Trupa lui Tavi Grigore și Gică Liliac, ACS Petrolul ’52 Ploiești, s-a dovedit nerăbdătoare în a câștiga titlul județean și a se califica, astfel, mai devreme la barajul de promovarea în Liga a III-a. Cu trei etape înainte de finalul ediției 2016-2017 a campionatului Ligii A Prahova, Petrolului’52 îi rămânea de bifat nu numai victoria în dauna Avântului Măneciu, pe „Ilie Oană”, ci și să spere că echipa de pe locul 2, CS Blejoi, nu avea să se impună pe terenul grupării CS Cornu. În caz contrar, mai trebuia să aștepte meciul de la Vălenii de Munte, din intermediara de miercuri, 24 mai, cu CSO Telejeanul, de la ora 18.00, un succes atunci asigurându-i, matematic, titlul local și prezența la baraj. Aflând despre scorul final de 0-0 de la Cornu, găzarii mai aveau de îndeplinit doar condiția câștigării partidei cu trupa antrenată de Dorinel Beznea, un fan al… Petrolului atunci când găzarii nu joacă împotriva Măneciului! Iar asta deoarece ploieștenii, cu nouă puncte avans, au și avantajul confruntărilor directe în dauna blejoienilor.

1Deși Alexandru Neagu a dat emoții, în debutul întâlnirii, la un șut trimis în cross, de la 15 metri, lateral stânga, Claudiu Chiș intervenind atunci eficient, surplusul de valoare al „galben-albaștrilor” era vizibil și din avion. Fapt confirmat de altfel, în intervalul „17-21”, și pe tabele, din două în două minute Claudiu Tudor, Vladimir Butufei și, din nou, Claudiu Tudor punând trei lungimi între echipa lor și cea a vizitatorilor. Căpitanul a punctat prin două șuturi fără speranțe, din afara careului, unul în colțul din stânga, altul – în cel opus, șuturi de neparat de către altfel bravul apărător al buturilor Măneciului, Alexandru Toma. Iar între ele, urmașul unei foste glorii petroliste, Petre Butufei, a pus un cap perfect la centrarea din cornerul de pe stânga a lui Georgian Păun. În rest, o veritabilă canonadă la poarta Avântului, Toma având destule intervenții de efect, chiar și din poziție de „unu la unu” cu jucători adverși din diverse compartimente. A fost și o bară, și un gol anulat ale lui Roland Stănescu, ultimul pe motiv de ofsaid. La a doua încercare, Stănescu a bifat totuși al nouălea gol al său pentru găzari, benefiicind de un assist perfect, în minutul 44, al tânărului Alexandru Radu, care a făcut cel mai bun joc al său în echipamentul Petrolului ’52. Cu 4-0 la pauză, era clar că se puteau destupa deja primele șampanii pentru primele ținte deja lovite!

2La reluare, chiar dacă trimisese de la primul fluier al Cristinei Părăluță o formulă de joc experimentală, lăsându-i pe bancă pe mulți dintre titularii din meciul precedent, Ionuț Marinică, Răzvan Catană, Gabriel Frâncu, Mihai Velisar și Nini Popescu, antrenorul principal al găzarilor a mai scos de pe teren încă doi fotbaliști din primul „11” folosit la Bănești-Urleta: Georgian Păun și Roland Stănescu! Nicio problemă, fiindcă Robereto Alecsandru și de-abia intratul Nini Popescu au pus-o, rapid, de 6-0! Mai întâi, integralistul Alecsandru (49) l-a surprins pe Toma cu o reluare, din cădere, din lateral dreapta, din afara careului mare, iar apoi, „zvârluga” îndrăgostită de driblinguri, dar și expertul în șuturi de la semidistanță, și-a pus mingea pe dreptul, la 17 metri, în poziție centrală, și… asta fost totul! Se părea că în minutul 55 „conducta de goluri” s-a înfundat, ratările uriașe succedându-se, ulterior, cu repeziciune la poarta oaspeților. Din nou un gol anulat, cel al lui Vintilă, și o altă bară – tot a lui. Dar, după semnalul că Măneciul moare, dar nu se… predă – trecere elegantă a lui Neagu pe lângă Daniel Chiriță și pasă de gol oferită lui Cosmin Savu, cel care a tras „în plopi”, din 8 metri -, simțind pe brațul stâng „greutatea” banderolei predate de Claudiu Tudor, colegul de compartiment al acestuia, Butufei, a vânat cu asiduitate momentul bifării „dublei” sale. Și-a reușit-o cu trei minute înaintea scurgerii timpului regulamentar de joc, după ce Toma a respins in-extremis un „cap” al lui Alecsandru, iar apoi a deviat sub bară șutul tare, din apropiere, al mijlocașului central al Petrolului. Bref, un 7-0 care a spus totul!

PETROLUL ’52: Chiş 7 – Olaru 7, Alecsandru 8, D. Chiriţă 7, Al. Radu 7.5 – Vl. Butufei 9, Cl. Tudor (cpt) 9 (53 – N. Popescu 8) – I. Dumitrescu 7, G. Păun 7.5 (46 – T. Niţescu 7), Dr. Gheorghe 7 (61 – R. Catană 7) – R. Stănescu 8 (46 – Ad. Vintilă 7). Antrenori: Octavian Grigore (principal), Gheorghe Liliac (secund).

AVÂNTUL: Al. Toma 6 – R. Constantin 5, M. Moise 5 (42 – Modrişan 5; 67 Chercheaţă 5), G. Stanciu 5, Gh. Filip 6 (cpt), Borş 5 – Ad. Năstase 5 (67 – A. Ciobanu 5) – Onea 5, Tudorache 5.5 (75 – Ad. Sârbu 5), C. Savu 4.5 – Al. Neagu 7. Antrenor: Dorinel Beznea.

Au arbitrat: Cristina Părăluţă 7 (Pucheni, județul Dâmbovița) – Claudiu Dumitru 7 (Ploiești) şi Valentin Dediu 7 (Pantazi).

Observator AJF: Marian Deaconu (Băicoi).

Cartonaşe galbene: Alecsandru (31), N. Popescu (77).

3La meci a asistat și Cristi Vlad, președintele executiv al ACS Petrolul ’52 întorcându-se dintr-o scurtă vizită în Germania, acolo unde a identificat un autocar marca Mercedes, second-hand, unul nou costând aproape o jumătate de milion de euro. Oficiaul este acum în căutarea sursei de finanțare pentru achiziționare. Înainte de acest joc, pentru care a fost menajat de către Tavi Grigore, fundașul central Jean Prunescu a primit un premiu din partea membrului ADGA, George Andone, dar care i-a fost înmânat de un simpatic puști, Alex Gabriel Cărbureanu, fiul unui alt mare petrolist, tot membru ADGA, Ionuț Cărbureanu! Premiul – constând în aparatură electronică, în valoare de 200 de euro, de la o firmă celebră – a fost acordat lui Prunescu pentru golul cu numărul 100 al Petrolului ’52 înscris  în acest sezon și a fost oferit de către Asociația Diaspora Galben-Albastră și firma Mercury Lighting.

Foto: www.sportonlineph.ro

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Revenirea lui Contra. La Ploiești, pe arena Ilie Oană, ca selecționer al României. Cu un succes la debut!

Pe 11 martie 2014, Cosmin Contra o părăsea defintitiv pe SC FC Petrolul Ploiești, pentru a semna

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline