PETROLUL A BĂTUT ÎNCĂ O DATĂ LA BRAŞOV! Bokila i-a… luat „Prinţului” trofeul „Omul meciului”

Redactia -

Când „Prinţul” e… prinţ şi pe teren, iar Gicu Grozav – nicidecum „Balerinul”, Petrolul poate lega, absolut meritat, două succese în patru zile, pe arena Tineretului, din Braşov! Prima dată în etapa a XIII-a a Ligii I, iar a doua oară – în optimile Cupei României, după 1-0, respectiv 2-0. Cu noul antrenor principal şi secundul lui, Cosmin Contra şi Laurenţiu Roşu, în tribuna oficială, alături de preşedintele Consiliului de Administraţie al SC FC Petrolul, Florian Walter, şi cei doi directori ai clubului, Daniel Capră şi Alexandru Crângu, „lupii” i-au fugărit iar pe „urşi” de le-au „năpârlit blana”! Adrian Cristea a deschis scorul încă din secunda 55, din pasa lui Jeremy Bokila, şutând pe sub Pedro Taborda, din unghi închis, de la 8 metri, de pe stânga, cei doi conlucrând, dar cu rolurile schimbate, şi la golul ce a adus desprinderea definitivă pe tabelă, în minutul 63. Atunci, Gheorghe Grozav a ţinut bine de minge în tuşă, tot pe stânga, i-a pasat-o, apoi8, lui Cristea, iar acesta din urmă l-a deschis perfect pe olandezo-congolez, care a pătruns în careu, l-a fentat pe portughezul dintre buturile gazdelor de la FC Braşov şi a trimis în plasă, de la 7 metri, cu tot plonjonul disperat al unui alt lusitan, Ricardo Machado. Avea să fie cea din urmă reuşită a partidei şi, cum ultima impresie contează, jurnaliştii electori prezenţi la arenă l-au decretat pe golgherterul Petrolului drept „omul meciului”, în acheta organizată de către sponsorul Cupei României, firma Timişoreana. Fără Hamza Younes, neinclus în lot, dar cu Sony Mustivar (foto, în stânga, duelându-se, împreună cu Sebastian Achim, cu Iulian Popa; www.prosport.ro), Damien Boudjemaa, Guilherme Haubert Sitya şi Jeremy Bokila în postură de titulari, primii trei lipsind de pe teren în precedentul joc, iar cel de-al patrulea, intrând în joc abia pe la mijlocul mitanului secund, Petrolul a dovedit nu numai siguranţă în evoluţie, ci şi destulă imaginaţie. Însă, e drept, a avut parte şi de ceva noroc, la ocaziile lui Paul Batin, mai ales, şi Mugurel Buga. Nu-i mai puţin adevărat, totuşi, că se putea face de 2-0 încă din minutul 5, atunci când Grozav a trimis în Taborda o minge pe care scria gol! Oaspeţii au mai avut şi ei alte oportunităţi de a marca, însă le-au irosit, fie din lipsă de inspiraţie, fie pentru că portarul advers a fost într-o zi destul de bună. Acum, Petrolul aşteaptă, alături de Astra Giurgiu, învingătoare acasă, cu 5-1, în dauna echipei FC Severin, şi Rapid, 4-1, în „Giuleşti”, cu divizionara secundă Delta Tulcea, să vadă cine se va mai califica miercuri, 31 octombrie 2012, şi joi, 1 noiembrie, în sferturile de finală ale comptiţiei KO. Oricum, fără surprize mari, e clar că în urnă vor intra multe nume grele din Liga I. Se speră însdă ca, în faza următoare, sorţii să le fie favorabili găzarilor şi să le aducă o echipă abordabilă, pe… „Ilie Oană”. În semifinale, se va juca, în 2013, tur-retur, iar atunci doar valoarea va decide cine merită să joace, vara viitoare, cu trofeul pe masă, la „Naţional Arena”.

