Timpul estimat pentru citirea articolului este 687 secunde

În ziua de 30 septembrie 1934 a avut loc la Mediaș dezvelirea unei plăci comemorative în amintirea biruinței oastei lui Petru al IV-lea Rareș, domnul Moldovei, reportată la finele lunii septembrie 1534 împotriva lui Aloisie Gritti fiul nelegitim al dogelui Veneției, Andreea Gritti, care înainte de a fi doge fusese ambasador al Veneției la Constantinopol.

            Inițiatorii acestui act de cinstire a memoriei lui Petru Rareș a aparținut prof. Horia Teculescu, directorul Liceului „Principele Nicolae” din Sighișoara, care a strâns fondurile necesare, ajutat fiind și de Despărțământul Astra.

            De menționat că atât Prefectura Județului Târnava Mare și Primăria Mediaș au sprijinit această inițiativă.

            Prof. Horia Teculescu era autorul unei lucrări despre istoria Mediașului, intitulată „Pe Târnava’n jos”, în care arată cu lux de amănunte raporturile lui Petru Rareș cu Mediașul.

            Această placă comemorativă din marmură este primul monument inaugurat la Mediaș de la realizarea României Mari, pentru cinstirea unei fapte românești.

            A revenit Mediașului onoarea de a cinsti memoria lui Petru Rareș, „dârză și deșteaptă odraslă a lui Ștefan cel Mare”, cum îl considera istoricul N. Iorga. Acesta era o fire războinică și mândră, iubitor de glorie și plin de îndrăzneală.

            Petru Rareș a fost domnul cu cea mai întinsă faimă după Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, care a făcut cunoscut numele țării și neamului său în Europa întreagă, din Spania până în Cnezatul Moscovei, din țările germane până în Peninsula Balcanică.

            Despre el au scris cu admirație atât prietenii cât și adversarii. Înainte de a descrie solemnitatea dezvelirii acestui monument, este cazul să arătăm evenimentele care au dus la realizarea acestui proiect.

            De la început trebuie să amintim că domnul moldovean stăpânea în Ardeal cetățile Ciceu, Cetatea de Baltă, Ungurașul și orașul Bistrița și bogata Vale a Rodnei.

            Ocuparea Mediașului în anul 1534 este legată și de acțiunile aventurierului Aloisie Gritti, care avea întinse cunoștințe în afacerile europene, era un vrednic fiu al acelor vremuri, era foarte corupt, dar în șiretenie a fost întrecut de Petru Rareș. Mai la vale vom arăta cine era acesta și ce urmărea.

Acest A. Gritti era un prosper negustor și bancher la Constantinopol, care avea bune relații cu marele vizir Ibrahim și chiar cu sultanul Soliman Magnificul. Era inteligent, diplomat, iscusit și bun oștean plecat să-și încerce norocul la Poartă. Fusese trimis de sultan să trateze cu polonii să nu invadeze Moldova și să-l alunge pe Petru Rareș. La întoarcerea lui la Constantinopol, Gritti îl prezintă pe domnul Moldovei în culori negre ca un dușman al Porții și al lui personal.

După această misiune, sultanul îl trimite în iulie 1534 în Ardeal, cu scopul imperativ de a împărți regatul maghiar între Ferdinand de Austria și Ioan Zapalya, având și misiunea să apere interesele otomane în Ungaria și Transilvania, deoarece sultanul avea nevoie de liniște la hotarele sale europene, atâta vreme cât era implicat în războiul cu Iranul.

De menționat că A. Gritti a participat la bătălia de la Mohacs din 1526, care a dus la dispariția Ungariei ca stat independent, Buda devenind reședință de pașalâc turcesc.

La lupta de la Mohacs, unde armata maghiară este zdrobită, iar regele Ludovic II este ucis, românii nu au participat.

Intențiile ascunse ale venețianului erau să ajungă guvernator al Ungariei și să înființeze un „regat” al Daciei, prin numirea celor doi fii ai săi Anton și Pietro domnitori în Moldova și Țara Românească, sub suzeranitatea sultanului Soliman. Intențiile lui A. Gritti intrau în contradicție cu planurile lui Petru Rareș, care dorea și el refacerea „regatului dacic”.

Pentru a-și realiza planul ascuns, Gritti pornește în fruntea unor trupe turcești spre Ardeal, după ce trece prin Țara Românească. Aici își așează tabăra la Târgoviște, cu intenția de a trece în Moldova. Deoarece nu a putut, s-a îndreptat spre Ardeal, după ce trece și prin Pitești. Până la înscăunarea fiului său Anton pe tronul Moldovei, A. Gritti complota împotriva lui Petru Rareș cu Ștefan Lăcustă, un pretendent la tronul Moldovei, cu care avea chiar legături de rudenie. Lăcustă se căsătorise cu o fiică nelegitimă a lui A. Gritti.

