Bărbatul din Ploieşti trimis în judecată pentru viol şi tentativă de viol, victimele fiind fetiţe de zece ani, a fost condamnat la 16 ani de închisoare de magistraţii Tribunalului Prahova. Tribunalul Prahova s-a pronunţat vineri după-amiază în procesul în care Marius Costin Furmuzache a fost trimis în judecată pentru viol, două tentative de viol şi trei infracţiuni de violare de domiciliu. Astfel, pentru viol, Furmuzache a primit o pedeapsă de 16 ani de închisoare, pentru cele două tentativele de viol, agresorul a primit câte 8 ani de detenţie, iar pentru fiecare dintre infracţiunile de violare de domiciliu a fost condamnat la câte doi ani de închsioare. În final, magistraţii au contopit pedepsele, stabilind că bărbatul trebuie să ispăşească pedeapsa cea mai grea, respectiv 16 ani de închisoare, la care se adaugă 6 ani de interzicere a unor drepturi. Sentinţa Tribunalului Prahova poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunţare, iar pentru condamnat la zece zile de la comunicare. Nici Furmuzache, nici părinţii victimelor nu au fost prezenţi în sala de judecată.

 

Marius Costin Furmuzache a fost trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de viol, două tentative de viol şi violare de domiciliu. De asemenea, Furmuzache a fost trimis în judecată într-un alt dosar, sub acuzaţia de pornografie infantilă, după ce anchetatorii au descoperit în locuinţa sa mai multe materiale video cu minori în ipostaze obscene.

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Revenirea lui Contra. La Ploiești, pe arena Ilie Oană, ca selecționer al României. Cu un succes la debut!

Pe 11 martie 2014, Cosmin Contra o părăsea defintitiv pe SC FC Petrolul Ploiești, pentru a semna

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline