Petrolul a ajuns la Lara, pentru primul cantonament de meciuri şi pregătire din Turcia

Redactia -

Plecaţi, potrivit www.fcpetrolul.ro, la ora 10.15, de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti-Otopeni, la bordul unui avion care a zburat spre Istanbul, jucătorii, antrenorii, medicul, masorii şi conducători ai clubului găzarilor au aterizat după circa 90 de minute la „Ataturk Airport”. A urmat o pauză de două ore între avioane, iar apoi zborul spre Antalya, acolo de unde delegaţia petroliştilor a fost preluată de autocarul clubului (foto stânga), sosit mai devreme în Turcia cu echipamentul şi alte bagaje. În jurul ore 16.00, s-a făcut debarcarea la hotelul Miracle Resort din Lara, acolo unde se va sta până pe data de 3 februarie 2013 şi se vor disputa patru meciuri-test. La 18.00, antrenorii Cosmin Contra, Laurenţiu Roşu şi Dumitru Jipa i-au avut la dispoziţie, pentru un prim antrenament, de dezmorţire, pe toţi cei 22 jucători deplasaţi la faţa locului. Noutatea a fost… fundaşul central centrafrican Manasse Ruben Enza-Yamissi (foto dreapta; www.fcpetrolul.ro), cel care s-a ţinut de cuvânt şi a revenit în România luni, 21 ianuarie, cu o zi înaintea plecării spre Turcia.

Lotul deplasat la Lara este alcătuit, în afara lui Enza-Yamissi, din următorii fotbalişti: Mircea Bornescu, Vasili Autocarul_Petrolului_a_ajuns_la_Lara_cu_echipa_fcpetrolul.roHamutovski, Valincius Povilas (portari); Sebastian Achim, George Galamaz, Geraldo Alves, Ionuţ Neag, Guilherme Haubert Sitya, Constantin Grecu (fundaşi); Laurenţiu Marinescu, Ovidiu Hoban, Sony Mustivar, Romario Santos Pires, Renan da Silva, Adrian Cristea, Damien Boudjemaa, Florent Sauvadet, Marian Cristescu (mijlocaşi); Gheorghe Grozav, Hamza Younes, Vlăduţ Morar (atacanţi). Renan da Silva a jucat ultima oară la Rapid, iar Romario Santos Pires – la Gloria Bistriţa. Francezul Florent Sauvadet (ultima oară la Clermont Foot Auvergne, Ligue 2) se află în probe, în continuare, după stagiul de pregătire fizică de la Izvorani. Primul meci-test se va desfăşura sâmbătă, 26 ianuarie, de la o oră ce va fi comunicată de către siteul clubului, în compania unei echipe din prima ligă a Croaţiei, Slaven Belupo. De la acest joc va lipsi Gheorghe Grozav, care va părăsi cu o zi mai devreme Lara, pentru a reveni în ţară şi a pleca la Estepona, în Spania, cu echipa naţională a României, pentru partidele amicale cu Polonia (2 februarie) şi Australia (6 februarie). Astfel, Grozav va merge, cu formaţia sa de club, în al doilea cantonament de la Belek. În schimb, prezent la o acţiune a selecţionatei statului Haiti, fundaşul dreapta Jean Sony Alcenat li se va alătura la Lara coechipierilor săi, în zilele următoare.