Perceheziţii în Prahova pentru depistarea unor hoţi ce furau din şcoli/VIDEO

Redactia -

Perceheziţii în Prahova pentru depistarea unor hoţi ce furau din şcoli/VIDEO

În această dimineaţă, poliţiştii Secţiei 7 de Poliţie Rurală din Cocorăştii Colţ au efectuat cinci percheziţii la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea mai multor furturi din unităţi de învăţământ, locuinţe şi unităţi sanitare.

Percheziţiile s-au desfăşurat sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Astfel, în această dimineaţă, poliţiştii au descins în Nedelea la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale specializată în spargeri de unităţi de învăţământ, locuinţe şi unităţi sanitare.

În urma percheziţiilor, au fost găsite mai multe bunuri susceptibile a proveni din comiterea de infracţiuni: camere de supraveghere, materiale feroase, recipienţi pentru combustibil auto şi obiecte de îmbrăcăminte. Bunurile respective au fost ridicate în vederea cercetărilor.

Totodată, poliţiştii au reţinut cinci persoane. Până în prezent, în sarcina acestora au fost reţinute trei infracţiuni de furt calificat, prin comiterea cărora s-a creat un prejudiciu de aproximativ 6000 lei.

Cercetările continuă în vederea stabilirii şi documentării întregii activităţi infracţionale

Cei cinci suspecţi urmează să fie prezentaţi Parchetului cu propunerea de arestare preventivă.

{youtubejw}L8jALxPOLAI{/youtubejw}