Pensii speciale pentru oameni speciali

Mihai Ciobanu - apr. 17, 2015

În urmă cu ceva ani, în perioada în care parlamentarii erau aleşi pe listă, am asistat la un moment hilar dar în acelaşi timp îngrijorător. Am avut ocazia să văd cu ochii mei, atât eu cât şi alte zeci de oameni aflaţi în sală, cum priveşte un politician oportunitatea de a „reprezenta” electoratul în Parlament.
După vacantarea unui post de parlamentar, următorul pe listă – la vremea aceea consilier – a trebuit să-şi dea demisia din consiliu, pentru a merge în Camera Deputaţilor în locul său. După ce şi-a prezentat, în plen, demisia, a fost întrebat de un coleg, mai în glumă, mai în serios: „Ce faceţi dacă vă duceţi în Parlament şi peste o jumătate de an se fac alegeri anticipate şi pierdeţi postul?”. Răspunsul respectivului a stârnit râsete în sală: „Tot e bine şi aşa!”.
Şi cum să nu fie bine, având în vedere că un parlamentar câştigă într-o jumătate de an cât un muritor de rând în 2-3 ani? Cum să nu fie bine când un parlamentar beneficiază de o indemnizaţie babană, de diurnă, de decontarea nelimitată a cheltuielilor cu transportul, de un cabinet la care poate angaja pe cine vrea el?
Şi, dacă tot trăieşte atât de bine, nu merită el să se bucure şi la bătrâneţe de un trai asemenea? Nu merită el o pensie specială, după ce a trudit, ani la rând, după ce şi-a consumat neuronii şi a pierdut nopţile făcând legi bune pentru ţară? Merită, cum să nu! Merită la fel de mult cum merită şi o mamă o indemnizaţie cu care să îşi poată creşte copilul, la fel de mult cum un român care a muncit 40 de ani merită o pensie decentă, nu de 5-600 de lei, la fel de mult cum merită un copil să se bucure de o alocaţie ceva mai mare de 42 de lei lunar, la fel de mult cum un tânăr merită un salariu cu care să se întreţină fără a mai apela la sprijinul părinţilor.
Da, parlamentarii sunt oameni speciali şi merită pensii speciale. De ce? Pentru că ei nu trăiesc în România reală şi nu trebuie să suporte traiul din lumea noastră. Ei au universul lor paralel, din care coboară doar o dată la patru ani, atunci când îşi lasa limuzinele acasă şi vin în România reală cu un Logan prăfuit din care oferă uneori zâmbete şi pliante, alteori găleţi, bidoane de bere şi carne congelată. Şi din care pleacă iarăşi, pentru patru ani, cu traista de voturi în spate.