FC BRAŞOV: Taborda 6.5 – Velayos 5.5, Ricardo Machado 5, Cr. Munteanu 5 (cpt), B. Străuţ 5.5 – Nuno Viveiros 5 (37 – G. Păun 5.5), Mateiu 5, Tameş 5.5 (39 – Olariu 5.5), I. Popa 5.5 – Batin 6, Buga 6 (71 – Brata 5). Antrenor: Sorin Cârţu.
SC FC PETROLUL: Bornescu 7 – S. Achim 7, Galamaz 7, Enza-Yamissi 7, Guilherme 7 – Boudjemaa 7.5 (88 – Tony) , L. Marinescu 7.5 (cpt; 70 – Hoban 6.5), Mustivar 7.5, Ad. Cristea 8.5 – Bokila 9, Grozav 7 (65 – M. Cristescu 6.5). Antrenor: Florin Tene.
Au arbitrat: Adrian Cojocaru 6.5 (Galaţi) – Andrei Constantinescu 7 şi Mircea Orbuleţ 8 (ambii din Bucureşti).
Arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti).
Observatori: Romeo Chihaia (pentru joc) şi Dan Petrescu, pentru arbitraj (ambii din Bucureşti).
Cartonaşe galbene: Mustivar (32), G. Păun (40), Batin (67), I. Popa (68), Bokila (68), Galamaz (72), Cr. Munteanu (77), B. Străuţ (79).

La meciul de marţi seară, desfăşurat pe o temperatură aproape de 0 grade Celsius, au asistat circa 1.500 de spectatori, dintre care aproape 400 de fani fabuloşi ai Petrolului, care au dominat non-stop fundalul sonor şi au sărbătorit la final, laolaltă cu favoriţii, de data aceasta şi cu Grozav şi Cristea printre ei, calificarea ăn faza următoare a Cupei României, al cărei trofeu speră să-l readucă la Ploieşti, după 18 ani! În spaţiul tehnic al oaspeţilor s-a aflat singurul care va rămâne pe loc din staff-ul lui Mircea Rednic, antrenorul cu  portarii Florin Tene. Dar, imediat după golul lui Bokila, „Guriţă” i-a făcut semn că poate trece la înlocuiri de jucători! Spre satisfacţia fanilor ploieşteni, Cosmin Contra a coborât din tribună şi a mers la galerie – după ultimul fluier al ezitantului arbitru gălăţean Adrian Cojocaru, cel cu eliminarea „Prinţului”, la Vaslui, în etapa a II-a a Ligii I -, aplaudând-o şi făcând semne spre iinimă, dorin să arate că a venit cu sufletul la echipă, pentru a reuşi împlinirea visului tuturor: un Petrolul tot mai bun! Prima confruntare cu noul tehnician pe bancă va fi cea de luni, 5 noiembrie, ora 20.00, de acasă, contra Concordiei Chiajna, echipă care i-a învins pe „lupi” în primăvară, cu 4-3, după ce era condusă, spre sfârşitul jocului, cu 3-1! Până atunci, îşi va rezilia contractul cu găzarii Mircea Rednic, pentru a-i lăsa cale liberă, şi oficial, succesorului său de pe banca „galben-albaştrilor”. Elegant, Contra a declarat, la „DigiSport”, că  „debut cu victorie, dar nu îmi asum meritele. Ele sunt ale băieţilor, pentru că, în 24 de ore, nu aveam cum să pregătesc eu meciul, ci doar am încercat să îi motivez, să le spun că au valoare, pentru că altfel nu erau la Petrolul. Meritele sunt ale jucătorilor şi ale staff-ului tehnic care a fost înaintea mea. Am făcut un meci bun, pe un teren greu, împotriva unei echipe arţăgoase. Nu a fost nicio problemă că nu am stat pe bancă, sunt chestii birocratice, o să mă vedeţi acolo în cel mai scurt timp. S-au legat patru victorii la rând, asta e bine, fiindcă victoriile aduc victorii. Sper, în curând, să putem pune probleme oricărei echipe din România. Vreau să dominăm orice echipă din ţară, fie că jucăm în deplasare, fie pe teren propriu. Ăsta este scopul meu. Nu trebuie să vorbim de calităţile lui Adrian Cristea. El, dacă va evolua aşa cum a făcut-o acum, la Braşov, şi dacă va înţelege anumite lucruri, poate fi un jucător care să ajungă iar la echipa naţională”! Pe aceeaşi lungime de undâ cu tehnicianul ales de el, s-a aflşat şi Florian Walter, care i-a lăudat pe Adrian Cristea şi pe Gicu Grozav, la acelaşi post de televiziune.