Petrolul şi CSU Asesoft, în căutare de victorii în judeţul Sibiu

Redactia -

Coincidenţă, la numai o zi una după alta, două dintre echipele iubite în Ploieşti, cea de fotbal, Petrolul, şi cea de baschet, CSU Asesoft, vor combate contra unor adversare din judeţul Sibiu. Astfel, vineri, 23 noiembrie 2012, de la ora 18.00, Laurenţiu Marinescu (foto, la minge, atacat de brazilianul Willian, de la Şahtior Doneţk; www.fcpetrolul.ro) şi coechipierii lui vor oferi replica, la Mediaş, trupei locale, Gaz Metan, în ultima etapă a turului ediţiei 2012-2013 a campionatului Ligii I. Cătălin Burlacu (foto, încercând să-l blocheze pe americanul de culoare de la Keravnos Strovolou Nicosia; www.fibaeurope.com) şi colegii săi vor juca sâmbătă, 24 noiembrie, de la 19.15, contra baschetbaliştilor de la CSU Atlassib Sibiu, în sala Transilvania, într-un meci contând pentru runda a noua a sezonului regulat din Liga Naţională. Ambele partide vor putea fi urmărite în direct şi pe micile ecrane, în transmisia postului de televiziune DigiSport, cea de fotbal pe primul canal, iar cea de baschet – pe al treilea. Nefiind secretoasă precum Comisia Centrală de Arbitri din sportul rege, în privinţa componenţei cvartetului de arbitri şi a numelui observatorului acestora, de la confruntarea de la Mediaş, care vor fi anunţaţi doar cu câteva ore înainte de dispută, comisia similară din sportul jucat la panou a şi anunţat trioul de cavaleri ai fluierului care va oficia la Sibiu. Acesta este format din Alin Mircea Faur (Timişoara), Bukuresti Laszlo (Sovata) şi Bertalan Istvan (Cluj). Liga Profesionistă de Fotbal a copiat-o pe Federaţia Română de Baschet în ceea ce priveşte transparenţa, cea dintâi afişând deja, pe propriul site, observatorul din partea sa, în persoana fostului jucător al echipelor Politehnica Timişoara şCrocker_si_Burlacui Dinamo Bucureşti, Florin Bătrânu. La Sibiu a fost delegat comisarul FRB, Ion Breza (Bucureşti).

Petrolul a plecat în Ardeal de joi, 22 noiembrie, antrenorul Cosmin Contra luând cu el nu mai puţin de… două echipe, adică 22 de jucători, dorind să-i ţină în priză şi pe cei patru care vor rămâne în afara lotului de 18, ce va fi înscris în raportul de joc. Explicaţia? Nu trebuie să se piardă nicio zi de antrenamente comune, în perspectiva abordării cu succes şi a meciului din sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana, de marţi, 27 noiembrie, de la Ploieşti, contra Concordiei Chiajna. Dacă vor câştiga în faţa trupei de la Gaz Metan, atunci petroliştii vor ţine aproape de locul al IV-lea, ultimul din obiectivul trasat lor, fiind greu de crezut că FC Vaslui, clasată pe acum pe această poziţie, va pierde meciul de acasă cu echipa CSMS Iaşi. În schimb, un eşec al „lupilor”, coroborat cu succesele CFR-ului – în derbiul Clujului, de pe marea arenă din oraş – şi Rapidului, la Piatra Neamţ, în dauna Ceahlăului, i-ar coborî pe locul al VII-lea, la finele primei jumătăţi a întrecerilor. La Mediaş, „galben-albaştrii” aflaţi în efectivul din returul campionatului trecut vor rata întâlnirea, pe gazon, cu un fost coechipier al lor, Valentin Negru, acesta fiind eliminat de pe teren în partida din etapa a XVI-a, în repriza secundă a duelului de pe arena Valentin Stănescu-Giuleşti, încheiată cu succesul rapidiştilor, scor: 2-1. Absent va fi şi închizătorul Tahar Ayman, care a acumulat, în acelaşi joc, al patrulea cartonaş galben. Dacă Negru nu era un titular obişnuit, englezul cu origini algeriene, născut la Sheffield, îşi căpătase acest statut de mai multe runde. De la ploieşteni vor lipsi Geraldo Alves, Hamza Younes, Sebastian Cojocnean, toţi trei fiind accidentaţi, şi Jean Sony Alcenat, menajat după călătoria lungă în ţara lui, pentru cele trei meciuri oficiale ale echipei naţionale a statului Haiti, în care a fost integralist în primele două şi înlocuit în minutul 90 – în ultimul.

Abia revenită, joi, de la Nicosia, acolo unde a pierdut disputa din grupa B a competiţiei internaţionale EuroChallenge Cup, în faţa formaţiei Keravnos Strovolou, campioana en-titre, CSU Asesoft, se va deplasa după 24 de ore la Sibiu, pentru confruntarea de sâmbătă, iar apoi se va întoarce urgent la Ploieşti, în vederea pregătirii celei de marţi, 27 noimebrie, de la Brazi, cu Joensuun Kataja, tot din cupele europene. Şi băieţii lui Vladimir Arnautovic – care nu-l vor avea alături, ca şi în Cipru, pe finanţatorul lor, Sebastian Ghiţă, plecat la Bruxelles, într-o delegaţie pe linie politică – vizează o victorie, care să-i menţină între primele opt echipe ale întrecerilor din LN. Din păcate, întâlnirile de atunci ale Petrolului şi Asesoftului se vor concura ceva timp, baschetbaliştii urmând a debuta la 19.00, iar fotbaliştii – la 20.30, pe „Ilie Oană”, partida celor dintâi urmând a se termina după fluierul de debut din meciul celor de-ai doilea.