Permisele de conducere și certificatele de înmatriculare – trimise prin poştă

Redactia -

Permisele de conducere și certificatele de înmatriculare – trimise prin poştă

Compania Națională Poșta Română a câștigat un contract de peste 31 milioane de lei, fără TVA, cu Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat București (RAAPPS), în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare pentru MAI — DRPCIV.

Valoarea acordului-cadru este estimată la 31.020.000 lei, iar durata acestuia este de 4 ani. Pe toată durata acordului-cadru se va livra o cantitate minimă de 600.000 de plicuri și o cantitate maximă de 6.000.000 de plicuri.

Livrarea documentelor este asigurată în toate localitățile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu, prin serviciul Prioripost, divizia de curierat rapid a Poștei Române. Pentru persoanele fizice, predarea permiselor de conducere sau a certificatelor de înmatriculare se face pe baza actului de identitate, iar pentru destinatarii persoane juridice, corespondența se va preda numai persoanei împuternicite.