Pedofilul Marius Frumuzache – din nou în faţa instanţei

Redactia -

Pedofilul Marius Frumuzache – din nou în faţa instanţei

La termenul de judecată din data de 6 martie 2012, fixat în dosarul nr.11112/105/2011 al Tribunalului Prahova, Secţia Penală, privind pe inculpatul Frumuzache Marius Costin, dosar format prin disjungerea acţiunii civile exercitate împotriva acestuia de către părţile civile de latura penală soluţionată prin sentinţa penală nr. 416/25.11.2011, s-a procedat la ascultarea a doi martori în şedinţă secretă.Instanţa învestită cu soluţionarea cauzei a dispus acordarea unui nou termen la data 3 aprilie 2012, dispunându-se efectuarea unor verificări la organul fiscal teritorial pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpat în vederea punerii în discuţia părţilor a oportunităţii luării măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de procedură penală.

foto: adevarul.ro