Echipă naţională de fotbal a României dă speranţe la seniori, dar nu are viitor la tineret

Redactia -

Dacă, în privinţa echipei naţionale de seniori, România poate spera pe termen scurt la mai bine, în schimb, viitorul ei se anunţă sumbru. La acest 1-1 cu Uruguayul, de pe „Naţional Arena”, din Bucureşti, românii s-au bucurat să vadă o formaţie care a încercat – şi a reuşit în repriza a doua – să se ia de piept cu una dintre cele mai tari reprezentative ale momentului, din lume, campioana en-titre a Americii de Sud, leagănul fotbalului-spectacol, la Ploieşti, pe „Ilie Oană”, în ceea ce a fost introducerea în premieră a modernului nostru stadion în circuitul internaţional, selecţionata „U 20”  a ţării noastre a dezamăgit crunt. Şi asta nu numai din cauza înfrângerii severe, 0-3 cu trupa similară a Cehiei, ci mai ales pentru jocul prestat. Cu greu am putut remarca doi-trei jucători, precum Andrei Florean, de la FC Bihor Oradea, transferat însă, deja, de liderul Ligii I, Dinamo Bucureşti, dar lăsat să se mai „coacă” la fosta sa grupare, Alexandru Creţu (CSMS Iaşi) şi, parţial, Romario Benzar, de la echipa lui Gheorghe Hagi, Viitorul Constanţa. În rest, inclusiv petrolistul Mihai Roman II (foto, al doilea de la stânga la dreapta; www.fcpetrolul.ro), penibil în mitanul al doilea, din primul şi până în ultimul minut cât a stat pe teren, nicio rază de soare În schimb, cehii au impresionat asistenţa cifrată la circa 1.200 de spectatori, care au ţinut să înfrunte frigul şi să fie alături de viitorul fotbalistic al României.

Băieţii lui Jakub Dovalil au arătat ce „schimb de mâine” are echipa lui Petr Ceh, Tomas Rosicki şi celelalte vedete ale Cehiei – unul dătător de mari speranţe, nu degeaba fundaşul central Tomas Kalas fiind legitimat la Chelsea Londra. Alţi fotbalişti care au impresionat pe arena Ilie Oană, din Ploieşti, au fost fundaşul stânga Jan Lecjaks, autorul unui gol de senzaţie, al treilea, şi participant la toate fazele periculoase, nenumărate, ale oaspeţilor, printre care şi la primele două reuşite ale „roş-albilor”, portarul Marek Stek, un demn urmaş al lui Petr Cech, celălalt fiundaş central, Michal Frydrych, fundaşul dreapta Pavel Cmovs, mijlocaşii Ondrej Zahustel, autorul unei „duble”,  mijlocaşii Jan Kopic, Jan Chramosta şi Vladimir Darida, precum şi vârful împins, Tomas Wagner. Am fi preferat să enumerăm mai mulţi români, decât cehi, dar – din păcate – nu a fost cazul. Poate data viitoare, arena modernă din Ploieşti mai putând fi gazdă bună pentru tricolori, indiferent de vârsta lor.