Percheziţii în zona Urlaţi la suspecţi de furturi

Redactia -

Percheziţii în zona Urlaţi la suspecţi de furturi

Polițiștii din Prahova și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române au efectuat astăzi 11 percheziții la persoane bănuite de furturi din societăți comerciale. 10 persoane vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri.

La data de 6 decembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean  Prahova și ai Direcției de Operațiuni Speciale – I.G.P.R. efectuează 11 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de furturi din societăți comerciale.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna septembrie a acestui an, cei în cauză ar fi sustras diverse bunuri, pe care ulterior,fie le-ar fi utilizat în interes propriu, fie le-ar fi comercializat către diverse persoane fizice sau prin intermediul unor societăți.

10 persoane vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri.

Până în prezent, prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 150.000 de lei.

La percheziții participă și jandarmi.