Plachetă dedicată fraţilor Mehedinţeau dezvelită la UPG Ploieşti

Redactia -

Plachetă dedicată fraţilor Mehedinţeau dezvelită la UPG Ploieşti

                               Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila  Sfîrloagă  a participat  vineri,  21 aprilie 2017, în  Ploieşti, la sediul Universităţii Petrol Gaze, la dezvelirea monumentului ce îi reprezintă pe fraţii Mehedinţeanu. Tot atunci a avut loc şi un simpozion dedicat personalităţii celor doi petrolişti  prahoveni,Teodor şi Marin Mehedinţeanu, la care au luat cuvântul: rectorul Universităţii Petrol Gaze Ploieşti, Mihai Pascu Coloja; profesorul universitar doctor Ecaterina Andronescu, precum şi consilierul prezidenţial pentru cultură, culte şi centenar, Sergiu Nistor.

                              In cadrul evenimentului cultural  a fost  evocată personalitatea fraţilor Mehedinţeanu şi implicarea lor  în fondarea primei rafinării de petrol din lume la Ploieşti, în anul 1857. Cei prezenţi la eveniment au căzut de acord asupra faptului că Ploieştiul – oraşul ,,aurului negru” trebuie promovat mai bine atât pe plan intern cât şi extern, acţiunea de astăzi fiind un pas important în definirea  şi consolidarea brandului local.

                               La manifestarea culturală de astăzi au mai participat: Mădălina Lupea, prefectul Judeţului Prahova; Fabioara Ionescu, administratorul public al Judeţului Prahova; Adrian Dobre, primarul Municipiului Ploieşti; Mircea Cosma, preşedintele Societăţii Cultural-Istorice ,,Mihai Viteazul” Ploieşti; deputaţi şi senatori de Prahova; reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din judeţ; reprezentanţi ai companiilor cu specific în domeniul exploatării şi prelucrării petrolului.                             

                                Evenimentul de astăzi are loc în cadrul Programului Naţional ,,România 100” – contribuţia fraţilor Mehedinţeanu la  fondarea şi dezvoltarea industriei petroliere din România şi din lume fiind una semnificativă.  Acţiunile culturale s-au desfăşurat sub auspiciile Universităţii Petrol – Gaze Ploieşti, ale Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, ale Primăriei Ploieşti, ale Societăţii Cultural Istorice ,,Mihai Viteazul” Ploieşti, ale  Fundaţiei Constantin Stere  precum şi ale Consiliului Judeţean Prahova.