La 4 august 1534, A. Gritti se află cu tabăra la Brașov și asistă la decapitarea lui E. Czibak, vicevoievodul Ardealului, care a provocat o răscoală generală împotriva sa. Sufletul acestei mișcări împotriva venețianului era Ștefan Mailat, care pornise împotriva lui Gritti cu armată. În această situație, Gritti se refugiază la Mediaș împreună cu 3000 de turci, împotriva voinței locuitorilor sași. Înainte de a se retrage la Mediaș, Gritti a cerut sprijinul beiului Nicopolelui, care nu a putut veni în ajutor, deoarece Ștefan Mailat blocase trecătorile spre Țara Românească. Gritti nădăjduia că în ajutorul lui vor veni Vlad Vintilă, voievodul muntean (pe care îl vedea înlăturat pentru fiul său, Pietro), iar pe Petru Rareș nu-l considera dușman, chiar îi promisese sprijin.

La sfârșitul lui august 1534, oastea ardeleană asediază Mediașul. Acesteia îi vine în ajutor și oastea moldoveană condusă de logofătul Toader Bubuiog, după unii istorici fratele vitreg al lui Petru Rareș. Urma să sosească încă un detașament de 6000 de luptători, în frunte cu vornicul Hurul.

La asediul Mediașului intervine alături de Petru Rareș și Vlad Vintilă, domnul Țării Românești, pentru a-l sprijini pe Mailat și pentru a înlătura orice stăpânire turcească în țară, dacă ar fi ajuns Gritti stăpân. Deși înfrânt, Gritti nu a voit să fugă, deși era bolnav de friguri, el spera să ajungă la o înțelegere cu dușmanul. A. Gritti, împreună cu cei doi fii ai săi, s-au predat vornicului Hurul și logofătului Toader Bubuiog, cărora le-a promis 100.000 de galbeni, dacă le vor cruța viața. Moldovenii l-au predat lui Ștefan Mailat, care a ordonat să fie decapitat în ziua de 28 septembrie 1534, fără a-și duce la îndeplinire planurile și fără a fi îndeplinit misiunea sultanului.

Gritti a avut o moarte de câine, așa cum i se prezisese. Capul acestuia împreună cu cei doi copii au fost trimiși lui Petru Rareș, care a poruncit ca unul dintre aceștia să fie decapitat, iar celălalt să fie înecat. Corpul lui A. Gritti a fost înmormântat în interiorul Mănăstirii franciscane din Mediaș. Acțiunea violentă a lui Petru Rareș împotriva lui Gritti a vizat în special puterea otomană pe care acesta o reprezentase.

Acestea sunt în mare evenimentele pentru care s-a așezat placa comemorativă din marmură. La Mediaș au venit pentru această solemnitate dr. C. Angelescu, ministrul instrucțiunii, Al. Lepădatu, ministrul Cultelor, prof. dr. Titu Gane, Iuliu Valaori, secretar general al instrucțiunii, toți însoțiți de dr. Victor Știrbet, prefectul Județului Târnava Mare, deputatul Aurel Mosoară, senatorul Sasu, prof. Horia Teculescu etc. După oficierea serviciului religios, prefectul județului a tras tricolorul de pe placa ce poartă următoarea inscripție: „Așezatu-s-a acest semn de cinstire a trecutului în amintirea biruinței câștigate pe aceste plaiuri în ziua de 29 septembrie 1534 de oștile veievodului Moldovei Petru Rareș (1527-1538 și 1541-1546), cârmuite de logofătul Toader și vornicul Hurul. Din partea liceului Principele Nicolae – Sighișoara. Cu ajutorul Astrei-Mediaș în anul Domnului 1934, septembrie 29, să fie izvor de mândrie românilor pentru toate vremurile.”

După aceasta urmează discursul omagial al profesorului Horia Teculescu, care în cuvinte bine simțite a menționat că în șirul marilor voievozi ai Moldovei chipul lui Petru Rareș strălucește ca un luceafăr, cum l-a numit Delavrancea. Hotarele Modovei erau prea strâmte pentru el. O tainică poruncă a sângelui sau un vis ispititor de mândrie îl mânau spre Ardeal, în care a intrat de nouă ori, ca un răzbunător al durerilor lui.

Întâia expediție o face în iarna anului 1529, împotriva secuilor, pe care „i-a spart și i-a risipit”, după cum spune cronicarul Ureche.  „Într-actaș” an a intrat a doua oară oastea lui în Ardeal, cârmuită de vornicul Grozav, repurtând strălucita biruință de la Feldioara, împotriva oștilor lui Ferdinand.

În toamna aceluiași an, trece din nou Carpații, aducând sub ascultarea lui o mare parte a Ardealului, de care spunea că este al lui și n-are de gând să-l dea nimănui, fiindcă l-a cucerit cu sabia.

A patra oară oștile lui Rareș intră în Ardeal în toamna anului 1534, asediind Mediașul și prinzând pe veneticul Gritti comisarul turcesc. La 28 septembrie 1538, Rareș, înconjurat de dușmani, se refugiază în Ardeal, în cetatea Ciceului. Un an și șase luni a răbdat aici umiliri sufletul mândru al lui Rareș, până ce a ajuns din nou pe tronul Moldovei.

