborare “sunt la fel de interesante”. În primul episod, O. O. spune că “mediul arhivistic şi-a pus amprenta asupra activității ştiințifice a Domnului Dobrescu”. O. O. recunoaşte că în calitate de reprezentant al Arhivelor prahovene, am făcut parte din Comisia Județeană de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie Prahova, condusă de conf. univ. dr. Florentina Cazan, precum şi din Comisia Județeană de Atribuire de Denumiri Prahova, numit prin ordin prefectorial. O. O. omite faptul că am fost membru şi în Comisia Județeană de stabilire a despăgubirilor românilor refugiați din Cadrilater.

Apropo de imaginea lui B. P. Hasdeu, pe 8 august 2013, şi nu în februarie când s-a născut savantul, Consiliul Județean Prahova şi instituțiile culturale din subordine, Muzeul Județean de Istorie şi Arheologie şi Biblioteca Județeană “N. Iorga”, au organizat un simpozion dedicat aniversării a 175 de ani de la naşterea acestuia. Pe afişul evenimentului însă, nu apărea chipul lui Hasdeu, ci, din greşeală sau necunoaştere (mai degrabă!), portretul lui Hermann Ebbinghaus (1850-1909), un psiholog german. Pe durata simpozionului desfăşurat în sala “Europa”, a Consiliului Județean Prahova, afişul cu figura neamțului a fost proiectat în spatele vorbitorilor. În sală, vreo sută de persoane, printre care eu, distinsul Mirel Mateucă, O. O. etc. Cel care se laudă peste tot că a “slujit” memoria lui Hasdeu, O. O., nu a părut deloc deranjat că Ebbinghaus luase locul savantului. Nu a ripostat la o astfel de confuzie. Mai mult, nu a protestat cu privire la această situație penibilă nici măcar în presă. Oare nu a vrut să-i supere pe mai-marii zilei chiar cu prețul sacrificării imaginii personalității pe care, după cum susține, o “slujeşte”?

Fără considerație.

Dar, ca Iisus, spun: Părinte, iartă-i lui că nu ştie ce face  sau ce zice deoarece este … căzut din stele!

prof. dr. Constantin Dobrescu

 P.S. Cum se face că în ziua de 12 iulie a.c., ora 12.30, când a trecut trenul cu BASARABENII care clamau, ca frații noştri ardeleni la 1848, “Vrem să ne unim cu ȚARA”, O. O., care se laudă că a publicat în reviste din Basarabia şi a reacționat vehement când le-am făcut “foi de ceapă” şi care pozează în mare iubitor de basarabeni şi, poate, UNIONIST,  nu a fost văzut pe peronul GĂRII DE SUD? Eu cred că O. O. îi aştepta la BUCUREŞTI.

N.R. Responsabilitatea opiniilor, ideilor şi atitudinilor exprimate în articolele postate în publicaţia online Gazeta de Prahova revine exclusiv autorilor lor.