Percheziţii în Ploieşti la domiciliile unor suspecţi de comiterea de infracţiuni cu violenţă

Redactia -

Percheziţii în Ploieşti la domiciliile unor suspecţi de comiterea de infracţiuni cu violenţă

În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti şi luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţie Rapidă, au efectuat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, percheziţii la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea de infracţiuni cu violenţă. Percheziţiile au vizat şase locuinţe din Ploieşti, folosite de persoane suspectate că au fost implicate în ziua de 21.05.2012 într-un incident pe raza comunei Puchenii Mari, incident soldat cu vătămarea a doi localnici. În ziua respectivă, B. Cătălin se afla în centrul satului Pietroşani, în curtea unei societăţi comerciale, şi consuma băuturi alcoolice împreună cu mai mulţi consăteni.
La un moment dat, în faţa localului au oprit două autoturisme din care au coborât mai mulţi bărbaţi, care aveau asupra lor obiecte contondente, şi care i-au agresat pe cei din curtea localului. Doi dintre bărbaţii care se aflau în local au fost loviţi cu corp dur în zona capului. După câteva minute, suspecţii care veniseră cu cele două autoturisme au plecat, luneta şi un geam lateral dreapta al unuia din autoturisme fiind sparte în altercaţie. La faţa locului a sosit o echipă operativă, care a demarat cercetările reuşind ca în scurt timp să identifice persoanele implicate în incident. Din primele cercetări, a rezultat că motivul producerii incidentului îl constituie unele neânţelegeri mai vechi existente între persoanele implicate.
Doi dintre suspecţii care plecaseră cu cele două autoturisme au fost depistaţi imediat, şi conduşi le sediul Poliţiei pentru cercetări. În baza probatoriului administrat, cei doi suspecţi au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii public. Persoanele implicate în incident, şi care au suferit leziuni, au refuzat să formuleze plângere penală sau să fie examinaţi medico-legal. Totodată, ei au refuzat să copereze cu organele de anchetă, sau să furnizeze relaţii în legătură cu incidentul.
În urma percheziţiilor efectuate în această dimineaţă, au fost depistaţi şi ceilalţi doi suspecţi, urmând ca după efectuarea primelor cercetări, şi faţă de aceştia să fie dispuse măsurile legale.