Un stadion plin – s-a jucat cu casa închisă -, un spectacol senzaţional în peluza galeriei, îmbinând istoria Ploieştiului cu atmosfera marilor arene din lume (foto stânga; www.gsp.ro), show-ul pirotehnic de excepţie fiind admirat de către aproape 16.000 de oameni prezenţi pe „Ilie Oană”, mai lipsind doar un succes al Petrolul, în dauna Rapidului, după 12 ani, pentru a avea un tablou perfect. Jucătorii lui Mircea Rednic au vrut, şi-au dorit, au încercat, s-au bătut, dar încă nu este destul pentru a învinge una dintre echipele tari ale Ligii I, Rapid Bucureşti. S-a terminat 0-0, deşi Soni Mustivar & Co. au avut mai multe ocazii decât adversarii, care au venit cu surpriza titularizării între buturi a brazilianului Peterson Pecanha, cel mai bun portar al primei ligi din Portugalia, în sezonul trecut. Cu o copie aproape fidelă a fostulu ceferist clujean Antonio Beto în faţă, Hamza Younes (foto jos, într-un duel aerian cu portarul oaspeţilor; www.gsp.ro) şi, mai ales, Gheorghe Grozav, grozav de… slab sâmbătă, nu au găsit drumul spre golul victoriei. Adrian Cristea a şters bara transversala în prima repriză, l-a mai întins cu un şut la semiînălţime, nu prea cadrat totuşi, pe debtnatul din Liga I, Pecanha, iar Grozav i-a pus cele mari probleme, atunci când a şutat din unghi, tot în cel dintâi mitan, dar goal-keepr-ul a respins ca la handbal, cu picioarele. După meci, antrenorul Petrolului, Mircea Rednic, spunea că dacă „Gicu ar fi avut mai multă experienţă, ar fi scos două penaltiuri, când a fost faţă în faţă cu apărătorul buturilor Rapidului”! Da, aşa fost, Grozav mai având o fază similară şi în partea a doua a derbiului, dar şi atunci s-a cam grăbit şi atacul s-a stins. Ploieştenii nu au avut noroc nici în ultimul minut de prelungiri, când Cristea i-a pasat peHamza_Younes_versus_Peterson_Pecanha_in_Petrolul-Rapid_18.VIII.2012_gsp.ro jos, dintr-o lovitură liberă, lui Guilherme Haubert Sitya, compatriotul lui Pecanha a trimis tare în careul mic, acolo de unde, după o piruetă, Daniel Opriţa a şutat pe lângă bara de la colţul lung, făcând imposibilă, prin forţa execuţiei, o deviere ulterioară a lui Younes. Rapidul nu a avut, în primele 45 de minute, decât un „cap” al lui Blaze Ilijoski, pe lângă poartă, după un corner. În schimb, în a doua repriză, putea marca la lovitura de cap a lui Nemanja Milisavljevic, scoasă printr-un reflex senzaţional de către Mircea Bornescu. Fără un atacant cu lipici la gol, trăind numai prin buna organizare, în special a defensivei, şi prin sclipirile lui Filipe Teixeira, cel mai bun jucător de pe teren, Rapidului i-a convenit finalmente remiza albă. Până şi însuşi patronul George Copos, care pusese presiune pe echipă să câştige neapărat, declarându-se satisfăcut de punctul câştigat la Ploieşti. Deh, ceea ce a văzut în peluze şi tribune l-a impresionat destul!

Cu un prim „11” pe care a sperat să-l vadă câştigător la final, pentru a-i mulţumi pe suporteri, Rednic a schimbat foarte târziu şi – s-a dovedit – fără eficienţa dorită. L-a ţinut pe gazon pe Grozav trei sferturi din meci, deşi era clar că internaţionalul care bifase un mitan cu gol, la Ljubljana, în faţa Sloveniei, nu era deloc în formă, luftul acestuia din repriza a doua a derbiului cu Rapid, la pasa perfectă a lui Damien Boudjemaa, aruncându-i în pragul deznădejdii pe fabuloşii fani ai „galben-albaştrilor. Urmează opuă meciuri în deplasare, la Dinamo şi, respectiv, CFR Cluj, apoi cel de acasă – contra liderului inedit din prezent, Pandurii Târgu Jiu. Vor fi trei cumpene greu de trecut, dar aşa se căleşte o echipă căreia i s-a popus, se pare, mai mult decât poate duce în prezent. Dar să vedem ce ne rezervă viitorul imediat, anunţându-se, de către Mircea Rednic, sosirea – în afara lui Geraldo Alves, Gaston Mendy, Dorinel Popa şi, eventual, Stojan Vranjes – a încă doi jucători noi. Petroliştii speră astfel să corijeze erorile de până acum, în privinţa alcătuirii iniţiale a lotului.

SC FC PETROLUL: Bornescu 7 – Achim 6, Galamaz 7, Enza-Yamissi 7, Guilherme 6 – Boudjemaa 7 (80 – Opriţa), Mustivar (cpt) 6.5, L. Marinescu 7 (71 – Hoban 6), Ad. Cristea 6.5 – Grozav 5.5 (75 – Bokila 5.5), Younes 6.5. Antrenor: Mircea Rednic.

RAPID: Pecanha 7 – I. Voicu 6, Oros 7, Glauber 7, Bozovic (cpt) 6.5 – Pavlovic 6 – M. Roman 6.5, Teixeira 7.5, Surdu 6 (65 – Grigorie 5.5) – Herea 6 (80 – Goga) – Ilijoski 5.5 (56 – Milisavljevic 6.5). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Au arbitrat: Ovidiu Haţegan 7 (Arad) – Adrian Radu Ghinguleac 6.5 (Buureşti) şi Sebastian Stoianov 7 (Constanţa).

Arbitru de rezervă: Dan Florin Dreve (Cluj).

Observatori: Claudiu Popa (Bucureşti), pentru joc, şi Cornel Sorescu (Piteşti), pentru arbitraj.

Cartonaşe galbene: Bozovic (11), Galamaz (27), Mustivar (44), Younes (47), Bornescu (68), Teixeira (68), Pavlovic (74), Oros (90+3).

Inline
Inline