Petrolul a adus un fotbalist care a trecut pe la AS Roma

De duminică, 17 iunie 2012, la antrenamentele conduse de Mircea Rednic, la baza sportivă a FRF, de la Buftea, participă şi nigerianul de 23 de ani, Anthony Nwakaeme Tony (foto; alături de viitorul patron al Petrolului, Florian Walter, când a semnat cu „U”; www.stiridecluj.ro). Atacantul de culoare a fost, la un moment dat, chiar în […]

Sport

Redactia

De duminică, 17 iunie 2012, la antrenamentele conduse de Mircea Rednic, la baza sportivă a FRF, de la Buftea, participă şi nigerianul de 23 de ani, Anthony Nwakaeme Tony (foto; alături de viitorul patron al Petrolului, Florian Walter, când a semnat cu „U”; www.stiridecluj.ro). Atacantul de culoare a fost, la un moment dat, chiar în atenţia unei echipe din Serie A, AS Roma, însă nu a fost pe placul antrenorului de atunci al „giallo-rossi”-lor, celebrul Claudio Ranieri. Astfel, conform www.prosport.ro, africanul a fost adus de către impresarul lui, românul Virgil Colfescu, în Ardeal. Legitimat la Universitatea, Tony a trebuit să treacă însă imediat la divizionara secundă Arieşul Turda, acolo unde a şi fost remarcat de către managerul general Vivi Răchită, pe vremea când formaţia din judeţul Cluj era adversară a „lupilor”, în Seria a II-a a ligii secunde. Ulterior, nigerianul a revenit la „şepcile roşii” şi a ajuns unul dintre favoriţii fanilor lui „U”. Acum, el a fost inclus în lotul transferat la SC FC Petrolul, de către Florian Walter. Tony are un frate mai mare, care evoluează în primul eşalon din Danemarca, la Aalborg. „Am fost şi la Roma şi n-a fost nicio problemă că am jucat, apoi, la Turda, prinzându-mi bine acea experienţă, dar visez să ajung, într-o zi, la Real Madrid” – a declarat africanul pentru cotidianul ProSport.

Interesant este că noul petrolist a atras atenţia şi a patronului Stelei, dar – deşi buni prieteni – Walter şi Gigi Becali nu s-au înţeles la preţ, cel dintâi solicitând 1,5 milioane de euro pentru „perla neagră”, moment în care cel de-al doilea a renunţat la a-l mai aduce la echipa din „Ghencea”. Acum, se aşteaptă ca, alături de golgheterul Hamza Younes şi de internaţionalul Gheorghe Grozav, Anthony Nwakaeme să formeze tripleta letală a ofensivei „lupilor”. Posesor al unor calităţi fizice şi tehnice de invidiat, Tony mai are însă de lucrat la capitolul „moral şi ambiţie”.

Citeste mai departe

Inline
Inline