Ploieşteni din cartierele Vest şi Baraolt, terorizaţi de zgomotul făcut de avioanele de la aerodromul Strejnic care trec pe deasupra blocurilor

Redactia -

Ploieşteni din cartierele Vest şi Baraolt, terorizaţi de zgomotul făcut de avioanele de la aerodromul Strejnic care trec pe deasupra blocurilor

Am primit pe adresa redacţiei un mesaj din partea unui ploieştean care, în numele vecinilor săi, ne-a transmis un mesaj de nemulţumire privitor la zgomotul făcut de avioanele care se antrenează pe aerodromul Strejnic şi survolează cartierul ore în şir.

„Vă scriu pentru a reclama o situaţie foarte deranjantă, mai ales pentru familiile care au copii mici ce trebuie să se odihnească la prânz. De astăzi dimineaţă, iar acum este ora 13.30, suportăm zgomotul făcut de avioanele care se antrenează la aerodromul Strejnic şi trec pe deasupra cartierului nostru. Locuiesc în Vest, zona Mărăşeşti, iar avioanele ajung până deasupra blocurilor noastre, precum şi deasupra celor din Baraolt. Mă întreb dacă au voie să survoleze, la această oră, în weekend, Ploieştiul? Au cumva un permis care să le dea voie să deranjeze mii de oameni? E normal ca un cartier întreg să suporte zgomotul făcut de aceste avioane?”, ne-a scris ploieşteanul care a ataşat şi un set de fotografii.