În vara anului 1541, Rareș intră a șasea oară în Ardeal, prinzând pe veneticul Mailat de la Făgăraș, iar în anul următor (1542) din nou trece prin Mediaș spre cetatea de Baltă, zăbovind cu tabăra la câțiva pași de aici în satul Ibiș, la 8 noiembrie. La 1543, moldovenii asediază Ciceul, iar vara anului 1544 oștile lui Rareș au trecut pentru ultima dată Carpații.

Astfel, avea dreptate secretarul reginei Izabella să scrie, la 20 noiembrie 1542, că, dacă voievodul Moldovei ar intra în Ardeal, românii de aici ușor s-ar uni cu el, pentru că au aceeași limbă. Se vede lămurit că ideea unirii exista în gândul străinilor și mijea poate ca un revărsat de zori în sufletul lui Rareș.

Numele lui Rareș rămâne strâns legat de Mediaș. Suntem doar aici pe urmele strămoșilor… pe urmele voievozilor care au râvnit mereu la Ardeal, pe urmele lui Vlad Țepeș, care a trecut prin Mediaș (1476), ale lui Grigore Ghica, a cărui doamnă a stat la Răcaș (1667), ale lui Vlad Dracul, care a stat la Sighișoara (1432), ale lui Vasile Lupu, care a ridicat biserica de la Ticuș (1634), ale lui Istrate Dabija (1663), ale lui Constantin Șerban (1644), care a stat la Criț, ale lui Pătrașcu Vodă (1556), care a trecut prin Sighișoara, ale lui Radu Șerban, care a stăpânit-o (1605), după cum a stăpânit și Mediașul, ale lui Matei Basarab (1630) și ale lui Constantin Brâncoveanu (1690), care a trecut pe aici, ale lui Matei Basarab (1630), care a trecut, deasemenea, pe aici, ale lui Bogdan (1504), care a stârpit virenii și ale lui Mihai Viteazul, care avea moșie la Boarta și castelul la Buia, unde amănunt vrednic de pomenire, a ascuns o parte din armele luate în lupta de la Șelimbăr, care au fost găsite și șterse de rugină de lăncierii lui Axente Sever la 1848 și folosite în lupta cu maghiarii.

Suntem pe urmele strămoșilor și sufletul nostru tresare de adâncă mândrie. Slăvită să-ți fie amintirea, mărite voievod Rareș! Nu ți-a fost truda zadarnică și râvna ta e împlinită: oștile lui Carol II străjuiesc Ardealul, iar în Mediașul dorit de tine flutură pentru veșnicie tricolorul românesc. După acest emoționant discurs, urmează cel al ministrului cultelor AL. Lepădatu, care, la rândul lui, menționează că solemnitatea la care participă „este o dovadă a liberării noastre de sub cătușele grele și aspre ale servituției și mizeriei în care poporul românesc de dincolo de Carpați a fost ținut veacuri de-a rândul de către neamurile dominante, prin favorurile și privilegiile de care se bucurau.”

Nu este lipsit de interes să arătăm că manifestarea națională de la Mediaș era legată și de punerea pietrei fundamentale la Sighișoara a unei mari și frumoase biserici în stil românesc în centrul orașului așa cum cere prestigiul neamului românesc și pentru a pune pietrele fundamentale pentru școala primară din cătunul viilor precum și școlii din Daneș.

Al. Lepădatu arată greutățile îndurate pentru a ridica biserică în cetatea voievodală a Sighișoarei din partea celor ce ne opreau cu îndârjire și cu vajnică și neîmpăcată ură.

Toate acestea aveau loc într-o perioadă în care revizionismul maghiar căpătase amploare ca urmare a sprijinului primit din partea Germaniei și a Italiei musoliniste.

Bibliografie

1.N. I orga, Istoria poporului românesc, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985

2.A.D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, II, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1986

3.Petru P. Panaitescu, Istoria Românilor, Editura Didactică și Pedagogică, 1990, București.

4.Istoria Militară a poporului român, vol. II, Editura Militară, București 1986

5.Petru Rareș, ediția Leon Simonski, București, 1978

6.Paul Simionescu, Petru Rareș, Domnul și vremea sa, Editura Enciclopedică, București, 1970

7.Ion Ursu, Petru Rareș domn al Moldovei, București, 1925

8.Călători străini despre Țările Române, I, București, 1968

9.Ștefan S. Gorovei, Petru Rareș (1527-1538); (1541-1546), Editura Militară, București, 1982

10.Radu Constantinescu, Moldova și Transilvania în vremea lui Petru Rareș. Relații politice și militare (1527-1546), București, 1978.

11.C.C. Giurăscu, Transilvania în istoria poporului român, București, 1967

12.”Universul”, 3 octombrie 1934

 

Constantin Dobrescu

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 196 secunde Florin Salam este un artist care apare î

1 Mai, mârlanii şi seminţele

Timpul estimat pentru citirea articolului este 147 secunde Am ieşit ieri cu familia în poate singu

Petrolul ’52 câștigă, fără adversar, cel mai important „meci”. Dar cu ce preţ!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 187 secunde Gata, se ştie deja că singura participa

Ploieștenii în marea epopee națională a întregirii neamului

Timpul estimat pentru citirea articolului este 753 secunde După cum este bine cunoscut, România in

Inline
Inline